Călătorii Timp liber

Jurnal de calătorie la Oslo. Episodul 7: Cel mai faimos țipăt din lume

 

….Un domn politicos de la Security sare ca ars, în momentul în care încerc să fotografiez tabloul din fața mea. Casc ochii mari. Nu văzusem nicăieri vreo plăcuță care să mă avertizeze că fotografiatul ar fi interzis. Uf! Imi vine inima la loc : pot face câte poze poftesc , doar să nu încalc linia trasată pe podea și care indică – doar în cazul unora din lucrările expuse – limita de apropiere față de acestea. 

Mă aflu la Muzeul Munch din Oslo, evident în fața celebrei lucrări “Țipătul” a pictorului norvegian Edvard Munch : un trup contorsionat, mâinile care cuprind capul și chipul schimonosit de groază al unui anonim care a intrat în istorie . Tabloul adună, între ramele sale, o uluitoare încărcătură de frică și singurătate, sentimente cu care mulți dintre noi ne confruntăm adesea…Privesc fascinată către lucrarea care l-a făcut celebru în întreaga  lume pe autorul său, fiind definitorie pentru expresionism și având un extraordinar rol în istoria picturii și în definirea postmodernismului. Munch însuși povestește cum “i-a venit ideea” : “ Într-o seară, mă plimbam pe un drum, orașul era pe o parte și fiordul sub. M-am simțit obosit și bolnav. M-am oprit și m-am uitat peste fiord-soarele apunea și norii deveneau roșii ca sângele. Am simțit un țipăt trecând prin natură; mi se părea că am auzit țipătul. Am pictat acest tablou, am pictat norii ca și cum ar fi fost sânge. Culoarea țipa. Asta a devenit Țipătul.”

    Într-o tăcere specifică muzeelor de artă, vizitatorii trec agale de la un tablou la altul, iscodindu-le și cu privirea, și cu ochii minții. Cum e și firesc, arta ne spune fiecăruia câte ceva , de multe ori diferit. Colecția pe care Edvard Munch a donat-o Primăriei din Oslo numără 1150 de picturi, aproape 18.000 de printuri având peste 700 de teme diferite, apoi 7700 de desene și acuarele, dar și 13 sculpturi. Mare parte a acestora pot fi admirate la Muzeul Munch. 

 

…După ce îi parcurg lucrările expuse, curiozitatea mă îndeamnă să trec “dincolo”, în culisele artei sale dar si ale vietii personale. Mâna de ajutor mi-o da tot muzeul : pereții si vitrinele acestuia adună paletele folosite de artist, cărți, agende, documente , fotografii, accesorii și piese de mobilier, precum și ustensilele folosite de el, în atelierul de lucru. Numeroase din exponatele muzeului au fost donate de către sora lui Munch, Inger Munch, fiind adăugate colecției existente după moartea acesteia, în 1952. 

…Geta mă trage de mânecă și mă îndeamna să mă pozitionez lângă o mască gălbuie, găzduită  într-una din vitrine. “Este celebra mască mortuară a lui Munch”- imi spune, informație pe care o confirmă și inscripția aferentă exponatului. Pentru a păstra identice trăsăturile marelui pictor, după moartea sa pe chip i-a fost așezat acest…să-i zicem “mulaj”, care să-i imprime trăsăturile feței, astfel încât posteritatea să aibă prilejul de a se afla, pentru câteva secunde, față în față cu Munch, fie el și “împietrit” într-o mască. 

Mai mult de jumătate din colecția “Munch” se află astăzi în Muzeul în care, iată, mă aflu și eu. Decizia de a-l construi a fost luată de Primaria din Oslo în 1946. O întreagă dispută a însoțit stabilirea locației sale : să fie ea, oare, în Parcul Vigeland ? Sau poate în cartierul din spatele Palatului Regal? Sau, și mai bine, în Grunnerlokka, locul unde artistul și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei sale? Abia la  jumătatea anilor ‘50 edilii au batut palma, locul viitorului muzeu fiind stabilit în estul orașului, la Toyen.  

Doi arhitecți de top, Gunnar Fougner și Einar Myklebust s-au pus pe treabă și , în mai 1963, la fix o sută  de ani de la nașterea pictorului, a fost inaugurată moderna clădire a Muzeului Munch. 

…Admir tabloul “Madona” – o altă capodoperă a picturii universale. Munch a pictat cateva  versiuni ale acestei lucrari, ilustrând o femeie semi-nud, care te duce cu gândul la fecioara Maria. Nefiind creștin și nefiind cunosut ca autor de picturi cu tematică religioasă, Munch a creat dispute, legate de semnificația acestei lucrări. De fapt, chiar și el a intitulat-o, când “Madona”, când “Femeia indrăgostită” si există speculații că de fapt tabloul este o expresie a admirației artistului față de frumusețea și perfecțiunea femeii care i-a servit ca model, prietena sa  Dagny Juel-Przybyszewska….Numărul mare de gardieni care roiesc, chiar și cu discreție,  in jurul nostru se datorează și faptului că în anul 2004, celebra lucrare a fost furată. Da, dar și găsită ulterior, însă dupa abia doi ani. 

 

De altfel, toate “picanteriile” legate de opera lui Munch au fost adunate de către edilii Muzeului într-o sală specială, intitulată EXIT. Nu, nu este vorba de ieșirea din muzeu, așa cum am crezut initial, și eu, și Geta! Istoria Muzeului Munch mustește a povești incredibile, momente dramatice, detalii inedite și chiar comice. Spre exemplu, poate nu știați, dar între anii 1967 și 1972, în Muzeu a locuit Rottweilerul Ivan,” plătit” în oase să păzească clădirea. În plus, sunt interesante de aflat și detaliile legate de celebrul furt, de care va spuneam, cand cele două faimoase lucrări ale lui Munch, “Țipătul” și “Modona”,  au fost sustrase din muzeu…

Cert este că Muzeul se pregătește să se mute în casă nouă, într-o locație cum alta n-a mai fost, așa cum ne-a șoptit un gardian drăguț, pe care l-am pozat, pe furiș, lângă tabloul care l-a adus pe Munch pe buzele tuturor locuitorilor planetei!😉

P.S. Profităm de plimbările noastre ulterioare și o rog pe Geta să-mi faca o poză și lângă monumentala clădire care, de anul viitor va fi noua casă a lui Munch

Fotografii: Georgeta Nistor

Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia

 

 

Femei de 10 pe Facebook