Pentru că este perioada vacanțelor și avem mai mult timp să privim către jumătățile noastre, haideți să abordăm relaxat o temă cât se poate de serioasă : cum reușim noi, femeile, să exterminăm psihic un bărbat? Este o întrebare pe care reprezentantele sexului frumos ar trebui să și-o pună periodic, coborând de pe piedestalul “femeilor perfecte”, unde se simt atât de confortabil. Puțină analiză nu strică, așadar, mai ales că de multe ori ne întrebăm, cu naivitate, de ce oare se enervează partenerii noștri? …când, de fapt, noi suntem cele care le aprindem fitilul.
Deși intuiesc că voi fi aplaudată doar de către cititorii – barbați ( am constatat că revista noastră pentru femei are destui fani printre bărbați!), voi alege totuși să-mi duc inițiativa până la capăt, identificând, împreuna cu dumneavoastră, modalitățile prin care reușim cu atâta talent să ne scoatem din țâțâni partenerii.
Iată cateva din ele ( iar lista de mai jos așteaptă propunerile voastre constructive!) :
1. “Iubitule, ia ghicește tu de ce sunt atât de supărată, de ce m-am îngropat în tăcere, ce naiba e cu mine și de ce mai și dau apă la șoareci, de mi-a făcut rimelul hartă pe obraji?..”.
…Efectul? La început, sărmanul om va încerca să afle ce s-a întâmplat cu noi și astfel vom căpăta, în sfârșit, doza de atenție dorită. După care , perpetuându-se, situația va începe să-l calce pe nervi, iar fața noastră schimonosită de plâns îl va enerva la maxim, căci se va considera manipulat. Și nu va fi chiar departe de adevăr, nu-i așa?…
2. “Iubitule, faci totul pe dos! Nu știu ce naiba e cu tine, dar nu le nimerești deloc!” Mda…aici avem de a face, din nou, cu sindromul “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!” De ce , oare, trebuie să-i lăsăm pe ei să ghicească ce flori ne plac sau unde vrem să ne ducă în weekend, dacă au voie să ne atingă și unde?!? În loc să le spunem deschis ce ne pofteste inimioara, ca să evităm situațiile delicate și nemulțumirile ulterioare.. Dar noi tăcem, facem pe rușinoasele și-i împingem , cu bună știință, spre greșeli, gafe și decizii care apoi nu ne convin..
3. “Dragul meu, ești un bou! Un om normal n-ar face niciodată așa ceva!”
…Oare chiar nu-mi ghicești gandurile?!? “ continuăm noi, în sinea noastră de data asta, după ce iubitul dă cu oistea-n gard. “…Păcat că educația mă împiedică sa-ti spun cu voce tare ceea ce gândesc, așa că vei continua să fii bou, perseverând în greșelile tale! Și doar la început păreai în regula! Sau…poate mi s-a părut mie?..
Din păcate, trebuie să refunoaștem : ei, sărmanii noștri bărbați, nu prea au întotdeauna șansa să primească din partea noastră o informație precisă, punctuală, corectă și clară. De aceea se scăldă mereu în incertitudini, nu știu ce să mai facă pentru a ne fi pe plac și , uite-așa, ne mitraliază existența cu gafele lor repetate, inundându-ne ochii în lacrimi și sufletul în deziluzii.
Așa că, dragile mele, haideți să facem o revoluție în felul nostru de a ne manifesta : atunci când vrem ceva anume sau când NU vrem nici în ruptul capului ceva, când un lucru ne supără sau ne scoate din minți, să le spunem deschis toate acestea partenerilor noștri! Fără menajamente! Altminteri, vom eșua de fiecare dată în aceleași prăpăstii sentimentale, accesorizate cu amenințarea că , încă puțin și ne vom despărți de acest “bou, care – culmea! – la început părea să fie un băiat atât de bun”….
Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA : LITORSAL
Comentează