Bombănelile Marinei Editoriale

De ce n-am plecat din TVR ? ( veți vedea și legătura cu Adrian Copilul-Minune!) 

 

Foarte des sunt întrebată prin interviuri, dar chiar și în dialogurile cu prietenii, de ce nu am plecat niciodată din TVR? Mărturisesc că, de fiecare dată, simt în celălalt – care întreabă – un iz de ironie. Stiu că sunt privită ca o ciudată, pentru că lumea în care trăim este guvernată de ban, totul se judecă prin prisma lui, iar oamenii care deliberat dau cu piciorul la bani și la oportunitați, sunt înregimentați automat  în încăpătoarea categorie a fraierilor. 

Rememorez totuși, în răspunsul pe care-l dau, un episod pe care memoria mea nu pare a vrea sa-l claseze. Era prin anul 2000…Din rațiuni pe care mi-e silă să le dezgrop, una din emisiunile mele de succes – “Arca Marinei”, a fost, la un moment dat, eliminată din grilă. Deși era unul din vârfurile de audiență ale TVR1. Nu a fost zvârlită afară întâmplător, ci în urma unei ședințe de “Comitet Director”, în care s-a considerat că invitarea, în emisiunea mea, a designerului Janine – pe atunci în mare vogă – fusese, de fapt, o reclamă mascată la mogulul Sârbu, soțul ei și mai-marele “concurenței”, în materie de televiziune.😂😂😂 

Oripilat de aflarea, din ziare, a acestui “eveniment” ( care generase,  la vremea aceea,  un scandal, aproape similar Revelionului TVR din acest an, doar că nu avea componentă politica), a doua zi m-a sunat…însuși Mogului! Pe Sârbu nu-l cunoșteam decât din povești și din teroarea pe care o sădise, concurențial vorbind, în relaxarea și suficiența șefilor mei. Foarte scurt și la obiect, mai-marele ProTv mi-a propus să mă mut, cu arme și bagaje, în trustul lui. Fix 10 secunde mi-am dat, eu mie,  răgazul să mă gândesc. Apoi am refuzat, politicos. Un refuz pe care nu știu neapărat dacă l-am regretat, dar care în orice caz, a revenit de multe ori, în dialogurile mele cu mine însămi…

De ce i-am spus NU lui Sârbu? Fără îndoială, mă numaram și eu printre cei mulți ce, cu admirație și invidie , priveau la tot ceea ce se întâmpla în ograda lui : și la haina artistică impecabilă a producțiilor sale, și la strălucirea, pe ecran , a oricărei emisiuni mărunte, cu nimic mai presus,  din punct de vedere editorial, decât multe de la noi, și grafica superbă a postului, și ingenioasele modalități de promovare a emisiunilor, și, nu în ultimul rând, prețuirea și respectul de care se bucurau vedetele postului. Și totuși am spus NU. De ce?…Pe de o parte, simțeam ca și cum, într-un moment în care nu mi-a fost bine, aș fi tradat TVR-ul. Eram pe deplin conștientă că NU instituția, ci diriguitorii săi vremelnici erau sursa răului meu. 

În plus, motivul principal al scandalului nu era, cum avea să se demonstreze ulterior,  nevinovata mea emisiune, ci debarcarea lui Titus Munteanu, legendă a postului public, din functia sa de director de programe. Nu știu când , cum și pe cine deranjase, eu nu eram, cum ar veni, decât o “victimă colaterală”… Prin urmare, chiar și de acolo, din glod, unde fusesem aruncată de o decizie abuzivă, nu puteam da cu piciorul instituției care m-a consacrat, care mi-a adus prețuirea semenilor, tradusă într-o celebritate ce ar bucura orice tânăr jurnalist. Aveam  – în mintea mea naivă – o datorie față de TVR,  pe care n-o puteam plăti, dându-i cu piciorul. 

Apoi NU-ul meu se mai sprijinea pe ceva. Pe repetatele atenționari ale tatălui meu – jurnalist de modă veche, un monument de moralitate, demnitate și corectitudine – care nu pierdea nicio ocazie, pentru a-mi reaminti : “Structura ta este una potrivită postului public. Aici poți face programele curate pe care ți le dorești, aici nu vei fi niciodată obligată să “joci”, pentru bani, după cum  îți cântă patronul: nu va trebui să inviți politicienii care convin Conducerii, nu va trebui să te “prostituezi”, făcând emisiuni cu Florin Salam, Minune, Garcea și alții ca ei.”…Cuvântul “prostituție”, asociat profesiei pe care o iubeam până la cer și înapoi, îmi dădea mereu frisonul necesar rostirii unui NU hotarât, oricărei tentații  de a părăsi TVR-ul…

    Și…n-am plecat. Au mai fost apropouri și invitații  mascate, de-a lungul timpului, pe care le-am respins însă încă din fașă, chiar și în momentele de restriște, în care vremelnici nemernici, ajunși la cârma televiziunii publice, ne prăbușeau – mie și colegilor mei – toate speranțele într-o televiziune mai bună.

    Și mai țin minte un episod. Care a  stârnit vâlvă, la vremea respectivă, ba chiar mi-a adus destule bobârnace din partea șefilor mei. Am vrut demult să verific ceva….Produceam, pe atunci, un alt brand important al TVR : emisiunea “Ne vedem la TVR”, unul din varfurile de lance ale principalului său canal. Emisiunea – de două ore –  se construia în jurul personalității unor români  celebri din diferite domenii ; era cumva în spiritul “Ceaiului de la ora 5”. Emisiunile erau în direct, deci “puțin controlabile” ( acum nu  mai am acest privilegiu…). Am facut, la un moment dat, țin minte, o ediție avându-l în centrul său pe controversatul Adrian Copilul Minune – un vârf al genului muzical “manele”, interzis, de altfel, la TVR. Auzind intențiile mele, colegii mei s-au frisonat, iar sefilor le-am spus că îmi asum acest risc și că-mi voi da demisia, dacă ceva va ieși cum nu trebuie….Ediția am construit-o după regulile tuturor celorlalte : cu dialoguri despre copilărie, părinți, carieră, familie, cu momente muzicale, cu invitați adiacenți. Am convenit cu Adrian să nu cânte nicio manea ; m-a înțeles, drept care în direct a cântat – impecabil,  de altfel! –  folclor, muzică de operă, vreo două melodii pop din repertoriul international. A vorbit frumos, a purtat un dialog înțelept cu cel pe care am riscat să i-l așez alături, ca surprinză – academicianul Bălăceanu-Stolnici. Deși neplăcut surprins, la început,  de această alăturare, a doua zi distinsul om de știință m-a sunat, exprimându-și încântarea față de personajul Minune,  pe care “îl crezuse cu totul altfel”. Niciun pic de vulgaritate, de obscen,  de grotesc nu s-a strecurat în cele două ore de emisie. Ratingul TVR-ului  a fost enom! De trei ori mai mare decât în edițiile “cuminți” și “fără probleme” de până atunci. Îmi imaginez cum ar fi arătat graficul de audiență, dacă Minune ar fi cântat manele și dacă aș fi dat undă verde dialogurilor “ de mahala”. Concluzia a fost ușor tristă : da, poți obține rating uriaș și la TVR, dar făcând concesii, uneori compromisuri de neiertat. Care se opun menirii publice a unei televiziuni naționale. 

Una peste alta, nici furtunile pe care, periodic, pe traversez , în TVR, nici salariile astronomice ale vedetelor de la “privat” ( posibile,  aflu – însă numai pentru unii – și la noi, la TVR), nici perspectiva unor ratinguri uriașe – dezideratul oricărui om de televiziune până la urmă,  nici atât de doritele “respect” și “apreciere”, datorate valorii , nu m-au făcut, iată, să întorc spatele Televiziunii Române. Pentru că eu încă mai cred în ea. Chiar și cu riscul de a trebui să înfrunt privirile ironice ale celor care continuă să-mi pună întrebarea din titlu.

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : ASPASIA COLLAGEN BEAUTY