Dacă, venind spre casă de la serviciu, deși ești un pachet de oboseală, ai face orice, pentru a întârzia momentul intrării pe ușa și al întâlnirii cu EL, lasă-l în plata Domnului!
Dacă te-ai transformat din “iubirea vieții mele” în “Dă-mi de mâncare și curață-mi pantofii”, lasă-l în plata Domnului!
Dacă te privești în oglindă și descoperi acolo un chip care a uitat să mai zâmbească, lasă-l în plata Domnului!
Dacă treci prin fața LUI și nu te mai observă, decât atunci când, accidental, te suprapui vizual, peste meciul de fotbal de la televizor, lasă-l în plata Domnului!
Dacă singurele voastre “evadări în doi” au ajuns vizitele la soacră și înmormantările prietenilor comuni, lasă-l în plata Domnului!
Dacă vânătaia de pe braț nu e de la aglomerația din troleibuzul ce te duce la serviciu, lasă-l în plata Domnului!
Dacă ai ajuns să plătești, din mizera ta leafă, si facturile casei, și hainele copiilor, și cumpărăturile de zi cu zi, gâfâind de la o luna la alta și nestiind “pe ce se duc banii LUI”, lasă-l în plata Domnului!
Dacă ai uitat parfumul florilor primite în dar de la EL, la ocazii sau pur și simplu, lasă-l în plata Domnului!
Dacă ceea ce știe, despre copiii voștri ( singurul lucru făcut temeinic, împreună) este doar faptul că unu-i baiat și altu-i fată ( și nici el nu mai ține minte cine s-a născut primul!), lasă-l în plata Domnului!
Dacă din “Pisi”, “Iubițica mea”, “Iepuraș”, etc, ai devenit “Vaco!”, “Ești tâmpită!”,” Idioato!” etc, lasă-l în plata Domnului!
Dacă pentru a-ți cumpăra o pereche de pantofi la care visezi demult, trebuie să faci o mulțime de “inginerii financiare”, să ascunzi leuții economisiți și să faci joburi paralele pentru un bănuț in plus, lasă-l în plata Domnului!
Dacă pereții casei voastre păstrează amprenta țipetelor și înjurăturilor cu care își colorează șederea acasă, lasă-l în plata Domnului!
Daca e nevoie să-i amintești, de câteva ori pe zi, că e ziua copiilor ( de a ta nici nu mai vorbesc!) și nunare nicio reacție, lasă-l în plata Domnului!
Dacă ti s-au lungit brațele, cărând zilnic sacoșele care au devenit un soi de “prelungire” a mâinilor tale, iar el, ocupat cu berile lui, nu poate nici macar să-ți deschidă ușa de la apartament, lasă-l în plata Domnului!
Dacă, la tine, “prințesa” lui de altădată, nu mai observă acum decât fundul prea mare, firele albe, cearcănele ce-ți rotunjesc ochii sau rochia “de care s-a săturat, de 15 ani”, lasă-l in plata Domnului!
Dacă-l bagă în boală că vorbești la telefon cu prietenele, că ai îndrăznit să te tunzi la coafor și nu la baie, că mai apuci să îți urmărești , din an în Paști, serialul preferat sau că-ți mai aterizează, câteodată, câte o carte în mână, lasă-l în plata Domnului!
…Și nu mi-e greu să anticipez că Domnul va intra în faliment, dacă ar trebui să plătească pentru toți netrebnicii, lăsați în plata Lui de soțiile care și-au pierdut răbdarea…..
Comentează