Ana are mere.
Ana e o babă știrbă, dar cu zâmbet larg și care se reflectă în stiva de mere viermănoase din fața ei. Da, merele sunt viermănoase , iar baba Ana nu înțelege nici în ruptul capului, de ce lumea le preferă pe cele perfecte, din supermarket. Doar, se știe, dacă mărul place viermelui, înseamnă că e sănătos.
…Îmi place să vorbesc cu baba Ana, din când în când, atunci când dau prin piață. Cu ea, și cu toți ceilalți. Cu nea Ilie de la…nu! nu cel de la Sculărie, ci de la taraba cu prune uscate, apoi cu țața Floarea din Teleorman care, deși la un moment dat, pe vremea lui Dragnea , ar fi putut profita de obârșia sa, pentru a ajunge mare, a rămas mică-mică, în spatele tarabei sale cu roșii ecologice. “-Sunt mai frumoase cele de la turci!” – îmi place s-o tachinez. Nici măcar nu știe unde e Turcia, mai ține minte doar ca românii s-au bătut cu turcii, cel puțin așa scria prin cartea de istorie de la școală. Prea multă carte nu are însă, și toată viața și-a petrecut-o muncind. Dând la sapă. Trezindu-se la 5 dimineața. Ciudat! În copilărie ne învățau că “cine se scoală de dimineață, departe ajunge!”. Aiurea! Oamenii ăstia – toți de-aici, din jurul meu – s-au trezit toată viața împreună cu cocoșii și…unde-au ajuns?!? ….Eu însămi nu cred că m-am trezit vreodată mai târziu de ora 6 și..? Departe oi fi ajuns eu – geografic vorbind – însă numai pentru că m-au dus acolo avioane sponsorizate! Căci la “departe”-le acela metaforic ( care ,de fapt, înseamnă “sus”) , n-am ajuns și nu voi ajunge niciodată. Ca să ajungi acolo, SUS, nu trebuie să te trezești de dimineață. Ci să te trezești “neom”. Trebuie să fii un pic ticălos, ceva mai mult șmecher și, dacă se poate, să ai și o pilă țeapănă. Țăranii ăștia cuminți, din jurul meu, nu cred să fi avut vreodată vreo pilă țeapănă. Poate doar nea Costache, cel cu pălăria de paie, care mereu prinde tarabele cele mai oacheșe, cu “vad bun”, pentru că , zice-se, are o pilă la șefii pieței..
În rest, și baba Ana și țața Floarea și nea Ilie și toți ceilalți, nu au pile. Au doar familii, pe care trebuie să le întrețină, au un munte de beteșuguri, pe care trebuie să și le plimbe pe la doctori și mai au un televizor, la care mai pot vedea și ei, din când în când, Lumea cea mare.
..Îmi place să mai povestesc cu ei, atunci când rar mai trec prin piață – eu, sclava supermarketurilor care îmi domină Dorobanțiul. Îi mai provoc la cate-o discuție “politică” și..mă cutremur! Oamenii ăștia sunt, cumva , extratereștri?!? Unii nici măcar nu știu cine le conduce țara ( citez din Moș Pricopie, de la taraba cu miez de nucă : “ Nu mai e ăla cu ochi albaștri și nume de american!?! L-au dat jos, nu?). De componența guvernului habar nu au, nu știu nici cine va candida la alegeri, știu doar că “ e unu’, domnu’ Călin, da’ nu-l lasă ăștia să ajungă președinte”, dar nici nu pot să-i judec, pentru că prea desele schimbări mă pun și pe mine, jurnalist, de multe ori, în dificultate… Nu știu oamenii ăștia nici de NATO, au auzit parcă ceva de UE, și nu lucruri tocmai bune. Dacă “rușii” sunt “dușmanul de la Răsărit”, UE pare a fi, în mintea lor, cel de la Apus.. !” Și încă îi mai așteaptă pe americani…. În rest, grijile lor sunt copiii, nepoții, genunchii care dor, inima care înțeapă, ochii care nu mai văd. De fapt, ochii lor nici nu au văzut prea multe, la viața lor. În afară de tanti Mioara, care vine de la Sibiu și vinde o telemea al naibii de bună – ea a mai călătorit prin țară , că are rude în Moldova și prin Maramureș – ceilalți nici măcar nu au văzut marea. Știu de ea – că doar îi mai sună ăia mici, de prin vacanțe – dar n-au fost niciodată pe acolo, iar Eforie, Mamaia și Costinești le sună, precum ne sună nouă Palma de Majorca, Tenerife și Coasta de Azur. Pe tanti Mioara o mai duce la mare feciorul, care lucrează la o bancă. “- Vezi, dacă ai știut să-l crești frumos, tanti Mioară ?!? Acu’ te răsfață, feciorul!” – încerc s-o mângâi pe suflet. “- Ăsta nu-i rasfăț, doamna Marina! Mă poartă după ei, pentru că au copii și au nevoie de o slugă! Ei se distrează și eu mă lupt cu doi împielițați, prost-crescuți și razgâiați..” “- Da’ măcar vezi marea..” – concluzionez… Acum vreo șase ani, tanti Mioara a vazut chiar și marea de la turci. Nu-și amintește mare lucru, decât că “era mâncare-căcălău, pe la niște mese lungi ca la pomană și la care se înghesuia lumea. Și că ăla micu, care abia se născuse, plângea tot timpul. Atunci a stat mai mult cu el, în camera de hotel și a văzut marea pe fereastră…Cei de la tarabele vecine o ascultă cu gura căscată. Ei nu au apucat să treacă de hotare. Mare lucru ca au ajuns să-și vandă castraveții la București!..
… Stând la povești, cu oamenii din piață, îmi dau seama că există nu numai “stat paralel” , ci și o Românie paralelă. Una curată la suflet și săracă rău. Potopită de griji și sufocată de neștiință. Fiecare om e , în plus, și un vot, la alegeri. Mă întreb ( dar nu-i întreb!) cum votează, oare, oamenii ăștia?…Căci de votat, votează cu toții, mi-au spus-o chiar ei.
România paralelă nu știe pe ce lume e. Știe doar că trebuie să facă un ban, ca să nu moară de foame, că trebuie să ajungă la un doctor mai bun ca să se salveze pe ei sau să-și salveze un om apropiat, că va veni din nou iarna și trebuie să-și repare acoperișul, că școala, deși gratuită , e foarte scumpă și trebuie cheltuiti destui bani cu cei mici, care costă din ce în ce mai mult. În rest, nu prea mai au vreme de televizor, deși doar de acolo mai pot afla ce se mai întâmplă în “lumea cea mare”, cea care începe dincolo de gardul casei. Dar și ce află de-acolo, îi bagă și mai tare în nebuloasă…
Ne place să credem că Romania evoluează, că ne apropiem tot mai mult de țările civilizate , însă uităm de această Românie paralelă, care vorbește aceeași limbă cu noi, dar trăiește parcă într-o altă lume…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :SEPROSEPTOCALMIN ISLANDICA
Comentează