Ștefan Iancu este un actor tânăr, charismatic, care a jucat în multe producții atât românești, cât și internaționale, dar rolul din VLAD, renumitul serial de pe Pro TV, i-a scos și mai mult în evidență calitățile de actor. La 25 de ani are deja o carieră de două decenii. Cum e posibil? a început să urmeze drumul actoriei la vârsta de 4 ani și n-are de gând să se oprească prea curând.
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti și, în prezent, este masterand la Universitatea Ovidius din Constanța. Primul său rol a fost la vârsta de 4 ani în filmul “Prințesa Hoților” si de atunci nu s-a mai oprit. În această sâmbătă se va opri, pret de doua ore in platoul Rivalilor, pentru a-i ține piept unui coleg de scenă, nu și de generație: actorului Ion Haiduc. Colega noastră, Elena Cristescu, a reușit un interviu-fulger cu Ștefan Iancu, interviu care va completa portretul schematic de mai sus!
Elena Cristescu : – S-o pornim din copilărie. De la jucării. Cele preferate.
Ștefan Iancu : – Aveam mai multe figurine de acțiune, dar cel mai atașat eram de o figurină cu Spider-Man, pe care încă o am. Mă jucam destul de mult pe calculator și jocurile video primau în detrimentul celor “clasice”. Dar verile când mergeam la casa de la țară jucam fotbal de dimineața până seara pe stradă cu copiii de la celelalte case. Când eram copil, eram eram atașat de seria de cărți “Vraciul”, de la Corint Junior, scrise de Joseph Delaney. Era o serie de vreo 8 cărți cred care apăreau anual și pe care le așteptam mereu cu mare interes. Ba chiar pe una am și autograf de la autor, atunci când a venit în țară.
Elena Cristescu : – Citeai, deci erai un copil cuminte. Cu pedepsele cum ai stat?
Ștefan Iancu : – N-aveam voie la calculator. Asta era pedeapsa cea mai nasoală. La un moment dat îmi puseseră ai mei parola la calculator și a fost tragedie mare.
Elena Cristescu : – Ceva trăznăi, prin copilărie?
Ștefan Iancu : – Una care mi-a venit acum în minte și pe care o țin minte foarte bine se întâmpla la casa de la țară, de undeva de lângă Ploiești. După cum am spus și mai sus, de dimineața și până seara jucam fotbal, pe timpul verii, și uneori mingea ajungea în șanț. Făceam cu rândul ca să o scoatem de acolo, iar când ajungea sub stradă, tot prin șanț, trăgeam la sorți cine să se bage după ea. Era frumos, chiar dacă atunci când ajungeam acasă, eram murdar din cap până-n picioare și plin de julituri. Da’ nici nu-mi dădeam seama.
Elena Cristescu – Îți mai amintești vreunul din învățămintele pe care ți le-au transmis părinții tăi?
Ștefan Iancu : – Avea mama un proverb pe care mi-l tot zicea: “Leneșul mai mult aleargă”. Mă enerva la culme când mi-l spunea, dar avea dreptate de fiecare dată, chiar dacă eu nu prea voiam să recunosc.
Elena Cristescu : – Cu învățătura cum stăteai?
Ștefan Iancu : – Engleza mi-a plăcut din totdeauna. Și la română eram bun. Cu științele exacte am stat eu mai prost, poate că și de asta am făcut un singur semestru la liceu la mate-info și apoi m-am mutat la filologie. Cea mai bună decizie pe care am luat-o.
Elena Cristescu : – Ai avut parte de profesori “memorabili”? Pedepse îți aplicau?
Ștefan Iancu : – Nu prea știu să zic, cele clasice, presupun….dacă nu erai cuminte te asculta, sau te chema la tablă, sau te dădea afară din clasă. Eu eram mai tot timpul pasibil de toate trei, că eram mai neastâmpărat și vorbeam. Mă plictiseam. Problema lor e că și dacă mă scoteau la tablă știam în 9 din 10 cazuri să mă scot cumva.
Elena Cristescu : – Ai avut vreun mentor, în anii adolescenței?
Ștefan Iancu : – Profesorul meu de engleză, Alexandru Fâciu, care între timp a devenit unul dintre persoanele mele cele mai apropiate. Mi-a fost alături din clasa a V-a și până la terminarea liceului. Eu am făcut Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, și-am stat acolo 8 ani de zile.
Elena Cristescu : – Ce îndeletniciri aveai, în adolescență?
Ștefan Iancu : – Citeam multe cărți în engleză ca să îmi lărgesc vocabularul și ca să mă obișnuiesc cu limba. Asta fac și acum. Nu prea îmi place să citesc în română. Câte despre sport, da…făceam mult sport. Jucam fotbal, tenis, padel, ping-pong, înotam, trăgeam cu arcul. Am avut mereu o apetență pentru sport și chestia asta cred c-am cultivat-o și mai târziu, pentru că acum nu poate să treacă o săptămână fără să fac ceva activitate sportivă. Nu suport sedentarismul.
Elena Cristescu : – Cum se trăia pe atunci?
Ștefan Iancu : – Mult mai frumos ca acum. Mai sincer, mai onest. Îmi e dor, sincer, de adolescență. E o perioadă de care îmi aduc aminte cu drag. Când singura mea grijă era unde să chiulesc ca să nu mă prindă vreun profesor. Era mai simplu.
Elena Cristescu : – Vorbește-ne despre relația cu ai tăi. Petreceați timp împreună?
Ștefan Iancu : – Ieșeam în oraș, mai stăteam acasă să ne uităm la câte un film. Când ne intersectam. Fiecare avea programul lui, dar ne găseam timp să stăm împreună. Nu erau prea sfătoși ai mei, deci vorbe de-astea clasice așa pe care să mi le fi zis la majorat nu cred c-au existat. Au fost mai mult vorbe punctuale în anumite contexte specifice, dar nicidecum lecții de viață. Oricum nu înțelege nimic copilu’ din ele și tot ca el face, orice i-ar zice părinții.
Elena Cristescu : – In general, ce fel de oameni îți plac? Compania căror oameni o cauți?
Ștefan Iancu : – De regulă îmi plac persoanele care au reușit să-și păstreze coloana vertebrală și care odată cu vârsta nu au luat-o razna și au început să apară peste tot în media și să debiteze tâmpenii. Îmi plac oamenii discreți, care știu să țină la viața lor privată și care să nu se afișeze peste tot doar pentru că nu mai au ce face pe acasă. Victor Rebengiuc, probabil, aș zice acum.
Elena Cristescu :- Ești actor, recomandă-ne un film. Pe care-l preferi tu!
Ștefan Iancu : – Recomand “The Social Network” (2010, r. David Fincher”, care e filmul meu preferat. Sau “Apocalypse Now” (1979, r. F. F. Coppola).
Și carte…”Maestrul și Margareta” de Bulgakov.
Elena Cristescu : – Care este cel mai mare defect al tău, Ștefa?
Ștefan Iancu: – Sunt încăpățânat!
Elena Cristescu : – …Ceea ce nu întotdeauna este rău! 😉
Comentează