Bombănelile Marinei Editoriale

Tavi  a plecat să se odihnească puțin…

   

      …Dau din casă : în ultimii ani, la fiecare filmare sau transmisie directă, de fiecare dată când urma să intru în scenă și să rostesc acel “Bun găsit, dragi telespectatori!” , Tavi obișnuia să se insinueze în spatele meu și…să-și apropie genunchiul de – mă scuzați! – fundul meu, dându-mi un ..”brânci”. Era ca un fel de “șut în fund”, ce, în opinia lui, reprezenta un pas înainte, un altfel de urare de “Baftă!” :  un gest oarecum părintesc ( vârsta mă califica pentru această poziție) , venit din partea unuia dintre “stâlpii” televiziunii în care munceam, de decenii… Cu Tavi n-am apucat să lucrez decât în ultima vreme. Vreo câțiva ani. Emisiunile mele – “37 de grade Celsius”, “Ne vedem la TVR”, “Hai-Hui” și prezenta “Femei de 10, Bărbați de 10” erau coproducții intre TVR și firma condusă de Octavian Iordăchescu. Imi propusese, intr-un început de toamnă,  parteneriatul , fusesem onorată și…iată, colaboram de aproape un deceniu. 

Îmi aminteam cu claritate cum, in vremurile mele de început, Mihai Tatulici mă trimitea cu hârtii la semnat, la etajul 11, unde “fiorosul Octavian Iordăchescu” ( cu care Mihai se certa cel puțin de șapte pe zi, și se împăca de opt!) , considerat de toți ca fiind nu un șef, ci un zbir ( altminteri un excelent profesionist și manager!) , se muia în fața junei mele dragălășenii și semna, pe loc . Misiunea mea era rezolvată, șeful meu – multumit, iar eu – încântată că un monstru sacru al Televiziunii Române mă aprecia, ca jurnalist debutant și mă privea cu o simpatie ce pentru mine avea, pe atunci, valoare de medalie olimpică. După foarte mulți ani, am ajuns , iată, parteneri,  la emisiunile mele…Aici l-am cunoscut mai îndeaproape. L-am iubit și urât deopotrivă, pentru felul afurisit de a fi, atunci cand ceva îl nemulțumea,  pentru modul abrupt în care spunea lucrurilor pe nume, fără prea multe delicatețuri, pentru limbajul colorat, care nu de puține ori mă făcea să roșesc, dar și pentru arderea  lui, fără zăbavă, pe altarul meseriei căreia i-a fost dedicat o viață, pentru amintirile sale unice, legate de personalități de care noi doar auzisem și le știam cocoțate pe socluri, și cu care el, Tavi Iordăchescu, se trăsese de șireturi, adunați fiind de numitorul comun al valorii lor. Nu te poți supăra pe un om care ȘTIE. Nu te poți supăra pe un om cu coloană vertebrală. Nu te poți supăra pe un om căruia, nu de puține ori, îi deslușești bunătatea ascunsă îndărătul unei platoșe cu care a ales să înfrunte realitatea rea din jur. Așa a fost Tavi, în ultimii ani : un om căruia suferința nu i-a fost neapărat generată de monstrul nemilos care s-a înfruptat din măruntaiele sale, ci de lumea răsucită cu susu-n jos în care s-a trezit locatar. El a suferit nu de boala cu nume crâncen, ci de dominația nonvalorilor în societate și de îngenuncherea treptată, an de an, zi de zi, a profesioniștilor de peste tot, mai cu seamă din instituția pe care atât de mult o iubea… “Nu mai e televiziunea de altădată, nu mai sunt profesioniștii de altădată!..” – îmi plângea deseori pe umăr, după ce lumea se risipea, de la ședințele noastre de redactie. “Lasă, Tavi, va fi bine, vei vedea!…” încercam eu să-l îmbărbătez, ignorând răspunsul șoptit pe care mi-l dădea, la plecare : “Ei, nu mai apuc eu să văd asta. Poate tu…”.

    Tavi a plecat, obosit să tot aștepte. A plecat, capitulând după o luptă neștiută de mulți,  pe care a dus-o cu demnitate, preț de un deceniu, cred. L-au ținut în viață munca și dăruirea față de profesia pe care o iubea până la cer și înapoi. Și nu știu dacă voi accepta vreodată gândul că Tavi nu mai este. Voi alege să cred că a plecat o vreme să se odihnească, până lucrurile se mai limpezesc în lumea asta. Și tare aș vrea să-l pot suna, cândva, și să-i spun : “Hai, Tavi, avem nevoie de tine! Lumea s-a schimbat!”…

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : O DACIE PENTRU INIMA TA

    

Publicitate