Ieri, Ana, prietena fiului meu, a cazut la pat, răpusă de o răceală. Nu știu neapărat dacă o fi fost din cauza sălilor de la ASE, care și-au păstrat răcoarea vremurilor în care le-am respirat și eu aerul, ca studentă, cert este ca Ana a răcit rău de tot, cu tot tacâmul : frisoane, febră, amigdalele cât pruna, guturai cât să hrănească un munte de batiste. Boala i-a ținut departe aproape toată ziua pe copii, greul căzând pe internet și pe telefonul încins la maximum. În miezul zilei l-am luat pe Victor si ne-am dus împreună să votăm ( cei de la Secție m-au întrebat cât mi-a luat să-l conving să vină la vot și erau să-și înghită ștampila, aflând că fiul meu ardea deja, de vreo trei zile, de nerăbdarea întâlnirii cu urna!) . După care era să-mi înghit eu bereta, când Victor m-a întrebat, pe drumul de întoarcere, cum se face… supa cu găluști! „-Sărbătorim ziua alegerilor cu o supă făcută de tine?” – l-am chestionat, semi-amuzată, semi-uluită. Nu, vroia să i-o pregătească Anei, ai cărei părinți urmau să lipsească toată ziua de acasă. L-am privit cu mirare, dragoste și, cât amândouă la un loc, respect. Fiul meu nu numai că a crescut, ci a făcut-o și frumos și încercam să mă regăsesc și eu „printre rânduri”, traducându-i gestul minunat ca fiind un soi de răzbunare, la adresa atâtor răceli pe care le petreceam odinioară singură, implorându-mi, în toiul febrei, omul „de lângă mine” să-mi aducă la pat câte un amărât de ceai…
În timp ce-l conseiliam pe Victor pregătirea găinii, a zarzavaturilor și a complicatelor găluști ( care, fie vorba între noi, dau de furcă chiar și gospodinelor experimentate) , m-am gândit cât de importantă este, de fapt, în ecuația iubirii, grija pe care i-o arătăm celuilalt, prin gesturi simple, potrivite în momentele cele mai grele. Am invidiat-o o clipă, cu drag însă, pe Ana cea răpusă de răceală, bucurându-mă în sinea mea că am știut să-i transmit fiului meu, prin mesaje subliminale, tot ceea ce de fapt visăm noi,femeile, uneori o viață întreagă, să primim de la bărbații ce ne respiră alături..
La ASE sălile nu mai sunt demult „răcoroase”, ba dimpotrivă, este prea cald. În schimb sunt foarte aglomerate, astfel că Ana putea lua foarte ușor un virus. Iar Victor este cu adevărat un tânăr (si un student) deosebit, de care trebuie să avem grijă, pentru a crește la fel de frumos si în continuare.
Să vă trăiască !