Pe lângă Smart Hotel trecusem de câteva ori, în “sus-josul” scurtei mele vacanțe la Sinaia. Am văzut chiar și poarta de acces spre ceea că bănuiam că este o banală terasă de Restaurant : LA CASCADE. “Hm! mi-am zis : trebuie sa fie rodul imaginației autorului! De unde “cascade”?!? Și încă și la plural!”.
Până când, într-una din zile mi-am zis : Ia să văd ce e cu cascadele astea! Și…am intrat. Pe poarta pe care eram îndemnată. M-am trezit pe un soi de platformă, de la înălțimea căreia puteam admira ceea ce se afla jos, la câțiva metri sănătoși sub mine : o terasă cochetă, ferită de ochii lumii, dizolvându-se, la un moment dat, într-o mare de verdeață. “Sună bine!” – mi-am continuat dialogul cu mine însămi și, constatând că și tovarășii mei de expediție – Sergiu și Flori – manifestau aceeași curiozitate, amestecând-o cu prima senzație – cea a încântarii – am intrat. Am intrat pentru început în holul hotelului. Numai bine cât să remarc un “ceva” ce …mirosea deja a un concept special, rafinat, la rădăcina căruia nu putea fi decât un expert. În arhitectură, în design. Dar astăzi vă voi povesti deocamdată despre “Cascade”, nu despre hotel. Căci ceea ce am văzut, într-o dis de dimineață de iulie cand Sinaia nu se trezise încă , întrece, credeți-mă, orice așteptări!
“- Cum ajungem la Restaurant?” – punem intrebarea care inaugurează aventura noastră de azi. De la Recepție suntem îndrumați pe o scară interioară care coboară undeva, spre un nivel inferior. Pășim pe trepte în jos și dăm în lături ușa Restaurantului. “- Wooooow!!!” – un unison de trei voci sparge liniștea dimineții : o sala de mese amplă, plină cu…mese ( până aici nimic senzațional) , dar, țineți-vă bine! – înveșmântată într-o ambianță ce are legătură cu …faimoasa Guinness Book! Toți cei patru pereți ai încăperii ( cu excepția de rigoare a ferestrelor ce dau spre curtea interioară) sunt purtătorii unor sute de..recorduri! Tânărul manager al “Cascadelor”, dl.Ioan Popa, ne deslușește misterul : ceea ce vedem pe pereți reprezintă NICI A SUTA PARTE din colecțiile deținute de proprietar. “- Să nu-mi spuneți că au vreo legătură cu acel fabulos “Muzeul al Recordurilor Guinness”, care m-a lăsat, nu demult, cu gura căscată la București?”. Confirmă. Și acel Muzeu , și această infimă parte “itinerantă” a sa, precum și Hotelul cu Restaurant cu tot, aparțin aceluiași proprietar, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România. Discreția și modestia i le cunosc, incă din acea recentă ediție a emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10”, la care l-am avut ( după uriașe negocieri!) ca invitat.
După ce povestim puțin la o masă, îi verific “pe șest” informațiile furnizate, numărând , bunăoară, tirbușoanele din colecție ( într-adevăr! Număr nu mai puțin de 850 de tirbușoane!!), după care ieșim… “la lumină” . O terasă , deschisă doar către cer și îmbrăcată în lemn ( inclusiv scena pe care, periodic, se perindă mari nume ale lumii artistice românești) se dezvăluie privirilor noastre fascinate. De jur împrejur, pereții înalți îi ofera acea intimitate la care orice client visează. Acum scena e tăcuta, iar “artiștii casei” sunt împrăștiați prin pădurea din jur : triluri de pasărele, în care se dizolvă sunetul strident al greierilor, toate asezonate cu clipocitul unei ape care încă nu se zărește; toate se află într-o combinație care aduce a Eden…
…Dar nu! Fascinația abia acum începe, pentru că spațiul verde care încheie Terasa nu este o simplă pădure : e un soi de labirint de verdeață, cu mici insule în care imaginația arhitectului a strecurat ba un cuptor, ba un foișor, ba cateva măsuțe la care vor lua loc cei mai norocoși turiști, care au știut cum să-și facă rezervarea din timp.
…Parcurgem labirintul, cu fascinația celui care a pătruns într-unul din acele filme artistice în care protagoniștii explorează jungla amazoniană, în căutarea unor comori ascunse. O căutăm si noi pe a noastră, luându-ne după simfonia cristalină a unei ape, care se aude tot mai pregnant, dar tot nu se vede încă…Și deodată, de după arbuștii care amestecă aerul local cu izul tropical, apare Minunea! Rațiunea numelui pe care l-a căpătat acest loc. Apare… CASCADA! …și nu una, ci un lanț întreg, coborând în trepte, până cand râul clocotitor se pierde dincolo de hotarele proprietății. Nu înainte însă de a-și fi făcut aici datoria, imprimand un aer atât de special, atât de exotic, întregului spațiu.
…Ne plecăm peste balustradă și ne bucurăm ca niște copii, descoperind în curgerea grăbită a apei, pești de dimensiuni respectabile, care fac deliciul oricărui privitor. Ne desprindem apoi de “punctul de observație” și suntem conduși spre platforma generoasă ce încheie acest traseu prin natură. Aici, la mal de apă, unde cascadele și-au încheiat succesiunea, au loc cele mai plăcute întâmplări culinare ale variilor evenimente pe care le găzduiește locația : focurile de tabără, ședințele foto și , nu în ultimul rând, grătarele în aer liber, care împrăștie în jur mireasma bucatelor gătite meșteșugit de gazde.
“ – Chiar, care sunt specialitățile cu care vă dați gata oaspeții?” îmi întreb însoțitorul, pe entuziastul Ioan Popa. Se trage din zona Făgăraș, montagniard adică și nu-i este străin nimic din ceea ce muntele știe să ofere, iar turistul iși dorește sa primească. Prietenia cu proprietarul afacerii i-a adus această poziție de manager, pe care o onorează cu pasiune și măiestrie. Complexul are 10 ani și tot “10”este și nota pe care o primește, constant, de la toți cei care-i trec pragul. Nimeni nu are voie să plece nemulțumit de aici : nici de cazare, nici de masa de la care se ridică – indiferent dacă ea se află în interiorul-“muzeu”, sau pitită prin povestea verde de afară, aceasta din urmă acoperind o suprafață notabilă : 2000 de metri pătrați.
Dar vorbim despre un restaurant și, nu-i așa? întrebarea pe buzele tuturor este : ce anume putem servi, având pe fundal simfonia cascadelor? O repet, din cale-afară de curioasă. Tânărul manager este foarte mândru de “șnițelele casei” și le așează în capul listei. “-Sunt cele mai bune și cele mari din România!” – aflăm, cu această ocaziem și nici nu ne miră acest titlu de glorie, pentru că aici cam totul e legat de Recorduri! 😉 Inclusiv coastele – o altă specialitate a restaurantului, folosind deopotrivă carne de porc și de vită. Bucătăria este mixtă, avem și preparate internaționale. Spre exemplu, avem si specialități franțuzești : aducem, din Franța, o pulpa delicioasă de rață și , de fapt, cochetăm cu toate bucătăriile : avem și paste de diferite feluri, cu ingrediente aduse direct din Italia. Dar în top sunt , așa cum v-am spus, coastele și șnițelele. Dar n-aș vrea să nedreptățesc nici gulașul, care este nemaipomenit : am lucrat ceva la rețeta sa, am tot îmbunătățit-o și eu zic că nu mai găsiți așa ceva în zonă! ”
Vegetarianul din mine înghite în sec, jurandu-și să revină cât mai repede la statutul de “carnivor”! La urma urmei, preiau deviza restaurantului : “Nimic nu aduce lumea împreună, ca o mâncare bună!” 😁 ….Dar să ne reîntoarcem la coastele..pardon! La oile noastre. Ce are acest local și nu mai are nimeni din ținut? – îl provoc în continuare pe Ioan Popa, încercând să aflu direct “de la sursă”, atu-urile “Cascadelor”, pe care, sincer, deja le bănuiesc. “- În afară de ambianță și grădină – care sunt unice, aș numi implicarea echipei, calitatea serviciilor – acestea sunt celelalte două elemente forte, care ne diferențiază de toți ceilalți.”
Smulg de la manager numele master-chef-ului – Laurențiu Drăgan – după care dau fuga la site-ul Restaurantului “La Cascade” ( atenție, în noua versiune : “CASCADE!”) și mă alimentez de acolo cu câteva delicii “prezente în meniu. Nu, nu sunt mazochistă, vreau doar ca să vă tentez până la capăt!
…și vă garantez că, după vizita voastră la “ CASCADE”-le din Sinaia, Niagara o să vi se pară mic copil! 😉
Comentează