Bombănelile Marinei Editoriale

Să merg sau să nu merg la vot?  sau…câte ceva despre margaretele electorale

…Mă simt ca și cum m-aș afla într-un lan de margarete , aș lua o margaretă în mână și i-aș  smulge, una câte una, petalele, interogându-le, pe fiecare dacă sunt iubită, sau nu…

Cam asta e starea mea , acum, la orele dimineții, când o nouă zi își face loc prin pandemie.. Doar că azi întrebarea “Mă iubește?/Nu mă iubește?” Devine “Să votez?/Să nu votez?”… E mult mai greu, decât cu  margareta în mână, iscodind-o despre iubirile mele, chiar dacă ultima sa petală îmi va da un verdict negativ . Cu margaretele e mult mai simplu : lumea e plină de margarete și una din ele tot mi-o spune mie, la un moment dat,  că sunt iubită. Pe când aici, în materie de vot, e al naibii de complicat : “margaretele” electorale nu înfloresc decât din patru în patru ani, votul meu e unul singur, iar de votat nu pot vota decât o singură dată. Unde mai pui că , după ultimele alegeri, începe sa-mi mișune și mie prin scăfârlie ideea că “degeaba votez eu cum  cred că e mai bine pentru țărișoara asta – care mă include și pe mine – că de ieșit , va ieși tot cine trebuie. Cineva , acolo, la “butoanele” planetei, îi rânduiește pe toți după bunul său plac și necuratul său interes; acolo se stabilește cine va fi deasupra, cine dedesubt, cine de cine să asculte, cine cu cine să fie prieten, cine de la cine să cumpere. Unii zic că până și “cine să moară și cine să rămână” tot  acolo se stabilește. Sunt scenarii sumbre, care deocamdată n-au pus încă stăpânire pe mintea mea, dar au început să mișune pe acolo…

   Așadar, a vota sau a nu vota? Întrebarea e tot mai grea, de la an la an și mă simt un fel de Hamlet, ținând în mână craniul țării mele, dezbrăcat de chipul frumos pe care i-l cunoscusem în copilărie… 

Instinctul de cetățean –  trăitor, chipurile, în democrație –   mă împinge afară din casă, către secția de votare îmbibată cu speranțe și dezinfectanți. Am un drept –  inalienabil, cică – “dreptul la vot”,  si trebuie să mi-l exercit. “Altfel votul tău va fi folosit în folosul LOR” – zic unii, de pe margine. Care “LOR”? Pentru fiecare dintre noi, “lor” se referă la altcineva : la adversarii politici, care sunt alții, pentru fiecare dintre noi. Deși , mă întreb : ce adversari politici ar trebui să existe, într-o țară atât de mică și în care fiecare ar trebui, de fapt, să-și dorească același lucru : să-i fie țării mai bine?!? Si totuși, pe această temă, se ceartă destui, fiecare având în minte propriile calcule, propriile interese. De țărișoară au și uitat. Se ceartă ca chiorii, dar nu mai știu nici ei de ce… De fapt…știu ei foarte bine.

    Da..se pare că va trebui să merg totuși la vot, să-mi exercit dreptul. Sau.. stângul. Pentru că, se pare, în ultima vreme numai cu stângul pășim, în cabina de vot, noi ăștia, care nu ne dorim să câștigăm, de pe urma scrutinului, decât un pic de bine pentru țara noastră…Voi merge la vot, iar după aceea mă voi căptuși cu Extraverale, ca să nu sucomb, văzând ce s-a ales de votul meu, ca să nu o iau razna, văzând, la televizor, cum se fură saci întregi de voturi și imaginându-mi că într-unul din ele este și votul meu… Și atunci…de ce să mai votez? “Les jeux sont faits, rien ne va plus” – imi răsună o frază descurajantă în urechi, blocându-mi gestul de a trage pantalonii pe mine,  și puloverul, și geaca,  și obligatoriu masca, pentru a merge la secția de votare… 

Dar dacă prin asta – nemergând, adică –  îi ajut pe “Ei” să câștige?!? Pe “Ei”, cei care nu vor decât să vadă România pe butuci, să o taie felii si să o ofere pomană celor care au pâinea și cuțitul în mână? Dar, oare – revin, ca într-un cerc vicios – contează votul meu, umilul meu vot, îmbibat cu bune intenții și cu drag de Românie, dar și cu atâta  neputință și zadar?… Îmi privesc “hainele de vot”, pregătite de cu seară și-mi vine să le așez, resemnată, în șifonier, amânându-le pentru scrutinul următor. Dar am, oare, voie să fac asta? Cum voi mai putea cârcoti apoi, patru ani la rând, dacă în ziua în care aș fi putut contribui la Schimbare, am preferat să fac cornulețe și să mă uit la televizor?!?

…Margareta imaginară din mâinile mele mai are câteva petale. Le desprind , cu grijă, de cercul galben care le susține și deodată nu mai am nicio neliniște. Pentru că , brusc, știu sigur că , indiferent de verdictul florii, nu voi rezista să nu merg la vot. Am decis să mă mai amăgesc încă o dată că și al meu contează. 

Baftă, România!

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VOUCHERELE CATENA