Cred că niciodată nu mi s-a părut mai potrivit acest termen , decât asociindu-l purtătoarei unuia dintre cele mai celebre nume ale perioadei : Theo Rose.
Mărturisesc că ignorarea, de către tânăra generație a muzicii pop românești – a emisiunilor Televiziunii Române ( motivele sunt varii , unul mai îndreptățit decât altul, dar nu este momentul să fac divagații) a făcut ca nume precum Delia, Alexandra Stan, Nicole Cherry, Alina Eremia, Irina Rimes, Theo Rose, Carla’s Dreams, Dorian Popa etc să nu se intersecteze aproape niciodată cu instituția în care lucrez de peste 3 decenii. Cu regret îi urmăresc pe la alte televiziuni, prin podcasturi sau chiar și numai la radio, fără a le vedea chipul. Le citesc interviurile, le urmăresc performanțele și mă întreb…cu ce am gresit noi, producătorii din TVR, că nu-i putem avea in emisiunile noastre, alături de loialele legende ale muzicii ușoare romanești, cum ar fi Cotabița, Mirabela, Nico, Țeicu, Silvia Dumitrescu, Enache, etc. Da, Televiziunea Română este Televiziunea tuturor românilor și pe ecranele sale ar trebui să-și facă loc întreaga Românie, inclusiv din punct de vedere muzical. Și totuși…mulți artiști ( dintre care, culmea! unii au debutat la TVR – gen Andra, Bănică junior, Loredana etc) refuză “să se mai amestece” cu noi. Urât. Dar nu despre asta e vorba.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre o adevărată revelație, pe care continui s-o am, urmărind-o de ceva vreme pe cea ce-și spune Theo Rose. Ca om ce am “îmbătrânit” în televiziune, am învățat să studiez un artist din toate punctele de vedere : cum cântă ( principala sa cerință, de altfel), cum arată, cum se poartă, cum se îmbracă, machiază, coafează, cum vorbește. Din acest punct de vedere, artiștii României sunt foarte amestecati. Unii cântă dumnezeiește, dar în viața de zi cu zi sunt niște jigodii ; alții arată superb, însă vocea frumoasă le e dată de “butoane”: ferească sfântul să-i asculți cântând live! Unii sunt și frumoși și talentați, însă nu-și încap în piele de aroganți ce sunt : gloria li s-a urcat la cap și acolo a rămas, fapt care-i depunctează mult în fața publicului. Sunt unii hărăziți și cu talent și cu un “ambalaj” de excepție, însă duc în spate o prostie profundă și nici nu fac niciun efort spre a-și depăși condiția. Și combinațiile de acest gen pot continua la nesfârșit.
…Dar iată că showbizul românesc scoate la iveală o perlă : pe Theo Rose. La început am “trecut-o cu vederea” : i-am ascultat cântecele și atât. Voce frumoasă, naturală sau nu, la radio toți sună bine. Apoi am văzut-o : ce înger de fată, având toate datele pentru a deveni vedetă, în zilele noastre : glas, chip, alegerea unui gen muzical cu mulți fani. Am început să fiu atentă la aparițiile sale, nu atât muzicale, ci mai ales la cele care o puneau în valoare și în alte feluri. Și…m-a cucerit! Cu toată “imunizarea sentimentală” pe care mi-o dau deceniile de televiziune, datorită cărora care pot spune că nimic nu mă mai miră, nimic nu ma mai impresionează. Și, iată, Theo Rose reușește să mă țină legată de video-urile aparițiilor sale – pe scenă, in emisiuni, în podcasturi sau pur și simplu, în filmări personale, încărcate pe Facebook sau TikTok. Theo e proaspătă ca o boare de primăvară, chipul său emană nu numai frumusețea de netăgăduit ( și fără machiaj, Theo arată la fel de perfectă!) , ci și o curățenie sufletească și o naturalețe, atât de rare, în zilele noastre pline de spoială. Am ascultat-o vorbind : nu e sofisticată, nu-și caută cuvintele, nu vrea să fie prețioasă cu orice preț, să epateze, să pară un pachet de inteligență frumos ambalată. Theo este smart, fără a face efort. Răspunde înțelept, dar cu vorbe simple, la orice provocare, și – nu știu dacă “joacă” sau nu – este extrem de politicoasă cu cel ce adresează întrebări. Este precum un elev smerit, scos la tablă de un dascăl exigent. Nu i-am găsit tupeul, nu suferă de aroganță – deși talentul și înfățișarea sa ar rima bine cu acestea. Dar bunul simț nativ, plus o educație aleasă de care nu mă îndoiesc nicio clipă, au păstrat-o pe copilă între fruntariile normalității, pe care sper să nu le incalce niciodată.
De ce scriu acest editorial? Nicidecum la comandă. Mai degrabă din bucuria de a constata că realitatea românească mai este capabilă să dea si astfel de “produse”, răsturnând regulile instituite de asaltul nonvalorilor!
Intr-unul din podcasturile pe care cu plăcere le-am urmărit în această perioadă de “pauză între grile”, am reținut o “autodefinire” a deliciosului om care este Theo Rose : “Eu reprezint România. Cu bunele și relele sale”. Nu, draga mea! Tu ești așa cum AM VREA NOI să fie România : frumoasă, deșteaptă, performantă, sigură pe ea și cu acel bun simț ancestral ce a caracterizat, pe vremuri, poporul român.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VITAMAX Q10
Comentează