Bombănelile Marinei Editoriale

1 Mai, oleacă altfel

….Nu sunt sigură : sintagma “1 Mai muncitoresc” mai există?!? .. Noi am fost vaccinați cu ea, de mici, iar zilele de 1 Mai veneau la pachet cu o droaie de cântece mobilizatoare ( în toate, râdea primăvara!) , cu demonstrații ale oamenilor muncii ( poza aceea, clasică, cu pruncii cocoțați pe umerii tatălui, care poartă o pancartă cu un îndemn la a munci!) , hărmălaie mare, vată pe băț, grătare la iarbă verde și programe festive la televizor.
Intre timp, totul s-a dat peste cap. Și nu, nu de la pandemie. Mult dinainte. 1Mai – ziua omenilor muncii – s-a diluat : atât semnificația zilei, cât și munca, în general. A rămas din sărbătoare doar ziua liberă, oferită în dar, laolaltă, și celor ce muncesc, dar și trântorilor. Vremurile pe care le trăim i-au cam egalizat pe toți, e o harababură generală, în care cei ce muncesc primesc ștampila de “fraieri”, iar cei ce stau pe margine – “șmecherii” – o duc bine-mersi și-i privesc de sus pe primii. ….Deși n-are decât 20 de ani și încă n-a dat cu nasul prin viața reală, fiul meu m-a surprins, la un moment dat, cu o remarcă personală ( tocmai făceam comparație între notele mele si ale lui, din facultate) : “Mami, tu nu știi că acum absolveții de 10 lucrează pentru cei care au avut restanțe?”. Am mârâit, dar nu am găsit destule argumente pentru a-l combate…

În trecut, obișnuiam, mai în glumă, mai în serios, să-i felicit, de 1 Mai, pe truditorii din “raza mea vizuală”. Începând cu părinții, continuând cu cei care pucaseră să mă convingă că se încadrează în targetul acestor felicitări. Dacă ar fi să-mi reiau obiceiul, astăzi nu știu dacă voi găsi prea mulți, pe care să-i felicit. Marea majoritate – cei care au clădit România în care ne zbenguim noi acum ( sau ce-a mai rămas din ea) – au cam ieșit la pensie. Nu mai funcționează ca “oameni ai muncii” . Dintre ei, mulți au pornit-o să are câmpurile Raiului. Cei rămași …hm…puțini m-au convins, în ultimii ani, de hărnicia lor. Desigur, sunt destui cei care-și păstrează titulatura de “oameni ai muncii”, însă munca lor se întâmplă pe alte meleaguri : pe plantațiile de sparanghel și căpșuni, printre pamperșii nonagenarilor occidentului, pe “moșiile” bogaților lumii. Da, sunt și ei oameni ai muncii, de acord, doar că de hărnicia lor se bucură alții…
Iar noi, cei de-aici, rămânem să privim munca la fel ca pe un rău necesar, încercând să fentăm orice provocare ce vine dinspre ea și respectând principiul “noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.

E 1 Mai, așadar, și în loc de umerii părinților, românii stau cocoțați pe cei ai pandemiei, bucurându-se de ziua liberă – încă una, de stat acasă! – și privind cu jind către iarba verde din jur, pe care nu vor mai putea încinge, anul acesta, tradiționalele grătare.

P.S. Totuși, știind că printre cititorii revistei noastre, s-au amestecat și destui oameni de bună credință, “muncitori” onești, dedicați semenilor lor, le urez, din toată inima, LA MULȚI ANI!
Iar tuturor deopotrivă, o dedicație “de sezon”!

Femei de 10 pe Facebook