A privi în oglindă este un gest comun fiecaruia dintre noi.
Este numitorul nostru comun – urâți sau frumoși, tineri sau bătrâni, femei sau bărbați, congolezi sau finlandezi. Oglinda ne uneste, chiar dacă într-însa fiecare vede altceva. Chiar si motivele pentru care ne uitam în oglindă sunt diferite : fie ca să fim siguri ca iesim pe ușă cu cea mai bună versiune a noastră, fie ca să constatăm efectele distructive ale Timpului, fie ca să ne găsim cusururi ( uneori exagerate) sau, dimpotrivă, să lăsăm vocea interioara sa ne mângâie pe cap : “Vai, cât de frumoasă sunt!”. Psihologii și trainerii motivaționali insistă că această ultimă abordare este și cea mai corectă. Din acest motiv însa, multa lume pare dusă cu capul…
Eu una nu am prea multe oglinzi în casă, tocmai pentru a-mi înfrâna tentația de a zabovi prea multa vreme răstignită pe luciul lor. Cea din baie este – probabil ca și in cazul vostru – cea “privilegiată”. Ei îi împrumut cel mai des chipul meu. Nu pot să spun că legea reflexiei îmi întoarce întotdeauna ceea ce-mi doresc, dar…rezist. Sau, cum spune un bun prieten, “duc”. Viata m-a învatat “să duc” multe, inclusiv imaginea din oglindă. Un lucru e sigur : mi-am găsit o asemănare majoră cu Gioconda lui Leonardo da Vinci : indiferent de unghiul din care privesc spre oglindă, îmi pare că femeia din aceasta priveste mereu către mine. Aproape că aș spune că a făcut o obsesie pentru persoana mea!😁😁
Dincolo insă de acest aspect “artistic”, din oglindă mă priveste mereu un alt chip. Cel de dimineața este mai totdeauna adormit : ochii au devenit aproape “liniuțe”, iar părul este mai mereu răzvrătit. Obrajii savurează libertatea lipsei de fard , genele sunt mici-mici, iar buzele – spălăcite, însa suficient de groase pentru a-mi oferi confortul desprins din incălcarea unei superstitii care spune că oamenii cu buze subțiri sunt oameni răi. Fără aportul colagenului, ale mele mă recomandă, har Cerului, ca fiind un om bun, imagine cu care îmi încep fiecare zi. Chiar si chipul adormit ce mă priveste dimineata din oglinda de la baie, afisează începutul de zâmbet de peste zi. Coco Chanel spunea ca “zâmbetul este cel mai bun machiaj al unei femei”. Vă dați seama ce economii realizez, la produsele de make-up?
Catre prânz chipul din oglindă capătă nuantele interactiunii cu viața. Devine când exuberant, când posac, când nervos, dar mai totdeauna, în ultima vreme, îndrăgostit. Ultima postură este în măsură să stingă asperitațile zilelor în care m-am intersectat cu persoane toxice. Iubesc acest nou “statit” și mi-e drag sa privesc, de la o vreme, catre mine, în oglindă, chiar dacă sunt unii care tin să-mi reamintească intr-una ce vârstă am. Ca și cum vârsta ar fi un handicap, în această privință. Mărturisesc că , in consecință, am început să ma uit spre chipul din oglindă, căutând accente de ridicol, dar nu le văd. Nu e exclus să am nevoie de un control oftalmologic, asa că iau în calcul o nouă vizită la doamna profesor Monica Pop.
Către seară chipul începe sa se îmblânzească. Se estompeaza culorile de peste zi, fardurile pălesc, rujul l-am halit demult ( sau mi-a fost halit!😉), rimelul de multe ori e dizolvat de lacrimile de râs sau de plâns. Îmi privesc chipul cu îngăduința și-l felicit pentru aura de pace si relaxare : se pare că am învațat în sfârșit sa nu mai pun la suflet relele Lumii. Da, chiar așa, uneori chiar mi se pare ca din oglindă mă priveste un chip ceva mai inteligent. Îl mai încurcă uneori zâmbetul și l-ar ajuta o oereche de ochelari, însă îl prefer pe primul.
În rest, chipul pe care mi-l arată oglinda îmi pare mai mereu un hotel de lux, locuit de câteva familii de riduri și de o mulțime de pistrui. Se simt bine, cu totii, pe chipul meu și mai sunt vizitați uneori de ceva cearcăne, venite din depărtarile unor nopți nedormite din varii motive. Cu un make-up șmecher reușesc să pitesc bine-bine locatarii nepoftiți. Mai nou, îmi vin în ajutor “filtrele”, generând acea imagine pe care mi-aș fi dorit-o , de fapt, si în oglindă.
Apropo de oglinzi, zilele trecute am dat peste vorbele lui Arsenie Boca. Și am avut brusc o altă perspectivă asupra oglinzilor din viata noastră. Zicea faimosul calugăr, că, de fapt, “Aproapele nostru este oglinda noastră. Dacă suntem buni vedem în el bunătate, dacă suntem răi vedem în el răutate”. Prin urmare, dincolo de oglinda în care ne cautăm chipul, pentru a ne evalua, devine mult mai nimerit să privim către omul de lângă noi. Si de-l vom găsi frumos si bun, înseamnă că noi însine i-am fost inspiratie. Și atunci chiar nu mai contează șoaptele oglinzii atârnate pe perete.
Rubrică oferită de Farmaciile Catena : JELEURI NATURALIS
Comentează