Tăcerea, între diplomație și curaj

Expresia ușor obraznică “gura bate c – – u “  , o știu de mică. O consideram un soi de rudă săracă a mult mai elegantului proverb “Tăcerea e de aur”. Tata mi-o administra deseori, atunci când “îi răspundeam înapoi”. Adică atunci când mă răzvrăteam – fără argumente prea solide, recunosc! – împotriva torentului de observații și noduri în papură pe dare părintele le revărsa către mine

. …Anii au trecut, criticile din partea tatălui meu s-au rărit , dar nu au dispărut niciodată. Am evoluat, purtând în mine aceeași dorință de a nu tăcea, atunci când îmi pare că mi se face o nedreptate sau când, din proprie inițiativă, vreau să îndrept ceva, în jurul meu, nedreptățile săvârșite asupra altora. Efectele nu au întârziat să apară. Rândurile “neprietenilor” s-au îngroșat cu fiecare adevăr pe care l-am rostit despre ei. Și asta chiar dacă l-am spus cu bună credință și din tot sufletul. Asta e: am preferat întotdeauna ca interlocutorul să știe de la mine ceea ce gândesc despre el, și nu de la cei din jur. Urăsc organic bârfele. Mesajele distorsionate nasc dezastre.

     Aceeași trecere a anilor m-a învățat , e-adevărat,  și că, de multe ori, “a tăcea” îți furnizează mult mai multe satisfactii decât “a vorbi”. Oamenii tăcuți le sunt preferati celor a căror gură funcționează după regulile unui perpetuum mobile. Mai ușor îti croiești drum printre șacali, dacă le treci cu vederea ( sau măcar cu vorba!) defectele și faptele strâmbe. Mai mulți prieteni vei aduna în jurul tău, dacă iți ții în frâu părerile negative. Oricum lumea nu o vei schimba, decât poate într-o foarte mică măsură, arătându-i cu degetul umbrele…Strâmbii rămân strâmbi până la capăt…

   Dar oare nu e , de cele mai multe ori, un semn de lașitate, “a tăcea”? Mie îmi pare că da. Mulți  își ascund lașitatea în spatele cuvântului “diplomație”. Cică, în numele bunul mers al lucrurilor, e bine  să fii diplomat, să nu spui intotdeauna ce gândești, ba uneori să spui chiar pe dos. 

    Da, înțeleg că așa este croită lumea în care trăim. Este unul din motivele pentru care mă aflu mereu pe un munte de suspiciuni : rar de tot am încredere in vorbe mieroase, în laude ce mi se aduc, chiar și în urările de bine. Îi suspectez mereu pe cei din jur de… “diplomație”. În schimb îi pretuiesc pe cei ce găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi arăta greșelile. Căci așa fac și eu, cu oamenii din preajma mea. Le arăt unde greșesc. Aleg cuvinte civilizate, chiar dacă lor le par aspre, însă le rostesc fără pic de rea credință. De cele mai multe ori, cu drag. 

Din acest motiv, voi fi întotdeauna prietenul ideal și niciodată subalternul ideal. Asta e.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : GENEGENERA SUN