Deloc întâmplător, am ales titlul unuia dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut în toată viața mea și care m-a făcut să pendulez neîncetat între lacrimile de tristețe și cele de veselie. Așa este și-n viață. În a mea, în a voastră, în a tuturor. Imaginea lustruită cu care unii încearcă să apară în fața celorlalți ( mi se întâmplă să cad și eu uneori în acest năvod), are rareori de a face cu realitatea vieții lor. Și eu, și voi, și ei , călătorim prin viață urcând munți de bucurie, atingând cu degetul al nouălea cer și prăbușindu-ne apoi în abisuri fără de sfârșit, fie că ele se numesc pierderea sănătății sau a celor dragi, fie trădările celor mai buni prieteni, despărțirile de ființa iubită, falimentele răsunătoare sau, pur și simplu, o zi proastă. În ecuația vieții noastre, această sintagmă “o zi proastă” apare din ce în ce mai des. Și nu neapărat pentru că zilele au intrat într-o pandemie a nefericirii, ci pentru că tot mai multi dintre noi ajung la capătul răbdărilor, al puterilor, al speranței.
Dar nu trebuie să fie așa. Exceptând moartea – singurul lucru cu adevărat ireversibil din această viață – restul toate pot fi “înfrânte” : și falimentele, și vremelnica pierdere a sănătății, până și trădările oamenilor dragi nouă pot fi depășite. Cineva îmi spunea deunăzi : “Bucură-te când cineva ți-a întors spatele. Înseamnă că era găunos și nu aveai ce să cauți în preajma lui. Iar regretul… va fi al lui, nu al tău”. Și chiar dacă resimt trădările ca pe o plimbare a lamei unui cuțit prin sufletul meu, viața mi-a arătat că locurile goale au fost mereu umplute de oameni mult mai buni.
Prin urmare, am învățat și vă învăț și pe voi, la rându-mi, că viața e frumoasă. Că are atâtea de oferit, dar că nu se dezvăluie decât privirilor celor care vor să o vadă. Care știu să-i distingă nuanțele, să-i adulmece miresmele, sa-i savureze gusturile. Viața e atât de frumoasă, iar adevărata artă este să-i descoperi frumusețea, să ignori gunoaiele din jur și să te bucuri de fiecare lucru special care ți se întâmplă, oricât de mărunt n-ar fi el. Un tufiș doldora de flori – cum este cel din fotografie, decoperit de mine într-o Africă potopită de arșiță – a fost în măsură să-mi învioreze o întreagă zi, în care mă trezisem trist recapitulând întâmplările recente de la muncă. La muncă am fost și aici, în Tunisia, doar că am fost departe de rele și răi, am avut alături un prieten de peste 30 de ani și în jur oameni care îmi zambeau mereu, din tot sufletul.
Știu că acest editorial îl vor citi si oameni în permanență nemulțumiți de vietile lor, de ceea ce se întâmplă cu ei, de ceea ce se întâmplă în jur. Știu că e greu să primești “recomandări de fericire”, atunci când tu te simți ajuns la limanul speranței. Am avut eu însămi prăbușiri dureroase, care îi făceau să-mi pară atât de ridicoli cei din jur ce se căzneau sa mă convingă că “viața e frumoasă”. Dar până la urmă am sfârșit de fiecare dată prin a le da dreptate. Și mi-am jurat că voi face o politică de viață din a descoperi , cu orice preț, Frumosul din aceasta.
Închei o săptămână în care, grație prietenilor extraordinari de la Perfect Tour, pe care destinul mi i-a scos în cale întâmplător ( întâmplător?!? Nimic nu e întâmplător, pe lumea asta!) , am descoperit lucruri extraordinare în locuri pe lângă care mulți trec fără nicio emoție. Viața e frumoasă și-mi păstrez această convingere, orice-ar fi.
Si, ambițioasă cum sunt, o voi face să fie ȘI MAI FRUMOASĂ!
…ceea ce vă doresc și vouă, dragii mei!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA SUPERCAMPANIA VERII
Comentează