Mă strecor intre duduitul masinii de spălat și sfârâitul, pe aragaz, al tocanitei preferate a lui Sorin, ca să țăcăn cateva randuri despre acesta din urmă. ( pe riscul meu, căci nu știu dacă îi va plăcea sau nu!)
Așadar, mă aflu la al 14-lea jurnal de călatorie, din cele 21 de cărti ce-mi poarta semnătura. Un jurnal de călatorie e schiop, dacă nu are într-însul si poze, care să sublinieze întamplarile din carte. Prin urmare, eu fiind personajul Jurnalului ( care este un act scriitoricesc absolut subiectiv!), tot eu a trebuit sa fiu, de fiecare data, si subiectul fotografiilor. Ceea ce, in mod logic, a insemnat prezența, în echipă, a unui fotograf. Nefiind album de arta, nici o aparitie editorială cu pretentii de Nobel, nu am optat niciodata pentru fotografi profesionisti cu box-office răvășitor.
Am ales oameni dragi mie, pasionati de fotografie si mai ales alaturi de care să-mi fie bine in călatorie, desi, stiu bine, nu sunt cel mai confortabil tovaras…nu de drum, ci de proiect! Sunt a naibii de organizată, letal de punctuală, ( ceasurile elvetiene fac urticarie, cand mă apropiu de ele! 😂😂), sunt strictă, putin tolerantă, sunt harnică pana la cer si înapoi, si rezistentă de si eu mă mai intreb cateodata cum de nu fac “POC!”. Dar eu…asa sunt. “Tancul rusesc”! Altfel, probabil n-as fi putut face atatea in viata ; si… mai e ceva : cand exista in jur oameni care “investesc” in tine, companii care cred in profesionalismul tău si iti sar in ajutor, nu ai voie – pur si simplu, NU AI VOIE! – să-i dezamăgesti!
Prin urmare, “fotografii” mei nu mi-au fost numai oameni apropiati sufleteste, ci și insi care m-au ințeles si au acceptat să împrumute, chiar și numai pentru o săptămana-două, ritmul meu draconic, cu tot disconfortul creat lor. Dar s-au si bucurat, alaturi de mine, de descoperirea unor locuri fabuloase si de cunoasterea unor insi absolut spectaculosi!
…că s-au internat apoi, in clinici de recuperare, e partea a doua! 😬…Dar proiectele au fost, toate, succese de rasunet, au beneficiat de lansari zgomotoase si promovare generoasa , iar numele prietenilor mei au stralucit in fiecare din cartile mele.
Mi-au fost astfel alătruri, in timp, oameni diferiti. Prima “victima” a fost Victoras, care a mărturisit ca-mi datorează cele mai “cool” călatorii ale începuturilor sale de turist. La 15-16-17 ani, fiul meu semna ilustratia la Jurnale de călătorie in Shanghai, New York, Tokyo, Seoul, s.am.d.
Ceilalti mi-au fost prieteni si colegi, majoritatea din TVR. A fost Marian, candva cameramanul meu favorit, a fost scenograful Geta Nistor (Dumnezeu s-o ierte!), a fost colega mea de echipa si buna prietena Elena Cristescu, a fost regizorul muzical Dani Constantin. Cătă nu a apucat ( a apărut Sorin, fotograf inrait, și a făcut “pârtie!” în jurul lui!😂, dar sunt sigură că fotografiile lui Catalin Soci ( care mi-au împanzit pagina de Fb, in proiectul “Hai-Hui…cu Marina!) ar fi fost si ele in top!
Si , iata, cum spuneam, a venit randul lui Sorin! Desi ii stiam aplecarea “straveche” pentru fotografie ( alt element care ne leaga!) am ezitat multa vreme sa-i propun parteneriatul…Mă știam “complicată”, relatia era la început, doar nu eram kamikaze, să mă sinucid, cu buna știinta, condamnand un om relaxat la milităria pe care o scoteam din pod, la fiecare astfel de deplasare.
…Apoi….am riscat! Pe principiul “nu risti, nu castigi!”.
Cred ca v-am mai spus : auzind fiul meu ca Sorin mă va însoti, intr-o astfel de aventura, s-a exprimat foarte direct, catre “iubitul mamei” : “- Dacă reziști cu mama intr-un proiect profesional, atunci nimeni și nimic nu vă va mai putea desparți, niciodata!” Curajos de felul sau, asumat – cum rar mi-a fost dat să văd bărbati, in zilele noastre – Sorin a ridicat mănușa aruncată.
…suntem la finalul unei călatorii istovitoare. Da, poate ca in pozele postate, prevaleaza vibe-ul de vacanța, dar in “culisele” fiecarei întamplari vă rog sa cititi : trezit la 6 dimineta, îmbucat în fugă, traversat deserturi, bifat obiectiv după obiectiv – fiecare cu cateva zeci de instantanee surprinse de Sorin – apoi iarasi mers prin arșița, filmat , pozat, editat fotografii si video-uri, postat din mersul masinii, conversatii cu ghizii si alti invitati, in alte limbi decat cea maternă, si toate astea pană spre miezul noptii…. Apoi a doua zi, de la 6, totul de la inceput.
Si …surpriza! Sorin…a rezistat! 💪💪💪 Ba , mai mult decat atat, si-a făcut datoria cu o seriozitate si tenacitate, demne de constructorii piramidelor de odinioară. Nu spun, o fi ajuns si el la exsperare, in urma draconicelor programe ale zilelor ( pe care le concepeam, impreună cu Carmen). Am surprins, da, pe furis, niște sprâncene ridicate, uneori. Dar…stiți și voi, dragostea 🥰, plus pasiunea pentru ceea ce faci, se lasa cu minuni! Iar Sorin – Sorinelul meu cel drag, cum imi place sa-l alint! – a fost minunea mea, in aceasta calatorie! Si – o să vedeti ( daca n-ati vazut deja!) – fotografiile au ieșit bestiale, autorul întrecandu-se pe el insusi!
Una peste alta, cat inca nu mi se decoloreaza rufele în masină și nu mi se arde tocanita, pe aragaz, mă grabesc să-i transmit, aici, public, lui Sorin ca sunt tare mandra de el și că abia astept să ținem in mană, la toamnă, “primul nostru copil” ( sa nu va prind cu mistouri! 😡) : Jurnalul nostru de călatorie în Egipt! ❤️❤️❤️
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : RILASTIL SUN SYSTEM
Comentează