Pe vremuri, aveam chei și atât. Cu ele descuiam uși, lacăte , valize și altele asemenea lor: lucruri concrete, ferecate la propriu. Mai aveam și chei pentru sufletele oamenilor. Pe atunci acestea erau mult mai ușor de desferecat. Acum lumea s-a închis în sine și s-a umplut de “neprieteni”. Nu mai vorbesc de mințile încuiate. Pentru acelea nu par a fi existat chei nicicând…
Pe vremuri, nu trebuia să ții minte decât unde ai pus cheia. Cheia de la casă, de la uscătoria blocului, de la birou, de la fișet ( dulapurile acelea metalice din instituțiile Statului), mai apoi cheia de la Dacie. Când eram mici, umblam – se știe – cu cheia de gât ; sintagma asta ne bântuie aproape tuturor amintirile copilăriei.
Acum cheile s-au înmulțit și s-au sofisticat. Ca și vremurile, de altfel.
Bunurile “de ținut ascunse” au devenit mult mai numeroase, la fel ca și hoții. Casele au dobândit uși metalice, cu gratii și chei complicate, garajele se deschid cu telecomanda, ușile birourilor – cu cartele magnetice, mașinile fac “click” și se deschid de la distanță.
În paralel, ne-am umplut și de carduri. La început, banii încăpeau în portofele, la ciorap și uneori la CEC. Acum se înghesuie prin bănci (în așteptarea unor dobânzi convenabile), sunt investiți – cu cap sau fără – , sau “sunt băgați”, cum se spune, “pe card”. Chestiunea asta le cam dă de furcă hoților și cerșetorilor. Pe acestia din urmă i-a “lovit” cel mai tare : ei nu mai pot accede la mărunțiș, pentru că și acesta e, de regulă, tot pe card. Mare minune sa nu apara curând “cerșetorii cu POS”
Dacă ai card, ai o sarcină în plus : trebuie să ții minte PIN-ul. Pentru asta faci, din capul locului, o alegere “cu cap” : stabilești diverse combinații posibile, pentru a-ți fixa un PIN cât mai ușor de memorat : strecori în el zile de naștere, vârste, numere de telefon, înălțimi, numărul iubitelor ( dacă ești sigur că acesta va staționa). Greutatea (a ta, sau a consoartei) sunt de evitat, pentru că acestea chiar sunt fluctuante. Mai ales la ea.
De regulă, nu ai un singur card. Ai însă, spre exemplu, un singur card de sănătate. Asta pentru că ai o singură sănătate. Dacă o ai. Dacă nu, tastezi codul PIN al cardului și statul îți plătește CÂTEVA servicii medicale. Prea puține si…stai liniștit, tot din banii tăi!
Dar, cum spuneam , și în acest caz, ai grijă să nu uiți PIN-ul!
Mai multe carduri înseamnă, în mod automat, mai multe PIN-uri și, implicit, o memorie mai bună. Oricum, va trebui să ți-o antrenezi, pentru că în afară de PIN-uri, mai ai de memorat și diverse parole. Nu, nu au nicio legătură cu acel “Sesam, deschide-te!”, din poveștile copilăriei! Acum nu ți se mai deschide nimic pur și simplu, ba, cel mai adesea, ți se trântesc uși în nas. Nu și însă dacă ai parola corectă. Uneori, ea poate fi numele unui șef sau lider politic : o rostești , și ti se pot deschide uși nebănuite. Dar nu despre asta vorbim, ci despre alt gen de parole. Bunăoară, cele din mediul virtual. Internetul nu poate trăi fără parole. Nici tu, pentru că ai senzația că aceste parole te protejează de privirile indiscrete. E doar o senzație.
Nici cu codurile nu stăm mai bine. Pe vremuri, exista un singur cod : cel din magazinele de pescărie, în care intrai împins de la spate de sloganul ” Nicio masă fără pește!”. Acum ne ciocnim de coduri peste tot. Avem, în primul rând, unul numeric personal. Ne definește , așadar, acel cârnat de cifre, cu care defilăm prin lume, în legalitate. Ne oprim însă din defilat odată ce ajungem în fața blocului, pentru că aici trebuie musai să ne amintim codul de la interfon, altminteri riscăm să dormim sub cerul înstelat. Pentru cer nu-ți trebuie cod, nici parolă. E la liber și ajunge la toți. Cum și noi toți ajungem la el, în final.
Într-o lume de coduri, pinuri și parole, oamenii își găsesc cu greu locul printre cifre. Ce simplu era înainte, cu cheia de gât!…
RUBRICĂ OFERITĂ DE : FARMACIILE CATENA AQUAMARE SPRAY
Comentează