Poza de profil a acestui editorial nu are nicio legătură cu titlul. Ea mă ilustrează alături de Victor al meu, la vârsta adolescenței lui. Grea, poate cea mai grea dintre toate vârstele pe care și le-a perindat alături de mine. Dificilă n-a fost numai perioada ( iar voi, cei ce ați avut adolescenți prin preajmă, știți ce vreau să spun), dar și faptul că mi-am păstorit adolescentul fără a-l avea alături de mine pe tatăl său. Lucrul acesta m-a schingiuit ani buni, transformându-mă, admit, într-un munte de exagerări, în vârful căruia groaza înfipsese un steag pe care scria “Paza bună trece primejdia rea”. 
De teama ca feciorul iubit să nu fie înghițit de vârtejul vremurilor vrăjmașe, să nu-și
rătăcească drumul, să nu fie absorbit de anturaje păguboase, m-am transformat, pentru ani buni, din mamă în jandarm. Îl scanam pe Victor de zece ori pe zi, să-l văd cum se îmbracă , apoi cum se tunde și dacă nu i-a apărut vreun tatuaj pe piele, îmi ciuleam urechile, să-i aud convorbirile telefonice : cu cine vorbeste si despre ce. Îi monitorizam ora de plecare, ora de venire, îi adulmecam, în lipsă, hainele, pentru a detecta miresme ce nu rimau cu cele ale locuinței noastre, îl percheziționam , fără să știe, pentru a descoperi ceva, orice, care ar fi putut însemna o “rătăcire”, un început al “dezastrului”.
Cu arma la picior stăteau, în preajma mea, tatăl și fratele meu, gata să intervină pe post de “autoritate masculină” – cea fără de care ne lăsase apariția, la un moment dat, în viața noastră, a “omului negru” cu chip de femeie …. Nici diriginta lui Victor – un dascăl și un pedagog admirabil, nu scăpase de “ofensiva” mea : doamna Raluca Matei acceptase să-mi devină complice și, deși vădit frământată de nou dobândita poziție de “turnător”, m-a ajutat ani buni să aflu, în timp real, tot ce făcea Victor la școală. Și bune și rele. Lucru pentru care îi sunt și astăzi recunoscătoare. Părinte la rându-i, doamna dirigintă mi-a înțeles neliniștile de “mamă singură” și mi-a sărit în ajutor…
Anii au trecut, mai cu “hâr și mâr” din partea rebelului adolescent, mai cu tonuri ridicate și
pedepse țintite în cele mai sensibile puncte, mai cu lacrimile mele ascunse prin șifoniere, atunci când Victor mă apostrofa cu replici de genul “Ești cea mai rea mamă din lume”. Dar nimeni nu avea voie să-mi vadă lacrimile : trebuia să fiu puternică. Aveam de crescut un OM și vroiam s-o fac ca la carte, pentru a-i asigura lui – fericirea și mie – mulțumirea sufletească…
Astăzi Victor este adultul minunat de care v-am tot povestit. A crescut frumos, departe de orice tentații paguboase, focusat pe o carieră în care a început să strălucească, pe o relație frumoasă cu o tânără asemeni lui, având amândoi în minte valorile insuflate de niște părinți responsabili. Sunt mândră de el și, în adâncul sufletului, mi-ar fi plăcut să vadă cum l-am crescut și tatăl lui, care atât de mult și-a dorit fecior. Aproape ca sunt convinsă că absența tatălui din preajma băiatului nu i s-a datorat întru totul. Victor senior însuși nimerise într-un “anturaj păgubos”, care l-a și dus, până la urmă, la pieire. Căci el n-a avut părinți în preajmă, care să-i lumineze mersul. Părinții lui muriseră…
Privesc îngrozită la televizor tragedia ce a cutremurat, în aceste zile, România. Am încercat să mă pun în locul părinților celor doi tineri spulberați de mașina bezmeticului drogat. N-am reușit. Mi s-a părut o povară greu de dus până si pentru imaginația mea. Apoi l-am văzut, în niște postări halucinante de pe rețelele de socializare, pe descreieratul care, sub influența drogurilor, le-a curmat viața celor doi colegi de generație. Și știti ce am simțit? După câteva clipă de silă, am simțit …milă. Și revoltă. L-am privit pe criminal nu ca pe un criminal, ci ca pe o victimă a părinților săi. În opinia mea, ei sunt adevărații vinovați. Ei și-au distrus copilul, tolerându-i mersul pe un drum care, evident, ducea spre pieire. Din prea multă dragoste? Nicidecum! Din ignoranță, inconștiență, lipsă de responsabilitate. Tânărul criminal nu a fost decât acea “ulcică de lut”, ce prinde formă în mâinile olarului. O forma hidoasă a rezultat din cele 4 mâini care l-au mângâiat iresponsabil pe creștet pe copilul de odinioară, indiferent de ceea ce făcea : bine sau rău.
Cu voia dumneavoastră, îmi permit să gândesc că pedeapsa pentru cele două morți nevinovate trebuie s-o poarte pe umeri toti trei : și șoferul vinovat, dar obligatoriu și părinții săi. În loc să caute șmecherii pentru a fenta legea și a-și salva odrasla, acei “mamă și tată” ar fi bine să-și pregătească și ei valizele pentru pușcărie. Și să nu uite să strecoare în ele o fotografie a băiatului lor, din primii ani din viață. Atunci când puteau să facă ceva și nu au făcut. Căci de salvat, astăzi, nu mai au ce salva…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : GINEXID
Comentează