Atracția nesfârșită a “facerii de Rău” este resimțită , din păcate, de mulți dintre semenii noștri. Bucuria provocării de suferință este o plăcere pe care unii nu și-o pot refuza. Aproape orgasmic reacționează unii, atunci când mai bifează un cuvânt urât, o atitudine agresivă față de cineva, o emisie de unde negative spre cei ce, din varii motive nu le sunt pe plac. Ei nu îi pot ignora pe aceștia, pentru că a trece pur și simplu mai departe, atunci cand nu-ți place ceva sau cineva, e un sport pe care ei nu-l cunosc. Nu se pot ridica la înălțimea lui. Ei preferă să rămână în “micimea” lor si să-și exerseze abilitatea de face rău. Cu totii o avem, probabil. Este, cred, parte din instinctul de autoapărare, sau de apărare a unor ființe dragi. Până și cei mai blânzi oameni de pe pământ pot deveni fiare, atunci când sunt atacați fără motiv sau când cei dragi lor sunt puși în pericol.. Dar de la a-l avea și pe acesta, între celelalte insticte și până la a ataca fără motiv, provocând rău în jurul tău, doar pentru a te simți ( tu, pentru tine) puternic, e cale lungă.
Am avut de a face , în viață, de multe ori, cu răutățile gratuite. Și cu Răul gratuit ( Răul, privit ca sumă de răutăți). Le-am fost spectator, dar uneori și țintă. La început, mă dureau, precum plesnitura curelei cu care tata, în copilărie, mă mai altoia, atunci când derapam de la spartanele sale norme de comportament. Și tot așa cum acele urme de pe piele , mai subțiri sau mai groase, în funcție de lătimea curelei, dispăreau în cateva ore sau câteva zile, dispăreau până la urmă și răutățile gratuite cu care mă mai plesneau unii sau alții…
Una din marile moșteniri genetice, pentru care le sunt recunoscătoare alor mei, este însă aceea că nu pot ține ura. Doar cate o mică excepție, legată de adevăratele tragedii ale sufletului meu, s-a mai strecurat în această regulă a Binelui. Prin urmare, cu timpul, răutățile gratuite au început să nu mă mai doară. Trecerea prin ani m-a făcut să înțeleg că micile uri ale unora – cele generatoare de răutăți gratuite, sunt, de fapt, efectul direct al frustrarii lor că nu pot fi ca mine. De ce ai urâ un om, deasupra căruia ești? E clar că , privind la cineva, care e mai “jos” decât tine, nu ai de ce să te simți frustrat. Îl urăști ( dacă ești un om mărunt, repet) pe cel ce , intr-un fel sau altul, te-a întrecut. Cel , ale cărui viață, carieră, succese, anturaj, vacanțe, faimă, le-ai dori și tu, dar nu le poți avea. Și atunci singura ta șansă de a te “răcori”, este aceea de a transmite Universului răutățile tale gratuite, sperând să ricoșeze în “cel vizat”. Ei, iată, în mine nu mai ricoșează. Rămân să-i privesc amuzată pe cei ce se târăsc prin preajma mea, nescăpându-le nimic din ceea ce fac, încercând de multe ori să ma copieze, iar după ce văd că nu le reușește, ajung să se înece cu propria ură, trimițând săgeți ce nimeresc precum oiștea-n gard.
Când eram la vârsta Marilor Speranțe, una din dorințele mele cele mai mari, pe care deseori le-am infiltrat în scriiturile mele ( alea, fără valoare, cum le consideră Marii Frustrați ai Universului) , a fost ca oamenii pe care Destinul mi-i va scoate în cale, să fie BUNI. Nu deștepți, nu celebri, nu bogați, ci doar BUNI. Principiul “Atenție ce-ți doresti, ca se îndeplinește!” a funcționat și în cazul meu. Viața mi-a scos și continuă să îmi scoată în cale oameni de o bunatate rară ( poate insuficient prețuiți de mine), dar mi-a strecurat printre ei și câteva excepții. Le accept și pe acestea, ca și cum ar fi uscăturile unei păduri răcoroase, în care ai respira o nesfârșire, fără să te saturi. Accept și aceste rebuturi umane, ca făcând parte din viață. Le accept si le ignor. Căci am învățat – cu greu, e drept – să ignor lucrurile care-mi bruiază liniștea. Și știți ce m-au mai învățat anii ? Că “răii” își vor primi singuri pedeapsa de la viață. Și nu o dată. Ci proporțional cu numărul răutăților de la care nu se pot abține.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL SUN SYSTEM
Comentează