….Nu sunt sigură : sintagma “1 Mai muncitoresc” mai există?!? Ce spuneți? Aaa! Sunt dinozaur! Mda…eram sigură că ăsta va fi răspunsul!
Păi…atunci să dau drumul la robinetul cu amintiri!
Cu această desuetă acum adunare de vorbe – “1 Mai Muncitoresc”, noi ( generația mea) am fost vaccinați de mici, iar zilele de 1 Mai veneau la pachet cu o droaie de cântece mobilizatoare ( în mai toate, primâvara râdea. Probabil de noi – mă gândesc eu, cu mintea de acum!) , cu demonstrații ale oamenilor muncii ( țineți minte poza aceea, clasică, cu pruncul cocoțat pe umerii tatălui care agită o pancartă cu un îndemn la muncă?) , cu hărmălaie mare, vată de zahăr înfiptă-n băț, baloane, grătare la iarbă verde și programe ( și mai) festive la televizor.
Intre timp, totul s-a răsucit cu susu-n jos. Spre ziua cu pricina lumea a început să privească dușmănos, chiar dacă sărbătoarea nu are nicio legătură cu vechea orânduire. Ba , mai mult, ea ne vine de peste ocean, de unde ne-au venit și Sfântul Valentin sau Halloweenul, dar aseanse pare că au avut mai mult noroc!
Una peste alta, 1Mai – ziua omenilor muncii – s-a diluat considerabil în timp : și nu doar semnificația zilei, cât și …munca, în general. A rămas din sărbătoare doar ziua liberă, oferită în dar, atât celor ce muncesc, cat și trântorilor. Vremurile pe care le trăim i-au cam egalizat pe toți ; e o harababură generală, în care cei ce muncesc primesc ștampila de “fraieri”, iar cei ce stau pe margine – “șmecherii” – o duc bine-mersi și-i privesc de sus pe primii.
….Deși nu era încă nici măcar major pe atunci și încă nu dăduse cu nasul prin viața reală, fiul meu m-a surprins, la un moment dat, cu o remarcă personală ( tocmai încercam o comparație nereușită între notele mele din școală si cele din carnetul lui) : “- Mami, tu nu știi că în vremurile noastre elevii de 10 lucrează pentru elevii de 5?”…Am mârâit, dar nu am găsit prea multe argumente ca să-l combat…
În trecut, obișnuiam, mai în glumă, mai în serios, să-i felicit de “1 Mai”, pe truditorii din preajma mea. Începând cu părinții, continuând cu cei care apucaseră să mă convingă că se încadrează în targetul acestor felicitări. Dacă ar fi să-mi reiau obiceiul, astăzi nu știu dacă voi găsi prea mulți pe care să-i felicit “pe bune”. Marea majoritate – adică cei care au clădit România ( sau ce-a mai rămas din ea) – au cam ieșit la pensie. Nu mai funcționează deci, ca “oameni ai muncii” . Dintre ei, mulți au pornit-o să are câmpurile Raiului. Dintre cei rămași …hm…puțini m-au convins, în ultimii ani, de hărnicia lor reală. Desigur, cei care-și păstrează titulatura de “oameni ai muncii” sunt încă destui, gem statisticile de ei, însă munca lor se întâmplă, din păcate… pe alte meleaguri : pe plantațiile de sparanghel și căpșuni ale occidentalilor, printre pamperșii bunicilor acestora din urmă , pe “moșiile” bogaților altei lumi decât a noastră. Da, sunt și ei, emigranții noștri, tot oameni ai muncii, de acord, doar că de hărnicia lor profită alții și nu țara lor.
Iar noi, cei de-aici, facem față realității de aici, continuând să privim munca , in general, ca pe “un rău necesar”, încercând să fentăm cum putem provocările sale, în virtutea eternului principiu mioritic : “noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.
E 1 Mai, așadar, și în loc de umerii părinților, românii stau cocoțați pe cei ai unei Românii într-o veșnică tranziție, nu se știe spre ce, bucurându-se de ziua liberă – încă una, de stat acasă, legată prin punți de toate sărbătorile și finalurile de săptămână întâmplate prin preajmă. Căci, nu-i așa? Pauzele lungi si dese – cheia marilor succese. Ceea ce nu ne oprește însă să “vrem o țară ca afară”, uitând că acolo , spre deosebire de noi, se muncește pe rupte pentru fiecare bănuț.
P.S. N-aș vrea să fiu nedreaptă, totuși și, știind că , printre cititorii revistei noastre, se amestecă și destui oameni de bună credință, muncitori onești, dedicați semenilor lor și profesiilor pe care le-au îmbrățișat , acestora le urez, din toată inima, LA MULȚI ANI!
Rubrică oferita de FARMACIILE CATENA : GASTROCALMIN
Comentează