La un moment dat al vietii mele, n-am mai rezistat si mi-am deschis sufletul în fața urmăritorilor mei, povestindu-mi rănile indelung ținute în taină .
…cum e să fii înșelata de omul iubit, sa fii acuzată pretutindeni ca TU l-ai fi parasit, pt nuștiuce miliardar, si să nu scoti la iveala, ani în sir adevărul, pentru a-i proteja imaginea în ochii copilului său? Ei, iată, eu am reusit. Apoi am reușit să țin în taină inclusiv povara unei relatii nepotrivite ulterioare, pentru care am plătit cu varf si-ndesat. Dar din nou n-am vrut sa fac rău, am vrut sa protejez un om care avea si asa destule probleme.
…Tăcerea nu e deloc ușoară, mai ales cand stii că un adevăr spus public de tine, ar opri oprobiul public, pe nedrept îndreptat asupra ta, atâtia ani. Dar …am tăcut. Ani în șir, mereu cu gandul la alții. Pana cand n-am mai putut si masca de fericire a căzut..
… Mi-am deschis sufletul; grea decizie : noi, oamenii, de multe ori preferam să ne ascundem slăbiciunile, neputintele, nefericirile, pentru a nu deveni vulnerabili si “compătimibili”).
M-a ajutat mult, în acele momente, să constat susținerea majoritatii. O aveam demult pe cea a prietenilor, dar oamenii ce-mi însotisera parcursul pe micul ecran, chiar și necunoscuti, au fost intotdeauna importanti pentru mine. Mi-au sarit in ajutor, iar asta nu se uită…
Am plans pe umărul lor, mi-am pus si cenusă în cap, mi-am povestit prăpăstiile în care viata mi-a dat branci și…ei mi-au fost aproape. Au înteles ca și noi, cei ce “strălucim” în lumina reflectoarelor, suntem si supusi greselilor si bătuti de soartă, că celebritatea nu-ti dă “scutire” în fața necazurilor și că poate și mai tare dor esecurile, atunci cand au pe ele focusul celor din jur…
Sunt , prin urmare, infinit recunoscatoare pentru susținerea celor din jur, in momentele mele grele, de tristete si suferința.
Acum am ajuns , iată, intr-un punct pe care nu-l mai speram așezat pe harta vietii mele. Nu mai sunt singură. Zilele mele au prins culoare, viata – sens. In rest, sunt acelasi om : muncesc de rup, îmi iubesc părintii, ma îngrijorez pentru copii, scriu cărti si încerc să-i ajut pe cei ce mi-o cer.
Am rămas, inertial, la fel de deschisă față de urmăritorii mei, pe care i-am perceput mereu ca pe niște prieteni. Și e normal să fie asa : cine îti intră în casa, cand le deschizi nu numai ușa, ci si sufletul? Prietenii adevărati!
Totusi…ceva s-a schimbat : cei mai multi dintre cei care , pana mai deunăzi, mă compatimisera si ma susținusera in nefericirile mele, au ramas aceiași oameni de buna credintă, bucurandu-se și ei de fericirea mea – mare , mica, temporara, definitiva – cum o vrea Dumnezeu sa fie.
O parte însă dintre ei, au virat-o in altă directie; au simțit că “nu pot duce” fericirea mea. Le-a adus nefericire chipul meu surâzător din postări. I-au dărâmat, pur și simplu, fotografiile personale, care prinseseră parcă alte nuante. Au gasit cususuri nesfârșite oricarui “pas” al meu, orcărei povești care imi oglindea întâmplările vieții, starea sufletească, emoțiile și dorințele.
Aceiasi inși care îi blestemau, pana mai deunăzi, public, pe cei ce-mi transformaseră viata în calvar, care îmi cereau sa fiu puternică si care îmi pronosticau ca “Dumnezeu va avea grija de mine”, s-au transformat în adevărati câini Dingo, insirand la adresa mea o multime de acuze : că sunt un om al interesului, că am mai prins o “victima” în mrejele mele, că urmeaza alte procese si bratari la picior, apoi ca , la varsta mea, genul acesta de fericire este ridicol, ca sunt o distrusă care si-a cladit intreaga cariera pe spinarea unor bărbati cu bani.
Da, de acord, nu-s mulți acestia , ba chiar putini, raportati la cei ce au continuat sa-și arate buna credinta, dar suficienti, cat sa ma îngrijoreze, cu privire la densitatea de ură pe..cap pătrat, ce caracterizează frustrata societate romaneasca.
Cu prudență am ales să fac adresarile catre prietenii mei virtuali, multumindu-va celor pe care continui sa-i simt langa sufletul meu. De ce, totusi, aleg sa fac publică viata mea? Intrebati-l pe fiecare din cei 36 de ani, in care a părut că vă bucurati, cand vă intram in case, aducandu-vă bucuria întalnirii cu niște personalitati de exceptie.
Vă imbratisez pe toti, buni si răi ( desi eu pastrez credinta ca oamenii sunt , cu totii, buni, doar că viata i-a înrăit pe unii, spulberandu-le putința de a fi fericiti ), de pe tersaa “Căsuței de la mare”, muncita de Sorin de la zero si transformată nu numai într-un paradis la malul marii, ci intr-un nou motiv de a-l prețui din toată inima! ❤️
Rubrica oferita :DIOLEX
Comentează