Bombănelile Marinei Editoriale

Eu, infractoarea!

Ieri, cum s-ar spune în popor, “mi-am luat-o! Da, chiar de 1 Martie, în plină avalanșa de ghiocei, mărțișoare și declarații de iubire! Și , deși am fost pusă într-una din cele mai jenante ipostaze din viața mea, pot spune că mi-a părut bine: așa-mi trebuie, să mă-nvăț minte! Căci, deși sunt o adeptă înflăcărată a proverbului ” Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, iată că mă mai trezesc și eu încălcând conținutul său, atât de nobil!
Mă aflam undeva, pe strada Dionisie Lupu, mergând în vizită la prietena mea, creatoarea de modă Eli Lăslean. Cine cunoaște Pieța Lahovari, știe că una din marile probleme ale zonei este lipsa locurilor de parcare. După cuvenitele ture de jur împrejurul “obiectivului vizat”, am ochit un loc gol, palsat, evident, în fața unei porți cu înscrisul “Nu parcați!”. In curte – un automobil vechi și prăfuit, din acelea care, de regulă, sunt deținute de pensionari, muncite o viață și neatinse cu lunile, fiind activate doar pe la botezuri, înmormântări și întâlnirile de 50 de ani, de la liceu sau facultate. “N-o ieși el taman azi din curte!”, mi-am zis și mi-am așezat tacticoasă mașina în dreptul interzisei porți. În paranteză vă asigur că îi urăsc de moarte pe șoferii similari, care își priponesc deseori caii putere în fața garajului meu, blocându-mă cu orele! …..Fix un sfert de oră a durat trecerea mea prin atelierul nou-nouț și elegant al celebrului designer. La întoarcere, un bătrânel scund, umflățel și nervos patrula pe lângă farurile mele intermitente. “-Hait- mi-am zis- mi-o iau!”. Nici nu mi-am isprăvit bine gândul, când un fluviu de mărțișoare licențioase au fost îndreptate către urechile mele delicate! Din fericire, omul , îndreptățit de altfel să facă urât, nu vedea, cu soguranță prea bine (deși locuia în preajma Spitalului de ochi!), pentru că nu m-a recunoscut: deși făcea parte din targetul TVR, nu a mișcat niciun mușchi de pe față când m-am apropiat (mărturisesc că-mi trăsesem adânc gluga pe cap și-mi înfundasem bărbia în eșarfa de la gât!) Ochelarii lui mă priveau furios, iar de sub ei pornea, în șuvoi, o pleiadă de urări de Mărțișor: ” Nesimțită ordinară de ești! Vaco! Nenorocito! Generație de tembeli! Femeie nebună!” etc. Cineva din apropiere mi-a luat apărarea: “-Haide, domle, taman de Mărțișor!”. Încercând să-mi îngroș voit vocea (glasul meu mă face să mă recunoască până și centralistele, la telefon!) am reușit să mă strecor cu greu printre invectivele ce-mi erau adresate “- Lăsați, domnul are perfectă dreptate! Sunt vinovată!” – i-am mulțumit apărătorului meu galant. Am intrat furtunos în mașină și am demarat în trombă.
Deși, e clar, nici măcar în astfel de situații un bărbat nu trebuie să agreseze verbal o femeie ( “pe femei nu ai voie să le lovești nici măcar cu o floare” – se spunea , pe vremea mea), mi-am însușit odată în plus învățămintele proverbului preferat: ” Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Bine măcar că, grație canadianei cu glugă și vocii distorsionate, imaginea realizatorului de emisiuni nu a avut de suferit! Așa, nu am fost decât una din atât de multele femei, care cad pradă agresiunii verbale a minunaților “bărbați de România”!

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Bine v-a facut! Si pe mine ma exaspereaza astfel de indivizi care parcheaza alandala! Dar nu pot sa nu remarc cit de bine e scris articolul! In plus, autocritica e de lăudat!

Uscatoare rufe