banner marshal garden
Ea și El

Suflet în oglindă

oglinda

Solar, deloc alambicat și irefutabil. Timid, cu remușcări, trist și înalt, amintindu-și. Așa e sufletul meu prins la mijloc între ce e, ce-ar vrea să fie el și cum îl văd cei din jur. Nu cere nimic și uneori, cu greu vrea să ofere. De prea multe ori a fost lovit și mototolit, încât acum nu mai are nici viziune, nici curaj, devenind circumspect la tot ce-l poate face, cu voie sau fără, fericit pe deplin. Ascund de toate cele, o formă ciudată a multor priviri, nu are nici un motiv să se-arate prea des.

 Nu de frică neapărat, ori de rușinea unei descoperiri prea puternice, ci doar din lipsa unor motive mai solide pentru a străluci. Vedeți, sufletele noastre au la rândul lor, rațiune. Oricât am încerca să eliminăm, să stârpim rațiunea sentimentelor, ea există. Deseori e sonată, fără discernământ și ia deciziile cele mai proaste, încât nu-i suficientă doar mătura și fărașul ca să culegi, după toată tevatura, cioburile rămase, ochii înlăcrimați, durerea plină de înțeles din umbră. Sufletul, personificat în ceva indescriptibil, are căldură.

Are memorie și un cumul al fiecărui glas trecut, al durerilor, al loviturilor și uitărilor! E și el parte din noi și are fără doar și poate, cea mai importantă însemnătate în economia a ce suntem. Rareori îl punem în oglindă. Și-atunci ce să vezi? Efectiv n-ai ce, pentru că nimic nu poate reflecta iubirea mai de preț ca un chip împlinit. Sufletul e captiv într-o prea mare și istovitoare iubire de toate, o povară prea greu și dificil de dus. E descris ca un lacăt pus libertății și stă ascuns în vrerile celor de lângă tine, în ce e și ce ar vrea să fie. Imaginea altora despre noi nu e neapărat sufletul real.

De copii cineva-și dorește să ajungem cumva. Și modelează, luptă, dă-i și dă-i! Și nu prinde nimeni pe drum ideea că dorința asta nebună de a schimba ceva nu are un final fericit. Sufletul e nedefinit. Își are strălucirea sa și încearcă să cuprindă norii de pe cer la un loc cu tot noroiul ce-i face rău. Sufletul se zbate să demonstreze cum e, deși, de cele mai multe roi, felul acela bolnav în care alți îl văd nu are legătură cu realitatea.

Poate și de asta niciodată n-ajunge la o libertate completă! Și chiar dacă-l așezi pe alt plan, sufletul, adică tu mai pe șleau, nu o să fii fericit dacă nu-ți spui adevărul! Minciuna vieții tale nu e din vina nimănui, e doar sufletul lăsat în paragină, pe un câmp plin de ciori care să-l devoreze! Sufletul meu are culoare. L-aș pune pe-un tablou, dar capodopera nu m-ar racola în drumul său către succes. L-aș lăsa să plângă, dar lacrimile pure ar uda inimi mai triste și le-ar vindeca de nevoia de a face rău.

Sufletul meu, în oglindă, e o paragdigmă despre nevoi și lupte, despre dorință și înfrânarea ei, despre arome, amintiri, gând și putere. O luna ce-și caută soarele, o ploaie avidă de pământ. Simt nevoia să îmi amintesc de fiecare dată tot ce am trăit, în tăcere, ce am pierdut și mai ales cu ce am rămas înrădăcinat în mine din fiecare experiență. Ar fi probabil, destul de penibil și absurd, să încep să conturez fiecare umbră ce a trecut, fiecare clipă ștearsă din mine sau orice răsărit ratat din cauza iubirii neasemuite pentru liniște și somn. Și nu face bine asta.

Dar pot înțelege c-am ajuns așa cu ajutorul acelora. Că nu mi-am format o lume proprie de unul singur și că sufletul meu nu-i altceva decât un mare nimic redus până acolo încât să fie totul. E calm, lipsit de orice urmă de violență psihică, desăvârșit de un romantism exacerbat. Poate că sunt acesta sau la fel de veridic se poate să fiu și un altul, mai senzual, mai senzitiv, mai dispersat, mai dual! Nici nu contează. Sunt captiv în mine! Sufletul nu e în cărți. Nu e în iubire, nu e nicăieri. Privește-l și vezi ce mai face! Dă-i voie!

https://www.youtube.com/watch?v=iy4mXZN1Zzk

Femei de 10 pe Facebook