PORTUGALIA MEA. Ep.6. În vizită la … CALOUSTE GULBENKIAN

FOTO : Marian Grigore

E tot luni, în povestea noastră și , ca și peste tot în lume, muzeele sunt și aici închise, în marea lor majoritate. Nu și cel către care acum ne îndreptăm. Mai bifăm o premieră : primul drum cu Metroul, în Lisabona.

…1 Euro și 85 de cenți costă biletul de metrou, în Lisabona. De fapt, este costul general al transportului în comun. Metroul nu mă dă pe spate, cel puțin liniile pe care le-am experimentat. Biletele le cumpărăm de la automatele din stație ( instrucțiunile sunt, slavă Domnului, multilingve) , coborâm apoi adânc sub pământ, înlănțuind vreo trei scări rulante succesive. Care, culmea, funcționează toate!

Inaugurat în decembrie 1959, metroul din Lisabona a fost primul sistem rapid de transport în comun din Portugalia. Începând din 2023, cele patru linii ale sale însumează 44,5 kilometri de traseu și deservesc 56 de stații, pe patru linii de diferite diferite culori. Noi ne îmbarcăm pe cea verde, în stația Rossio și urmând să coborâm la Sao Sebastiao. Teama de a nu rata stația de final ne face să ne împărțim responsabilitățile : eu studiez lumea din metrou ( una din pasiunile mele de jurnalist!) , Marian stă cu ochii lipiți de tabela electronică de la intrarea în vagon, pe care se succed numele stațiilor. Una peste alta, există un maaaare numitor comun : și aici, ca și la noi, atât în stații, cât și în vagoanele de metroul, lumea stă cu ochii lipiți în telefoanele mobile.

Nu și noi, atenți la numele stațiilor. Dar… coborâm unde trebuie, intr-o stație doldora de magazine subterane și, culmea! ploaia s-a oprit și ea.

Un drum pe jos, printr-un cartier aerisit și curat, ne aduce la intrarea în următorul “punct pe ordinea de zi “ : MUZEUL CALOUSTE GULBENKIAN

Atât el, cât și Centrul de Artă Modernă, fac parte din Fundaţia Calouste Gulbenkian. Muzeul adăposteşte una dintre cele mai prestigioase şi vaste colecţii de artă frumoasă şi artă decorativă şi aplicată, din Lisabona. Ba este chiar una dintre cele mai notabile colecţii private din lume – statut de care s-a bucurat chiar și înainte ca această colecţie să devină proprietatea statului portughez. Muzeul şi-a deschis porţile în 1969, la 14 ani după moartea lui Calouste Gulbenkian, afaceristul bogat şi colecţionarul de artă căruia atât Fundaţia, cât şi Muzeul şi Centrul îşi datorează existenţa. Exponatele au fost adunate din spaţii geografice şi culturale precum Europa, Egipt, Grecia, Roma, Islam. Doamne, în ce minunății și-a investit acest om atât de special, banii din afacerile cu petrolul! – gândesc, în timp ce admir lucrări celebre cum ar fi: Portretul Bătrânului şi Alexandru cel Mare de Rembrandt, Portretul Helenei Fourment de Peter Paul Rubens, Portret de Fată de Ghirlandaio, Portretul Doamnei Claude Monet de Pierre-Auguste Renoir, “Diana”, lucrarea sculpturală de Jean-Antoine Houdon…

În muzeu nu este prea multă lume ( probabil toti au căzut în plasa regulii generale – “luni, muzeele sunt închise”). E liniște, cald și bine, aproape că simțim cum se usucă pe noi hainele îmbibate cu ploaie…

Sălile muzeului au o anvergura solemnă, adăpostind lucruri de o frumusețe răvășitoare, provenite din colțuri de lume atât de diferite și cu siguranță vizitate de Gulbenkian însuși : colecţii de vase chinezeşti, ceramică, textile și persane turceşti, o colecţie unică de bijuterii Rene Lalique şi tapiţerii europene renascentiste. Zăbovesc minute în șir în preajma măștii de aur a unei mumii egiptene ( din secţiunea egipteană a Muzeului) , adevărată comoara a acestuia.

Servim o cafea în grabă, la Cafeneaua Muzeului, după care îi parcurgem mult prea repede superba grădină exterioară, intrând în celălalt sediu : Centrul de artă Modernă. Singura legătură cu Gulbenkian este aceea că Centrul aparține tot Fundației ce-i poarta numele. Redau textul postat a doua zi pe Facebook și care însoțește fotografiile făcute de Marian “ciudățeniilor” găzduite de Centru ( atenție, precizarea îmi aparține mie – eu nefiind “de specialitate”!) : “ FUNDATIA CALOUSTE GULBENKIAN este cea mai importantă organizatie culturala din Portugalia. Cladirea ei ocupa un loc magnific, la nord de Parcul Eduard al VII -lea si e inconjurata de o gradina superbă, prin care am rătăcit și noi câteva minute bune, până ne-a dumirit cineva încotro e intrarea în Centrul de artă Modernă, deschis în 1983 și dedicat artei moderne și contemporane.

Centrul de Artă Modernă nu mai are legătură cu marele colecționar, ci doar cu cei ce compun Fundația. Sincer, mă cam îndoiesc că omul de afaceri și-ar fi investit banii în astfel de lucrări… Dar, la fel cum atât de “cifrate” ne par uneori arta modernă și cea contemporană, poate că nici noi nu suntem toți pregătiți să le înțelegem. Așa că… fie ne crucim, în fața unora dintre operele cu pricina, fie ne punem mintea la contribuție pentru a le desluși sensul, fie …pur și simplu citim pe etichetă ceea ce a vrut să imagineze artistul și, dacă suntem puțin snobi, concluzionăm : “- Oooo, daaa, ce frumos!” ( chiar dacă opera nu ne spune nimic!). Noi suntem însă jurnaliști și ne delimităm de ambele categorii; vizităm și consemnăm. P.S. Am întâlnit și o lucrare…tricoloră! Numele autorului nu mi-a indicat vreo origine mioritică, așa cum m-aș fi așteptat”