Comit acest editorial chiar lânga pomul meu de Crăciun. Un pom întârziat, “uitat” nu de Dumnezeu, ci de mine. Mărturisesc că sunt o veșnic îndrăgostită de spiritul Craciunului si, în sufletul meu, chiar cred că-l pot prelungi, păstrând bradul în sufragerie. Prietenii care mai trec pe la mine, încep prin a se amuza ( pană spre jumatatea lui ianuarie), si sfarșesc prin a-și face cruce, către începutul lui Februar. Dar cum anul acesta februarie ma va prinde printre nisipurile vesnice ale deserturilor lumii, probabil că și bradul isi va da curând obștescul sfârșit, împachetat în “sicriuri” de carton, până la anu’…
Scriu lângă brad, pentru ca subiectul ales pentru astăzi e și vesel , e si trist. Vorbim despre motivatie, despre acel suflu care adie în pânzele corabiilor noastre, împingându-le spre destinatiile vietii. Dar nu voi vorbi din carti, pentru că viața bate si filmul, și cartea, si, în general, orice imaginație de creator. Prin urmare, ea, viata – și în primul rând propria viață – este cea mai buna sursă de inspiratie pentru oricare dintre noi. Eu una nu cred nici în acei psihologi, care au viața personală distrusa, însa incearcă să te învete pe tine cum s-o trăiești pe a ta, și nici în “speakeritele motivationale”, cu gambe de doi metri si decolteuri adânci, care abia s-au rupt de băncile scolii, însă vorbesc cu emfaza despre cum să-ti educi copiii, cum să gestionezi eșecurile vietii, cum sa-ți alegi partenerul potrivit s.a.m.d
Nu, mai degraba prefer sa plec urechea la povestile de viată întâmplate aievea celor din jurul meu – de la vlădică, la opincă – și, slavă Domnului, profesia mi-a pus pe tavă mii si mii de povești adevărate, spuse cu obidă, cu lacrima, cu nostalgie sau recunostintă. Din unele am învătat, din altele, din păcate, nu, desi ar fi trebuie, cert este că , uite-asa, anii au trecut, oferindu-mi sansa de a-mi construi propria mea poveste de viata, cu bune și rele, cu lacrima si zâmbet deopotrivă.
Vorbim, așadar, despre motivație.
Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă treziti pe fundul unei prăpăstii, să priviti în sus si să aveti sentimentul că nu veți mai ajunge niciodată înapoi? Să vi se pară că lumea voastra s-a sfârșit aici si ca nimic bun nu vi se mai poate întâmpla? Să vi se întinda “colaci de salvare”, dar să nu aveti încredere nici in salvare, nici în salvatori?
Să alegeti, intr-un final, mersul inainte, “cu forte proprii”, dar “din inertie”, catre un “Nicaieri” care vă devine destinatie.
Drumul spre acel Nicaieri va fi pavat cu pietre colturoase, inaintarea va fi anevoioasa, privirea vă va fi încețoșata de nesomn. Pe marginile drumului, culoarea dominanta va fi “cenusiul” plumbului Bacovian, iar de sufletul vostru va atârna o greutate nevazuta, nediagnosticată, însă atat de greu de purtat, zi si noapte.
Dacă ești o fire slabă, vei claca. Sunt tot mai multe exemple de oameni care nu și-au putut duce povara unui moment de cumpănă și care aleg să-și încheie socotelile cu viata. Pentru că au ajuns la concluzia că “nu mai au pentru ce trai”. Și atunci fie învată să zboare de la etajele balcoanelor lor, fie aleg sa verifice câte pastile de somnifere încap în stomacul lor, fie, in functie de gradul de curaj, opteaza pentru alte variante de trecere Dincolo. Unde , în mintea lor, se află Izbăvirea.
Daca esti însa o fire puternica, vei continua sa mergi. Fără tragere de inima, cu picioarele rănite de bolovanii colțurosi de pe drum, cu sufletul atârnând de greutatea poverii și cu privirea pierdută în gol, căutând cu disperare acea multlaudată luminită de la capătul tunelului.
De mergi înainte, fără oprire, ea va apărea. Dar nicidecum sub forma unei lumini concrete, ci sub forma unei motivații. Viața ta, pențru a se reseta, are nevoie de o motivație : SĂ AI PENTRU CE / sau PENTRU CINE , să o traiești. Pentru o idee, un țel, un om. De vor aparea acestea în drumul tău, esti salvat. În jur totul se va schimba: cenusiul va prinde culoare, bolovanii de sub tălpile tale vor deveni autostradă, privirea ti se va lumina, greutatea din suflet va deveni fulg. Deja drumul tău nu va mai fi lipsit de sens. Deja vei merge hotărât înainte, căci vei avea un țel, pentru care să trăiesti. Sau un om, pentru care sa traiești.
Cum le poti gasi? – se va naste cu sigurantă intrebarea voastră. Sunt oameni care nu îndrăznesc, sunt vârste care descurajează, sunt semeni de-ai nostri care demobilizeaza. Totul este însa SĂ VREI. Sa lupti pentru a te desprinde din mlastini. Sa te setezi pe modul “BINE”. Sa primesti, cu încredere si sperantă, orice nouă provocare, întrezarită la orizont, sau orice om , care îti va face cu mâna de pe marginea drumului.
“Mie nu mi se mai poate întâmpla nimic bun” – sunt cuvinte pe care trebuie să le uiti. Și, repet, nu vorbesc din carti, ci le desprind din propria-mi viață. Va vorbeste un optimist, pe care deseori pesimistul l-a sugrumat, l-a redus la tăcere. Dar… din aceasta luptă a contrariilor, se naste progresul, nu-i așa?
N-am sa vă repet cliseul cu “speranta moare ultima”. A mea însasi a avut destule “morti clinice” , în ultimii ani. Dar nu am deconectat-o de la aparate. Și ea a supraviețuit, de fiecare data. Caci, in sinea mea, licărul speranței nu s-a stins niciodata. Și am căutat mereu motivatii pentru a merge mai departe : părintii, copiii, profesia, hobby-urile mele, dragostea pentru oameni, dorinta de a-i ajuta, ambitia de a demonstra ca pot, refuzul de a fi înfrântă. Si a functionat, credeți-mă! Daca esti un om bun, dacă nu ai ce-ți reproșa și daca ai învătat din greșelile tale, atunci cu siguranta, Cel ce se află la pupitrul de comandă al Lumii, îți va trimite ceea ce-ți doresti. Si mie mi-a trimis.
P.S. Eu nu sunt speaker motovațional, nu câstig bani din asta si nu am pretentia că rândurile mele vor deveni si rezolvarile voastre. Sunt un om onest, care încearcă să-i ajute, prin propriul exemplu – bun și rău – pe cei ce se află pe acel drum, care duce spre Nicaieri. Și nu uitati nicio clipă că : “Viața este 10 la suta ceea ce ti se întâmplă și 90 la sută, cum reacționezi la ea”.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : TINE COLESTEROLUL SUB CONTROL
Comentează