…expresia e veche, o știm din copilărie. Cel puțin, eu o știu din a mea, cand ardeleanul meu tată ( cugetarea cu pricina vine dinspre Ardeal) îmi amenda mereu, rostind-o, obiceiul enervant pentru orice părinte, acela – de a “răspunde înapoi”. Părinților, în general, nu le place ca odraslele să le comenteze deciziile, să le întoarcă vorba. Cel puțin așa era pe vremea mea, dar și pe vremea când eu însămi devenisem părinte și copiii îmi răspundeau înapoi. Acum, cand mai toate lucrurile s-au întors cu susul în jos, nu m-ar mira ca această “întoarcere de vorbă” să facă parte din firescul relației parinte-copil. Sau, mă rog, din ceea ce a rămas din această relație.
Una peste alta, expresia pe care o rostea mereu părintele meu, mă avertiza clar că, dacă nu tac, voi avea probleme. Firește, la acea oră “problemele” se refereau la interdicția de a ieși la joacă, de a mă uita la televizor ( de parcă aveam la ce să mă uit!) sau chiar ( total needucativ, dar foarte eficient!) de a mi se confisca, pt o zi, cartea pe care o citeam. Dacă măsurile coercitive m-au vindecat de a-mi spune parerea? Ași! Dacă ai cât de cât personalitate și dacă mai ai și credința ca ai dreptate, cu cât ți se interzice mai mult să vorbești, cu atât limba e mai pornită să o facă. Și mai rostea tata un îndemn, pe care însă am încercat să-l respect mai tot timpul, crezand în el : “Cand spui ceva, încearcă să legi limba de creier!”…
Fix cu aceste cuvinte am încheiat ieri o ediție poate mult prea gravă a RIVALILOR. “E mai bine să vorbești sau să taci, în zilele noastre?” a fost tema unui program care se încăpățânează să facă un demers educativ, împachetat în haina divertismentului de weekend. Dar, în opinia mea, divertisment” nu înseamnă “hăhăială” : înseamnă să te relaxezi și să te simți bine, lăsând însă să-ți pătrundă în minte și lucruri necesare, care să te destupe, să te informeze, să te ajute să înțelegi viața și să o înfrunți.
Invitații emisiunii au fost aleși pe sprânceană – un expert în comunicare ( l-am numit aici pe profesorul univ. Dumitru Borțun ), o personalitate a societății civile recunoscută pentru “netăcerile” sale ( medicul Monica Pop) și , nu în ultimul rand, jurnalistul Andrei Paunescu, fiul uneia dintre cele mai vocale personalități ale culturii române – marele poet Adrian Păunescu.
Și, deși scenariul “Rivalilor” presupunea scindarea asistenței în două tabere potrivnice, n-a fost să fie : opinia unanimă a înclinat cert în favoarea verbului “a vorbi”. Singurul exilat “prin scenariu” pe Insula Tăcerii a fost sărmanul Dan Helciug, nevoit să pledeze pentru necesitatea de a-ți înfrâna pornirrile de a vorbi. Invitații, dar și spectatorii – oameni obișnuiți, și psihologul emisiunii – charismaticul Matei Stănculescu si chiar și trecătorii intervievați pe stradă de reportera noastră Miruna – au pledat pentru a spune curajos ceea ce gândești, a-ți asuma poziția ta, a nu tăcea, atunci cand cuvantul tău poate preîntâmpina dezastre sau schimba lucrurile strâmbe ce se întâmplă în jur. Desigur, invitații – în special doctorița Monica Pop – au recunoscut că “zicerea adevărului” și exprimarea opiniei personale nu le-au fost întotdeauna favorabile. Asumarea unei poziții – alta decât cea a celuilalt ( în special dacă acesta se află, ierarhic, deasupra ta) este, pană la urmă, o chestiune de curaj. Când spui sus și tare ceea ce gândești, trebuie să accepți că lucrul acesta nu doar te va ușura și-ți va oferi sentimentul că ai făcut ceea ce ți-a disctat conștiința, dar va genera și efecte nedorite. De aceea, de foarte multe ori oamenii aleg “să tacă”. Și de aceea în jurul nostru proliferează nenorocirile și-și fac loc, în ierarhii, ticăloșii și neaveniții.
Desigur, în unele situații absolut particulare, tăcerea poate deveni cea mai bună opțiune. Așa cum sublinia expertul în comunicare, e bine să-ți spui întotdeauna deschis și curajos punctul de vedere, însă fără a-ți răni interlocutorul, fără a-l umili, căci riști ca acesta să-ți devină pe dată adversar . Și încă ceva : cei care tac și își autodefinesc tăcerea ca fiind “diplomație”, sunt total “pe arătură” : NU tăcerea înseamnă diplomație, ci felul înțelept în care reușești să exprimi lucruri ce TREBUIE exprimate.
Subscriu la ideea că “tăcerea” este, până la urmă, un semn de lașitate și de frică. A fi vehement pe holuri și tăcea smerit, în momentul în care intri în biroul unui șef incompetent și pe care îl urăști nespus și motivat, nu este nici pe departe diplomație. A-i lăuda în față deciziile care, cu cateva minute înainte , te făceau să vomiți , în toaleta de la capătul coridorului și care știi bine că nu te nefericesc numai pe tine, ci și o mulțime de alți semeni ai tăi, nu reprezintă decât o perpetuare a unor stări de lucruri nefirești, periculoase, care se răsfrâng asupra vieților noastre, ale tuturor.
Pledez pentru a vorbi și niciun pumn din lumea asta nu-mi va astupa gura. Și mă bucur de fiecare dată când , după ce spun ceea ce am pe suflet, o mare de oameni mă caută pentru a-mi mulțumi. De ce? Pentru că am spus ceea ce fiecare din ei ar fi vrut să spună, însă nimeni nu are curajul să o facă.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : MAXIMAG ANTISTRES
Comentează