Foto: Marian Grigore
…La orizont apare silueta argintie a unei mașini. La volanul său – o apariție demnă de o peliculă Hollywoodiană : distinsă și elegantă precum o adevărată divă, doamna Elena Dumitrescu-Nentwig își scuză întârzierea, dând vina pe GPS. ( nu a întârziat decât …o oră! 🤭) Va urma însă o fascinantă jumatate de zi, petrecută alături de o femeie-spectacol.

Născută la Brăila și absolventă a Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, noua noastră prietenă este o soprană lirică a cărei recunoaștere internațională a avut loc în anii `70, după plecarea sa în exil. După ce a colindat lumea, Elena ( a insistat să-i spun pe nume!) s-a stabilit în Portugalia. Deși are 84 de ani, la capitolul “vitalitate” se ia la întrecere și cu cei de 30! …Mă uit la eleganța cu care își conduce bolidul și,pe furiș, îi fac o fotografie. Despicând orașul în trombă, jeepul argintiu ne aduce în preajma Mănăstirii Sao Vicente da Fora, pe care o vizităm în grabă, împreună doar cu Marian, doamna soprană alegând să ne aștepte pe o terasă, la o cafea.

MĂNĂSTIREA SAO VICENTE DA FORA…datează din secolul al XVI-lea, din vremea când Regele Philip II al Spaniei ( în același timp și Philip I al Portugaliei) a ordonat reconstruirea unui fost lăcaş de cult, ctitorit de către Regele Afonso Henriques în secolul al XII-lea (1147). Era, de fapt, o îndeplinire a legământului acestuia, acela de a ridica biserici creştine în toate locurile unde muriseră cruciaţii în timpul războaielor împotriva dominaţiei maure.



Din punct de vedere arhitectural, mănăstirea este una dintre cele mai splendide clădiri în stil manierist nu numai din Lisabona, ci şi din întreaga Portugalie. Chiar dacă am suprins și ceva caracteristici romanice, atât în interior, cât şi în exterior, senzaţia de expresie eclectică a fost cea mai pregnantă, cu atât mai mult cu cât a existat un șir întreg de arhitecţi, care au contribuit la patrimoniul mănăstirii : Filippo Terzi (iezuit italian), Juan de Herrera (arhitect spaniol), Leonardo Turriano, Baltazar Alvares (autorul faţadei), Pedro Nunes Tinoco, Joao Nunes Tinoco.







Ce ne-a atras atenția? Acel retablu, semnat de Joaquim Machado de Castro ( unul dintre cei mai mari sculptori portughezi din secolul al XVIII-lea) apoi picturile de pe tavanul mănăstirii (semnate Vincenzo Baccarelli), şi nu în ultimul rând, muralele din peristil, în care am recunoscut scene simpatice din fabulele lui La Fontaine….














Fuga înapoi la cafeneaua unde ne așteaptă nu doar celebra soprană, dar și două cești cu cappuccino aburind, prilej pentru a schimba cateva cuvinte “oficiale” cu Diva. Nu voi reda aici pitorescul interviu, pentru că l-am publicat deja, cu ceva timp în urmă.

…Opresc reportofonul și ultima fotografie făcută nouă de Marian trage după sine lăsarea serii. O simțim așezându-se pe umerii noștri, aici, pe terasa pierdută într-o piațetă de cartier. Revenim la mașina pe care Elena Nentwig reîncepe s-o conducă, cu aceeași grație dar și cu o ușoară imprudență, trecând stopurile “la mustață”, când culoarea roșie tocmai se pune, lucru care-mi face stomacul ghem : mă aflu doar pe “locul mortului”! Celebra șoferiță are însă o nonșalanță cuceritoare, așa că mă limitez la a schimba, peste umăr, câteva priviri amuzate cu Marian. Vom supraviețui! Ni se propune un tur de oraș “pe-nserat” și încuviințăm cu bucurie, iar primul popas este unul din punctele grele de pe lista noastră : Praca do Comercio. Întinderea uriașă a celei mai faimoase Piețe din Lisabona arată magnific acum, la lăsatul serii. Printre nori se strecoară câteva fascicole de lumină care revigorează optimismul din sufletele noastre : mâine va fi cu siguranță vreme bună!

Praca do comercio…Suntem în mijlocul său. Praca do Comercio ( Piaţa Comerţului) este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului. De ce? Simplu: pentru că e situată lângă fostul palat regal, distrus și el de cutremurul din 1755. Arhitectul desemnat să o proiecteze a fost portughezul Eugenio dos Santos. El i-a dat pieței forma literei „U”, cu deschiderea înspre Râul Tejo. Evident, nu omit să mă fotografiez lângă faimosul Arc de triumf – Arco da Rua Augusta. Acesta a fost inaugurat în 1875, fiind decorat cu un ceas, câteva statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea şi Valoarea) şi câteva alte sculpturi ce reprezintă figurile unor personalităţi portugheze, precum Marchizul de Pombal, Nuno Alvares Pereira şi Vasco da Gama. În buricul pieței se află statuia ecvestră a Regelui Jose I. Ca un “cancan geografic” – vă voi spune că piața în care ne aflăm este locul în care, în 1908, a fost asasinat Carlos I, unul dintre ultimii regi ai Portugaliei. El, dar și moştenitorul tronului, Luis Filipe.

Voi consemna și un detaliu ceva mai “lumesc” : celebra Café Martinho da Arcada, aflată în apropiere. Cafeneaua s-a deschis în 1782 iar faima ei se datorează faptului că a fost locul de întâlnire a elitei literare a Portugaliei. Fac ochii roată și îl rog pe Marian să mai facă niște fotografii, în jurul pieței. Tejo arată atât de frumos pe-nserat!




…Claxonul doamnei Elena Nentwig ne adună repede în mașină : un polițist îi făcuse semn că nu a oprit regulamentar. De amendat, n-a amendat-o : e și greu să sancționezi o doamnă în etate, care arată precum un star hollywoodian, mai ales când îți lansează un zâmbet larg și atât de nevinovat de sub borurile generoase ale pălăriei sale…
În drumul nostru către cina la care tocmai am fost invitați, mai facem cateva popasuri fugitive. Șoferița celebră ne așteaptă, prudentă, în mașină, iar noi, contra cronometru, consemnăm cateva obiective importante : Gara Santa Apolonia – cel mai vechi terminal din Portugalia, Bazilica Estrela, Piața orășenească.




Seara se finalizează într-un cochet restaurant chinezesc din Cascais, orașul “celor cu bani” de lânga Barcelona. Ofer lecții de folosit chop-sticks! La întoarcere, aproape de miezul nopții, trecem pe lângă celebrul Cazinou din Cascais, dar și pe lângă una din clinicile de frumusețe ale Mirelei Șuta, cea mai bogată româncă din Portugalia.

Cam atât pentru astăzi! Mâine vă voi invita să mă însoțiți la Castel! …ce Castel? Surpriza! 😉








Comentează