Bombănelile Marinei

O lacrimă pentru Piatra Neamț

Mulți mă întreabă , încă de la începutul pandemiei, dacă mi-e frică de COVID. Răspunsul meu a rămas invariabil, în toată această perioadă : “Nu mi-e frică de blestematul ăsta de virus, ci mi-e frică de sistemul sanitar românesc, de incapacitatea lui de a ne salva. Mi-e frică de autoritățile pentru care “luarea prin surprindere” a încetat demult să fie o circumstanță atenuantă. Mi-e frică de România cea care, în fiecare fotoliu de șef, și-a așezat oameni incompetenți și se încăpățânează să-i păstreze acolo ( acum vorbesc și de locurile în care muncim fiecare, dragii mei!)”….
Este halucinată vestea care mi-a deschis dimineața. Cu ochii minții văd arzând, într-un spital pierdut pe harta țării, trupurile unor nefericiți, priponiți la aparatele care , poate, ar fi avut șanse să-i readucă printre noi. Și nu, nu sunt niciodată de vină nici aparatele, nici pereții din jur, nici medicii condamnați la cea mai cruntă încercare a carierei lor, nici mărunții subordonați din preajmă, nici Soarta sau Destinul. Și nici măcar “dușmanul nevăzut”, pe care ne-am obișnuit să-l învinuim de orice. De vină sunt cei cărora nu le pasă. Și care, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți. 😢😢

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :VOUCHERE CATENA

 

Uscatoare rufe