Bombănelile Marinei Editoriale

Reduceri de sezon..

    

Multă vreme am crezut că “soldurile” sunt o amprentă a sărăciei. Îmbulzeala oamenilor în jurul coșurilor cu “reduceri” , viermuiala mâinilor scufundate între cârpe în căutarea măsurii potrivite sau a culorii perfecte, îmi creau mereu o stare de nefirească tristețe. Realizam, cred, în subconștientul meu, cât de multă lume nefericită trăiește în juru-mi, cât de mărunte le sunt unor oameni bucuriile și cât de victorioși se simt în consecință, când se desprind din mușuroi fluturând deasupra capului “prada” de 5 Euro… Mai tristă deveneam atunci când constatam că eu însămi mă simțeam atrasă ca de un magnet, de vitrinele ce afișau, cu litere de-o șchioapă, începutul magnificului sezon al reducerilor. Deși…până la urmă, a fi econom și cumpătat, sunt lucruri firești pentru un om cu un solid sistem al valorilor : există o mie de alte lucruri, spre care ar trebui să năzuim, cu totul altele decât a ne burduși șifonierele cu veșminte și încălțări care oricum la anu’ vor ieși în galop din modă.

Foarte târziu, după ce am adunat zeci de mii de kilometri în urma mea, am înțeles că de “boala reducerilor” nu suferim nici pe departe numai noi, românii și că îmbulzeala din raioanele de “solduri”nu este neapărat o amprentă a sărăciei mioritice. Am consemnat destule dudui ultraelegante, din “lumea bună”, ce miroseau a parfumuri fine și umblau împachetate la 4 ace,  dar se năpusteau precum ulii în magazinele de firmă ce anunțau prețurile  înjumătățite ale finalului de sezon. Da, și ele vânau reducerile de sfârșit de vară, chiar dacă “pe limba lor” a fi fericită nu însemna a aduna în traistă articole de 5 Euro, ci a obține niște ochelari de soare Furla cu 200 de Euro în loc de 500, sau o poșetă Michael Kors cu 300 E în loc de 1200. Totul e relativ, așadar, chiar și în acest domeniu al reducerilor de sezon. 

     Una peste alta, dacă shoppingul functionează ca o terapie, atunci procentele mâzgălite colorat pe vitrinele magazinelor lumii sunt adevărate leacuri miraculoase. Vindecă depresii, crează sentimentul unor mici “afaceri” profitabile, si, de ce nu? ne oferă acele mărunte victorii, într-o viață în care prea multe din războaiele pe care le purtăm sfârșesc prin înfrângeri.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RepelX