Editoriale Părerea mea!

Sevil Shhaideh faţă cu naţiunea. Despre misoginism, etnicism şi sectarism

În rândurile de mai jos mă voi referi la un eveniment din viaţa politică, dar nu voi face analiză politică. Ar fi şi păcat, în aceste zile magice, când retrăim cea mai frumoasă poveste din lume, naşterea Mântuitorului, şi când ne pregătim să trecem într-un an nou, cu speranţa că trecerea asta va prilejui o primenire a noastră şi a vieţilor noastre.
Voi analiza doar unele dintre consecinţele acestui eveniment: reacţiile diferitelor segmente ale societăţii româneşti faţă de propunerea doamnei Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim ministru al României; aşadar, mi-am propus să discut, împreună cu „femeile de 10”, despre stereotipurile psihologice ale unor grupuri sociale, stereotipuri care ne afectează pe toţi, fiindcă psihologia unor grupuri mari influenţează evoluţia ţării – şi ca direcţie, şi ca ritm –, ne afectează pe toţi, chiar dacă nu ne dăm seama.
Reacţiile la propunerea doamnei Sevil Shhaideh se împart în trei categorii, în funcţie de stereotipurile pe care le exprimă. Să le luăm pe rând şi să le analizăm pe scurt.
1) Misoginismul. Înţeles, de regulă, ca atitudine negativă faţă de femei – care poate să meargă până la lipsă de încredere faţă de calităţile morale şi intelectuale ale acestora, misoginismul nu s-a manifestat prea mult la nivel declarativ, deşi el pulsează în structurile de adâncime ale societăţii româneşti (o spun studiile sociologice făcute după 1989). Inhibarea manifestărilor misogine este o moştenire a propagandei regimului comunist, regim despre care trebuie să recunoaştem că, dincolo de propagandă, a făcut enorm pentru promovarea socială a femeii, ceea ce face ca, în prezent, româncele să se bucure de mai multe şanse de dezvoltare personală decât femeile din multe ţări ale lumii – inclusiv din unele ţări dezvoltate. Din moment ce în funcţia de Primar General al Capitalei fusese aleasă, de curând, o femeie (cu 42,97 % din voturile exprimate), se pare că românii au început să se familiarizeze cu ideea că femeilor li se pot încredinţa responsabilităţi politice şi pot fi numite în demnităţi publice de prim rang. Şi totuşi, niciunul dintre prognosticurile care au circulat în presă înainte de formularea oficială a propunerii nu se referea la o femeie.
2) Etnicismul. Înţeleg prin etnicism definirea naţiunii numai după criterii etnice (comunitate de sânge, de limbă şi de obiceiuri), în opoziţie cu definirea ei modernă, conform unor criterii politice (comunitate de valori politice, de ideal politic şi de proiect politic). În prima perspectivă, România este un stat naţional (adică românesc), care ar trebui organizat după criterii etnice (româneşti), ceea ce poate duce, in extremis, pînă la epurare etnică; în cea de-a doua perspectivă, vorbim despre un stat-naţiune – în cazul nostru, despre statul român, care este organizat după criterii politice (universale) – de pildă, este organizat ca stat de drept – dar care este, în egală măsură, statul tuturor cetăţenilor săi. Etniciştii nu pot concepe egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor unui stat, pentru că ei îi ierarhizează după criterii etnice, îi împart în „pământeni” şi „venetici”.
Pentru etnicişti, ţara noastră ar trebui condusă numai de către etnici români; pentru ceilalţi, România poate fi condusă de către orice persoană care este cetăţean al statului român şi care se califică pentru o funcţie de conducere. Nu contează dacă se numeşte Ion, Gheorghe ori Liviu, sau se numeşte Klaus, Julien ori Clotilde. Iată cum gândeşte un etnicist: „… atunci când ai preşedinte un neamţ, când ai sau ai avut şefi de servicii secrete evrei, când la Ministerul Culturii au fost mai mulţi unguri decât români, atunci merge şi un prim ministru musulman pentru că, vorba aia: dacă tot suntem sub ocupaţie, măcar să se vadă şi să ştie toată lumea”.
Etnicismul face întotdeauna cel puţin un pui: xenofobia. Prin xenofobie se înţelege teama, aversiunea sau chiar ura faţă de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul sau, mai extins, respingerea a tot ce este străin. Un xenofob este Sebastian Ghiţă, care lasă să se înţeleagă, într-o emisiune electorală de la televiziunea publică, că nu e mare pagubă dacă banul public este jefuit de oameni de afaceri români, important este să nu fie străini: „Şi ce dacă am făcut afaceri cu statul? Am făcut! Vreţi să vină străinii, să facă ei afaceri cu statul nostru?”. Replica asta mi-a adus aminte de o scenă din celebrul roman al lui Boris Pasternak, Doctor Jivago: când Jivago pleacă spre munţi, cu un tren supraîncărcat cu refugiaţi, trece printr-un vagon de clasa a III-a, unde mirosea pestilenţial. Îi spune soţiei: „Câtă mizerie!”, iar unul dintre acei mujici înţelepţi, pe care îi ştim din marea literatură rusă, îl interpelează: „Da, domnule, e mizerie. Dar e mizeria noastră. A noastră!”. Aşa şi cu hoţii lui Ghiţă: „Sunt hoţi, dar sunt hoţii noştri”.
Aşadar, etniciştii ajung duşmanii statului de drept, dacă o lege nu le permite să fie conduşi de etnici români; conducătorii pot fi hoţi, trişori, profitori, incompetenţi sau iresponsabili – important este să fie români! De multe ori, etniciştii sunt şi misogini, şi sectari. Ei numesc acest cocktail cu o expresie pretenţioasă, dar falsă: „tradiţionalism”.
3) Sectarismul religios. Prin sectarism se înţelege îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se încadrează rigid în limitele înguste ale convingerilor şi intereselor unui grup; ataşament exclusivist faţă de problemele unui sector de activitate sau faţă de o colectivitate; de regulă, el este însoţit de exclusivism şi intoleranţă. Atunci când convingerile sunt de natură religioasă, sectorul de activitate este religia, iar colectivitatea este una religioasă, putem vorbi de sectarism religios şi, respectiv, de intoleranţă religioasă.
Au existat astfel de reacţii în legătură cu propunerea doamnei Sevil Shhaideh? Au fost, poate, cele mai numeroase. Iată ce declara pe 22 decembrie Mitropolitul Vadului, Feleacului şi Clujului, IPS Andrei Andreicuţ: „Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim-ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox”.
Dar să nu rămânem la reacţiile unor feţe bisericeşti, căci în cazul lor există cel puţin o circumstanţă atenuantă: statutul lor instituţional îi obligă să satisfacă aşteptările majorităţii enoriaşilor. Să trecem la enoriaşi şi să vedem cum gândeşte un reprezentant al ortodoxiei militante (se recomandă ca „luptător al luminii”), care se bucură de o mare popularitate printre români (el însuşi s-a lăudat că este un brand!): ”Vreţi femeie musulmană prim-ministru? Vai de capul nostru! Aduceţi Coranul în biserica ţării? Credeţi că ne mai rabdă Dumnezeu aşa mult? (…) Vom citi Coranul la Guvern? Dragnea a făcut o greşeală mare (…). Nu te joci cu un neam întreg ortodox, să aduci o femeie musulmană să conducă”.
Nu discut acum caracterul retrograd al unei astfel de concepţii în plină epocă a globalizării; ar fi o discuţie prea lungă. Dar ea este contradictorie şi din punctul de vedere al creştinsmului, pentru care toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu. Aceşti oameni se consideră creştini, dar sunt sectari, chiar dacă aparţin religiei majoritare. Sunt partizani înflăcăraţi ai ortodoxiei, dar gândesc rigid şi îngust principiile acesteia şi sunt intoleranţi faţă de cei care sunt de altă religie. Prin aceasta, ei trădează spiritul creştinismului, care a fost sintetizat de Isus Hristos în următoarele cuvinte: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Evanghelia după Matei, 22:39).

12 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Va apreciez pentru ca aveti curajul de a infrunta curente nefaste venite din lipsa educatiei, neintelegerii credintei crestine care in mintea multora a fost inlocuita cu pure ambitii personale si neumblarea prin lume pentru a intelege ce inseamna a fi acceptat sau nu. Mantuitorul Iisus ar da peste nas multor asa-zisi crestini care nu inteleg dragostea fata de aproapele.

  • Domnule Bortun,inteleg că,asemeni acelor oameni cu multa carte,si dumneata o cam iei razna.Si daca dai jos haina globalismului in care esti imbracat,cu ce rămăi ? Cu cei pe care îi plângi poate ?Adica cu ungurii,cu ONG-urile lui Soros,cu tendintele metisării românilor,cu recuzarea statului unitar national ? Adica rămâi in curul gol,o rusine pentru cei care te văd !

    • Domnule Cristian, sper că sunteţi unul dintre amicii mei sau unul dintre foştii mei colegi de liceu. Altfel, folosirea singularului vă descalifică din start. Aşa cum vă descalifică expresia “haina globalismului în care eşti îmbrăcat”, ceea ce artă că nu puteţi crede că un om normal poate împărtăşi alte valori decât ale dumneavoastră, adică să le “imbrace” prin interior, nu ca pe o haină. Credeți, probabil, că un om “normal” trebuie să fie ca dumneavoastră. Asta este esenţa egocentrismului, o altă boală a copilăriei (conform școlii lui Piaget, un copil crede că Luna se ţine după el pînă la 12 ani, pe urmă începe să înțeleagă lumea reală). Asta vă descalifică pentru a participa la o discuţie despre valori, care presupune capacitatea participantului de a fi obiectiv, de a se de-centra de e propriul său Eu. Şi totuşi, am să vă răspund. Poate reușiți să înţelegeţi ceva nou, diferit de ideile pe care deja le aveţi.

      Domnule Cristian, valorile mele sunt universale, nu locale: Libertate, Egalitate (a șanselor de umanizare), Solidaritate, Compasiune, Rațiune, Adevăr, Obiectivitate, Onestitate, Autenticitate, Demnitate, Autonomia morală a persoanei, Responsabilitate, Activism. De câte ori văd încălcate sau batjocorite aceste valori, consacrate în ultimele 200 de ani în cultura europeană de oameni excepționali (Kant, Montesquieu, Goethe, Thomas Mann etc.), mă revolt şi nu pot să nu iau atitudine. Nu pot să fiu de partea unor oameni pentru care nu a existat nici Revoluția Franceză, nici Holocaustul, nici Gulagul, doar fiindcă sunt de aceeași etnie cu mine sau fiindcă locuiesc pe ulița mea. Mi-am definit întotdeauna identitatea prin valorile în care cred şi am căutat să interacționez cu oameni care îmi împărtășesc valorile.

      Nu mi-am definit niciodată identitatea după criterii biologice şi nu mi-am ales prietenii sau camarazii după criteriul legăturilor de sânge sau de vecinătate. Nu sunt nici un fan al Tradiţiei, fiindcă ea poate conține lucruri care nu mai sunt valabile în lumea de azi sau care contrazic valorile mele. De pildă, faptul că poporul meu are o zicală de genul “prostul moare de grija altuia” nu mă obligă să fiu de acord cu zicala, doar fiindcă aparţine “poporului meu”! Nu am nimic cu poporul, dar mă opresc valorile pe care le-am enumerat mai sus. Nu-mi cereţi să fiu “patriot” împotriva Raţiunii, a Obiectivităţii şi a Adevărului. Eminescu avea o vorbă: “Naţionalism, da, dar în marginile adevărului!”. Nu poţi fi cu adevărat patriot dacă nu vezi realitatea aşa cum este ea, inclusiv ţara pe care pretinzi că o iubești. Un om care se îmbată cu apă rece este anti-patriot, fiindcă nu poate contribui la progresul patriei sale.

      Am scris articolul ăsta exact pentru astfel de oameni, care au rămas la începutul secolului XX, care nu-şi dau seama că am intrat într-o lume nouă, care au o capacitate de abstractizare atât de mică, încât nu pt gândi mai departe de rude şi vecini, care nu pot gândi ideea de cetăţenie. Sper ca unii dintre ei să înveţe câte ceva. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei au mintea închisă, altfel nu ar mai fi gândit aşa. Hardul mic! Ce să le fac?

  • ATI UITAT ISLAMISMUL, PROBABIL ELEMENTUL CEL MAI IMPORTANT IN REACTIILE DE RESPINGERE A DOAMNEI.

  • Cum indraznesti dumneata sa numesti populatia ortodoxa a Romaniei sectari ? In numele cui sunt aceste vorbe? Libertatea de a alege are o limita; orice fel de libertate are limite intr-o societate…Sectarii au niste reguli ramase din strabuni , validate ca adevaruri, pe care trebuie sa le acceptam, sa le purtam mai departe, care ne mai pot salva cat de cat…..doar gandurile omului nu au granite …Care e scopul acestei dari de seama, acestui bilant prezentat ca la sfarsit de trimestru ,,sectarilor,, ? Educativ?

    • Doamna, nu ati inteles. Domnul profesor nu s-a referit in mod peiorativ la religia ortodoxa. A luat in calcul clasificarea persoanelor din punct de vedere strict religios. Nu are nimic cu ortodocsii, cu catolicii sau cu altii. In definitiv, dvs, ortodocsii, va izolati ca grup, fiindca tot mereu ne scoateti ochii cu expresia “tara ortodoxa”. Nu, doamna, suntem tara multietnica si multireligioasa, fiindca avem romano si greco-catolici, protestanti, neoprotestanti. Sunt greco-catolica, iar bunicii mei au suferit din cauza comunistilor,care au vrut sa ne faca ortodocsi pe toti si multi ati ramas cu asta. Noi, greco-catolicii, nu suntem pomeniti decat rar, mai mult se spune catolic si atat. Noi sa nu ne suparam atunci cand dvs, majoritarii, faceti caz de ortodoxie? Cei care clasifica oamenii strict religios sunt majoritarii, din pacate. Sunt de acordcu domnul profesor cand spune ca nu este cazul sa clasificam omul dupa religie. Si acea doamna trebuia clasificata in functie de activitatea ei, nu pt ca ar fi tataroaica musulmana.

      • Vă mulţumesc, Doamnă! M-aţi scutit de un răspuns elaborat şi, probabil, inutil.
        Doamna Anişoara Balcan nu înţelege despre ce e vorba. E parte a problemei, nu poate vedea soluţia…

    • Domnă Balcan, sper că sunteţi unul dintre amicii mei sau una dintre fostele mele colege de liceu. Altfel, folosirea singularului în dialogul cu mine vă descalifică din start.

      Iată cum am definit sectarismul chiar în acest articol, nu în altă parte: “Sectarismul religios. Prin sectarism se înţelege îngustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se încadrează rigid în limitele înguste ale convingerilor şi intereselor unui grup; ataşament exclusivist faţă de problemele unui sector de activitate sau faţă de o colectivitate; de regulă, el este însoţit de exclusivism şi intoleranţă. Atunci când convingerile sunt de natură religioasă, sectorul de activitate este religia, iar colectivitatea este una religioasă, putem vorbi de sectarism religios şi, respectiv, de intoleranţă religioasă”. Ce nu e clar?

      Dumneavoatră scrieţi despre ortodocşi : “au niste reguli rămase din străbuni , validate ca adevăruri, pe care trebuie sa le acceptăm, să le purtăm mai departe, care ne mai pot salva cât de cât…”. Afirmaţiile dv. ilustrează foarte bine definiţia sectarismului pe care am reprodus-o mai sus:

      — “reguli ramase din străbuni , validate ca adevăruri”; chiar toate au fost validate ca adevăruri? Le acceptăm pe toate – inclusiv monezile puse în sicriu, ca să aibă mortul cu ce să-l plătească pe podarul care îl va trece Styxul? Chiar nu vedeţi că o serie de tradiţii ortodoxe sunt de sorginte păgână, că nu au nimic de-a face cu credinţa creştină? Pentru un creştin doar Isus Hristos este “Calea, Adevărul şi Viaţa”, nu băbuţele de la ţară şi nici preotul satului sau al cartierului. Fiţi mai prudentă când folosiţi cuvântul “adevăr”; prea mulţi oameni confundă adevărul cu obiceriurile sau, mai rău, cu propriile obişnuinţe. Din păcate, în România sunt prea puţin facultăţile în care se predă Teoria cunoaşterii, de aceea avem mulţi intelectuali cu diplomă, dar fără o cultură epistemologică elementară (unii nici nu pot defini noţiunea de adevăr). Să vă spun un secret: tradiţionaliştii nu au nevoie de o teorie a cunoaşterii, fiindcă pentru ei adevărul nu înseamnă corespondenţa cu realitatea, ci corespondenţa cu tradiţia. Din păcate, tradiţia nu este o realitate obiectivă, ci una făcută de oameni, cu toate ale lor, cu bune şi cu rele, inclusiv cu prejudecăţile şi iluziile epocii în care trăiesc.

      – “trebuie sa le acceptăm, să le purtăm mai departe”; de ce “trebuie”, de unde acest imperativ? Aveţi şi vreun argument, sau aici contează doar ataşamentul dv. personal faţă de tradiţie? Ce trebuie să facă semenii dv. care nu au acelaşi ataşament, să vă creadă pe cuvânt? Poate că mulţi dintre ei sunt mai ataşaţi ideii de progres decât celei de tradiţie, poate simt mai mult nevoia de inovare, poate îşi doresc să trăiască într-o societate creativă, care să producă valori noi, într-o societate din secolul XXI. Cum îi convingeţi pe aceşti oameni, doar cu un “trebuie să”? Doamna Balcan, atunci când vreţi să convingeţi pe cineva de adevărul dv. trebuie să-i prezentaţi argumente şi dovezi empirice – sunteţi obligată, altfel riscaţi să cădeţi în ridicol.

      – “care ne mai pot salva cât de cât…” este singura afirmaţie care motivează imperativul referitor la regulile rămase din străbuni: “trebuie sa le acceptăm, să le purtăm mai departe”. Din păcate, nu este un argument, ci un motiv (adică nu e obiectiv, ci subiectiv, nu e raţional, ci iraţional). Pentru a-i convinge pe semenii care nu au ataşamentul dv. faţă de tradiţie, ar trebui să explicaţi de la CE anume ne mai pot salva aceste reguli. CE anume ne ameninţă? Sigur, în lumea de azi ne ameninţă multe – şi ca persoane, şi ca popor, şi ca specie. Dar unul dintre lucrurile care ameninţă poporul român este tocmai această orientare a lui spre trecut, care îl face incapabil să-şi proiecteze viitorul . Ceea ce mulţi percep ca “prostie naţională” nu este prostie, ci o anumită “orientare de valoare”, cum se spune în antropologia culturală: orientarea spre trecut. Orientarea asta o ilustraţi şi dv., când afirmaţi imperativul de a accepta şi duce mai departe “regulile rămase din străbuni” fără să vă uitaţi la lumea din jurul nostru, fără să înţelegeţi cum se schimbă lumea şi în ce epocă am intrat.

      La o astfel de mentalitate şi la o astfel de gândire se referea definiţia sectarismului. El poate aparţine şi unei majorităţi, nu e specific doar minorităţilor. Când sectarismul caracterizează majoritatea unui popori este mult mai periculos, fiindcă el condamnă poporul respectiv la stagnare istorică şi, în cele din urmă, la înapoiere. Iată de ce mi-am permis să scriu articolul “Sevil Shhaideh faţă cu naţiunea”. Cei mai mulţi cititori l-au înţeles.

      • E util sa aducem aminte prin schisma din 1054, prin separarea capilor bisericilor din Imperiul Roman din Răsărit de Roma Catolică-Universală, numindu-se Ortodocși (adevărați creștini), au devenit sectanți. De atunci și azi Ortodocși sunt minoritari.
        Amintiți-vă ce au facut în decembrie 1948 cân l-au obligat pe Antonescu să scoată în afara legii Bisericile:Greco-catolică, Evanghelice, ș.a.
        Astăzi Ortodoxismul este agresiv și puțin creștin (tolerant).