Bombănelile Marinei Editoriale

Ce lucruri uimitoare poti afla, față-n față cu o delicatesă din balenă!

Din farfurie mă privește o bucățică de carne de balenă, iar din dreapta mea, un tânăr drăguț, care mă face sa mă gândesc involuntar la feciorul meu, aflat atât de departe de mine acum. Stând la povești cu Cristian Turc, românul  “norvegian” despre care ați citit deja pe femeide10.ro, aflu, iată, lucruri nebănuite despre oamenii minunați, în a căror țară mă aflu. Cele mai surprinzătoare  detalii despre viața unui popor nu ți le spune nici internetul și nici nu le afli din tratate sofisticate, ci, cel mai bine, din statul la o tacla cu reprezentanții lor. Dialogurile acestea firești, într-un cuvânt : comunicarea  – ele îi apropie pe oameni, indiferent de locul în care se află, de aerul pe care-l respiră, de banii pe care îi au în buzunare, sau de politicienii care le hotărăsc destinele. 

…E seară, la Olso, iar Cristian povestește atât de frumos și atât de firesc despre țara sa de adopție, despre oamenii acesteia, atât de speciali și atât de deosebiți de noi, românii. Din timp în timp, îmi scot agenda și, când mi se pare ceva ieșit din comun, casc ochii, cer detalii și dau iute să notez, de teamă să nu uit. Deși sunt lucruri pe care nu le poți uita : în general, lucrurile care te impresionează se uită greu. Iar ceea ce mi-e dat mie să aud, în timp ce savurez carnea de balenă, 

sunt lucruri pe care le voi duce cu mine acasă și le voi povesti celorlalți, de câte zece ori,  să bage bine la cap, sau, pe alocuri, la suflet…

    Vi le spun și vouă. Vi le spun așa, firesc, direct si fără cuvinte sofisticate, așa cum le-am aflat și eu, într-o cuminte înserare de mai, revărsată peste un cochet restaurant din Oslo…

Va voi spune vouă, femei de 10 care-mi citiți editorialele, că în Norvegia funcționează o lege nescrisă, însă respectată cu sfințenie de toate femeile de aici : nu ai voie să fii mai frumoasă decât cea de lângă tine. Mă rog, poate nu sună chiar așa, dar cam asta e esența. Regula e stranie și izvorăste deopotrivă atât din bunul simț proverbial al norvegienilor, cât și din respectul lor pentru egalitate. Niciodată, femeia norvegiană nu se va îmbrăca în haine care s -o eclipsese pe colega de birou sau să o facă să se simtă în inferioritate. Până și la tocuri renunță drăgălașele norvegiene, atunci cand merg la serviciu, pentru ca colegele mai puțin dăruite de natură să nu se simtă inconfortabil. Ei , ce ziceți de asta, voi, care nu odată ați venit triste de la serviciu, simțindu-vă mai urâte, mai grăsuțe si mai neatrăgătoare, față de blondele sexy, pătrunse prin pile, în colectivele voastre?…

   Să vă mai spun ceva fabulos despre norvegieni : ei nu știu să se certe! Dacă veți vedea doi norvegieni certându-se cu agresivitate, să știți ca aceia…nu sunt, de fapt, norvegieni! ( foarte probabil să fie români!😁). De bătaie nici nu poate fi vorba : violența în familie este inexistentă – atât cea fizică, cat și cea verbală. Ei nu-și agresează nici măcar cainele, darămite nevasta! Copiii ies total din discuție: copiii norvegieni nu au pur și simplu voie să experimenteze frica! 

În cuplurile de norvegieni, replica “Ok, dragă, cum vrei tu!” este definitorie pentru barbați. Și aceștia nu se simt deloc umiliti, rostind-o atunci când consoarta încearcă să-și impună punctul de vedere… Poftim? ce-ați spus? Vă mutați in Norvegia?!?

Chiar dacă lumea spune despre ei că sunt un popor de oameni reci, nu este deloc așa. Poate nu sunt atat de temperamentali precum noi, ăștia, mai dinspre sud, dar compensează cu o mare calitate : nu sunt duplicitari. Dacă ți-au spus ceva, poți fi sigur că așa este! La norvegieni nu e ca la români : să-i spui omului ce soție faină are, iar dupa ce acesta se întoarce cu spatele să declari că o scorpie mai mare nici c-ai întâlnit vreodată! 

..Că veni vorba de soție, am să vă mai spun ce-am aflat de la Cristi : că norvegienii nu se dau în vânt după  certificatul de căsătorie. Concubinajul este la mare modă. Motivația ar fi dublă : pe de o parte nici nu sunt din cale-afară de bisericoși, iar pe de alta, datorită prețurilor mari, o nuntă, în Norvegia, te poate aduce la sapă de lemn! Cu toate acestea, cuplurile norvegiene îsi văd bine-mersi de  viața lor, se iubesc, se respectă, fac copii și nu unul-doi, ci de la doi în sus. Si asta si pentru că statul încurajează familiile cu copii. Aici  vă voi mai spune un lucru uluitor : pe lângă concediul de maternitate pe care îl primește femeia ( plătit 80%, dacă stă acasă un an și 100% dacă stă acasă doar 8 luni), în Norvegia și tații primesc două luni și jumatate OBLIGATORII de concediu pentru îngrijirea copilului. Prin aceasta statul încearcă să-i responsabilizeze pe tați, implicându-i în procesul de creștere a copiilor. Ei, ce spuneți, mămicilor mioritice?!?

…Și am mai aflat un “dedesubt” al felului în care sunt “alcătuiți” norvegienii : o altă “lege nescrisă” care funcționează în societatea norvegiană este așa-numita “obligație de a tăcea”: dacă ți s-a încredințat un secret, este pur și simplu interzis să-l divulgi! Spre exemplu, un șef care află o informație “delicată” despre un subaltern al său, nu se va grăbi niciodată s-o facă publică, ci va păstra cu sfințenie taina. 

    O săptămână petrecută printre norvegieni nu mi-a dezvaluit chiar toate detaliile neștiute ale caracterului și trăsăturilor lor definitorii. Știu doar că m-au înconjurat cu căldura lor, atât norvegienii get-beget, cât și românii întâlniți aici și care, trăind sub pavilion “norvegian”, au împrumutat destule din calitățile poporului “de adopție”. 

Rubrică oferită de

Publicitate