Poate ar trebui odata sa contabilizez toate orele petrecute in carciumi , terase , cafenele , restaurante , taverne…
Pe unde m-au purtat pasii , nu le-am evitat.
Pentru un nebautor si nefumator ca mine , cat de bizar pare un asemenea traiect…
Si totusi marii mei prieteni au fost patroni de gradini de vara.
Acolo ma reculegeam dupa zgomotul citadin si forfota mundana.
Nelu Ploiesteanu ma insotea mereu : pe un patefon , vinil , compact disc , dar de fapt , era in suflet.
Eluda tehnica.
Acordeonul si pianul sau nu aveau nevoie de priza.
Voltii ii avea in degete.
Se nascuse in Ciorani , acolo unde apele sarate ale Cricovului , in care nici pestii nu traiesc si care nu pot iriga nici o cultura , se impletesc cu cele dulci ale Prahovei.
De trait , a trait in toata tara.
Jumatate de an aici , jumatate peste hotare , precum Adonis , iubit si de Afrodita si de Persefona.
Cea din urma l-a luat acum , pentru totdeuna.
” La Carciuma din cartier , unde se canta si se bea ” a platit cu ani din viata.
Nu-i placea sa ramana dator.
Temistocle Popa si Aurel Storin au avut in el si in Gheorghe Dinica , doi interpreti de geniu ai cantecului lor.
Actorul bun al rolurilor rele , avea o vorba cand intra intr-un local ticsit :
” Multa lume , oameni putini…”
Ma intreb de unde capacitatea artistilor de a decela dintr-o privire calitatea publicului…
Vocea lui Nelu Ploiesteanu a devenit coloana sonora a filmului ” Cel mai iubit dintre pamanteni “.
Ce si l-ar mai fi dorit si Marin Preda la masa lui , la Casa Scriitorilor de la Mogosoia…
Ce romane ar fi iesit…
Daca se mai poate ceva peste absolut.
” Ion Vasilescu ” , teatrul bucurestean in care a debutat Nelu Ploiesteanu , cantand la acordeon in orchestra dirijata de Ion Albesteanu , s-a mutat la Giurgiu.
Cate spectacole de revista mi-a fost dat sa vad , cate balerine si comici , de cate ori mi-am frant inima in muzica lautareasca…
Intre Giurgiu copilariei si adolescentei mele si Viena prodigiosului Mozart nu e nici o diferenta.
Cum nu e intre dragostea profana si cea sfanta , vorba lui Victor Petrini.
Tot la Dumnezeu ajungi.
Ros in coate sau cu mansete de contopist.
Cosarul aducator de noroc , Colea Rautu , a spus o vorba mare :
” Lautarii nu imbatranesc , doar mor ”.
Nelu Ploiesteanu poarta in el vocea ragusita si calda a barzilor si menestrelilor de peste veacuri.
Aproape sopteste sa nu te deranjeze cand asculti.
Nici nu vreasa fie o prezenta , ci un glas , un ecou al unor simtiri de niciunde.
Stia ca lautarii s-au nascut la orase , nu la sate.
Melodiile folclorice sunt rurale , de dor si jale , doinite sau tiuite.
Muzica de petrecere era ceruta de mai marii cetatii : ” Sa-mi canti , Cobzar…” , ” Capitane de judet ” , fiind apelativul prin ei se faceau rugati la randul lor de lautarul ce purta oful din Portul Chiliei.
Nu sunt ” Capitan de Judet ” , dar canta-mi , Cobzar , ca si cum as fi , ca tu ne-ai facut pe toti mari , si nu pentru o noapte , ci pentru un vis care-i numai al nostru.
Cosmin Ștefan Georgescu, Franța, aprilie 2021
( Multumiri pentru informații Wikipedia si Ha-Ra Media )
Comentează