Mă bucur că femeile-preș au stârnit atâta interes. Mă refer la articolul meu de ieri. Știu că voi, femeile de 10 care ne citiți, nu v-ați simțit vizate și nici nu era pentru voi articolul, căci între „10” și „preș” nu va exista niciodată semnul egal. Dar ați share-uit abundent, pentru că fiecare din noi are în minte, la acest capitol, pe câte cineva. Vreo nefericită, sau vreun netrebnic care-și bate joc de ea.
Una din cititoare, ” Bianka Bianca”, a făcut următorul comentariu : ” Bla bla bla! Și bărbații nu pot fi tot preșuri?”. Într-un acces de solicitudine, i-am promis, în scris, că a doua zi voi scrie despre bărbații-preș. Adică azi.
Așadar,
Bărbații-preș
Nu voi reveni asupra definiției covoarelor persane, a preșurilor și a involuției de la primele spre cele din urmă. Îi voi da din capul locului dreptate Biankăi, recunoscând că da, și bărbații pot fi foarte bine preșuri. Și unii chiar sunt.
În accepțiunea tuturor, bărbatul este stâlpul casei, este susținătorul familiei, de el depinde bunăstarea acesteia iar trăinicia edificiului conjugal este, mai ales, în mâinile lui. De aici, din această responsabilitate pe care o poartă pe umerii săi de Sisif, derivă și aproape unanim acceptata poziție de „lider” , pe care i-o recunosc membrii familiei. Am strecurat și cuvântul „aproape”, pentru că există destule situații, în care autoritatea bărbatului-stâlp al casei ( ce idee bună! Într-una din editorialele următoare voi migra de la bărbatul-preș, spre bărbatul-stâlp!) este subminată de câte-o femeie aprigă, care nu concepe să fie condusă de un mascul. Sunt așa-numitele femei-bărbat, a căror feminitate constă exclusiv în bijuteriile pe care și le atârnă de trup. Femeile-bărbat consideră necesar să preia conducerea, în familie. Pentru multe din ele, familia devine o prelungire a serviciului, unde majoritatea sunt șefe. Diverse: șefe de tură, de coafor, de aprozar sau de multinaționale. Momentul în care, în fruntea ierarhiei, se instalează un asemenea specimen, este sinonim cu apariția în peisaj a bărbatului-preș.
Rareori, bărbatul-preș își începe cariera de bărbat însurat trecând și prin stadiul de bărbat-covor persan. În orice caz, intervalul este mult mai scurt, decât în cazul femeilor- covor persan ( vezi editorialul meu de ieri! ). De fapt, când o femeie-bărbat își vânează partenerul de viață, ea se va orienta de la început spre unul care să aibă potențialul unui viitor bărbat-preș. Cu care să poată spăla pe jos. Pe care să-l conducă, așa cum face la serviciu cu subalternii săi. Da, dar măcar ăia sunt PLĂTIȚI să suporte – veți spune voi. Păi, nici bărbatul-preș nu e privat de avantaje : are voie să doarmă în pat cu stăpâna, să-i conducă automobilul, să cânte sub duș, să păstreze restul de la piață, să mănânce aceleași mâncăruri cu șefa casei ( nu prea multe, ca să nu aibă prea multe vase de spălat!). La fel ca un preș, el se va afla însă sub călcâiul nevestei, cu care aceasta îl va călca mai încet sau mai tare, ca pe ambreiaj. Barbatul – preș nu va ieși din cuvântul „alesei” sale decât, poate, în somn. El îi va îndeplini orbește poruncile, recomandările, rugămințile, listele de cumpărături, cele de probleme. Toate acestea îi vor fi transmise, de regulă, în scris, pentru a exista ulterior dovada pentru eventualele reproșuri. În prezența consoartei sale, bărbatul – preș nu are voie să deschidă gura decât pentru a căsca sau a se hrăni. Da, aveți dreptate, ȘI pentru a spune ” Da, iubito!”. În rest, organele cel mai des folosite sunt urechile. Una din ele. Cealaltă e bine să fie asupată, ca să nu iasă prin ea ceea ce a intrat pe cealaltă.
Ca să nu-l jignească prea tare, femeia-bărbat nu-și va numi niciodată consortul, în public, „bărbat preș”, ci îl va răsfăța cu apelativul de „bărbat-mielușel”. Ceea ce nu înseamnă că ea își asumă rolul de oaie…
Privit din afară, bărbatul-preș este demn de toată mila. Prietenii și colegii se amuză copios pe seama lui, rudele îl deplâng, singurele care privesc cu invidie sunt celelalte femei. Dar nu spre ei, ci spre soțiile lor, care sunt invidiate unanim și copios pentru că au reușit să pună mâna pe un astfel de bărbat. Căci, în mintea de găină a unor dame, astfel de bărbați reprezintă un ideal.
Personal, deși unii și alții spun că am o personalitate prea bine conturată, mărturisesc că detest bărbații-preșuri și că mă simt mult mai în siguranță lângă unul – covor-persan, de foarte bună calitate, trainic și rezistent, în preajma căruia să-mi fie moale și bine. Iar atunci când iubesc cu adevărat, cel din preajma mea devine pentru mine acel celebru „covor roșu” pe care pășind, mă simt, dacă nu o stea de cinema, atunci cu siguranță cea mai iubită femeie de pe pământ!
Sursa foto: ru.dreamstime.com
Comentează