Timpul. Tic-tac, un minut, și-a trecut, și basta cu toate cele pe care le-ai așteptat clipe lungi, interminabile. Așa-i firesc să fie și orice discuție interminabilă pe această temă nu este decât o apă de ploaie rece, care amplifică tot felul de supoziții și de obsesii. Treaba asta cu timpul nu e neapărat o joacă și nici nu apare întâmplător ca subiect general de discuție.
Oricum ai face, treci așa razant pe lângă el, și dacă nu apuci rapid să-I prinzi învățăturile, te trezești undeva departe, fără prea multe șanse la o revenire, la un duplicat, la o vorbă cu liniștea care ți-a vegheat pașii, chiar și atunci, în momentele în care nimic nu părea să te clintească.
Există anumite etape care se trăiesc la timpul lor. Sunt chipuri și sentimente care se amplifică și care desprind lumi de visare, dacă apar și dacă le dai voie să vină la tine, când e cazul. Nu știu de câte ori v-ați pus întrebarea legată de ce-ar fi dacă n-am fi sau despre cum ar arăta o lume fără multe din jurul nostrum, dar e sigur faptul că nimeni nu stă la coadă să-ți ofere fericire sau timp pe de-a moaca, pe ochii tăi frumoși și pe cuviința care te cuprinde uneori.
Așadar, dincolo de moralități, timpul este cheia trăirilor și tot el indică când și cum! Firește că nu-s în măsură să vorbesc despre tinerețe, despre vârstă ori despre complexul împovărător al cifrelor ce ne definesc, într-o carte de identitate plastifiată cu vanitate și cu dureri anunțate. Dar chiar și așa, din postura unui tânăr ce-a trăit până acum câțiva ani cu dorința impetuoasă de-a avea “mai mulți ani”, desi experiențele îl defineau ca fiind în altă ligă, nu mă pot abține să nu spun că viața nu e despre ridurile de expresie, despre părul alb sau despre bolile de pe cardul nou și strălucitor de sănătate.
Viața este expresia unei firi, este despre felul în care trăirile ajung în antiteză cu principiile și despre timpul care trece în mod normal, dar pe care-l oprim, după bunul plac, acolo unde ne convine cel mai tare să ne deșănțăm. Astfel că tinerețea e cea care ține de spirit, și nu de ani, iar părul alb de pe creștetul unor oameni cu experiențe nu înseamnă slăbiciune, ci evoluție, bucuria de a fi trăit și servit o lume plină de substanțe emotive și sensibilitate. Bătrânețea spiritului, această atitudine prin care-ți induci starea că timpul e trecător și că răpește frumusețile este unul dintre dușmanii pe care n-ar fi rău să-l prinzi și cu un rasism dus la extrem, să-i retezi orice elan!
Poate exista tinerețe fără bătrânețe și credeți-mă, timpul se mai oprește. Cum, m-ați întreba? Și nu e urmă de infantilitate aici, ci pur și simplu e atitudinea unui om care are vârsta ca avantaj, dar care-a sistat timpul doar la capitolul cifre. Există suflete pentru care trupul are numai bolovani, dar care trăiesc o unică și veșnică tinerețe, prin fericiri, prin râs, prin voință și pozitivitate!
Inteligența, o carte citită la timp, comunicarea, lipsa factorilor religioși, a îndoctrinării și a manipulării ar putea ajuta ca tinerețea să nu mai fie un concept, ci o continuă fericirea de a avea, cu exactitate, ce-ți dorești! Și da, timpul trece, te dor toate, vei muri la un moment dat, dar nu lăsa ca spiritual să devină o epavă pe care nu vei mai avea cum să o întorci! Fă acum ce atunci nu vei mai putea, setează fericirea la kilometru zero și încearcă să te deplasezi cu viteza regulamentară, până la limita de 50 plus, în așa fel încât să iei amendă, dar să nu-ți pierzi dreptul de-a conduce. Trăiește și vei fi tânăr, pentru că timpului nu-i pasă de nimic! Și nu uita că cerul coboară doar dacă-l chemi tu, tânăr, și dacă-i pui o piedică…
Foto: Ana Maria Halalai
Comentează