A trecut și Ziua Națională. Am constatat, în diferite feluri, cât de patrioți pot deveni, brusc, românii. Si nu neapărat pentru că așa simt, ci pentru că “așa se poartă”. Acest “centenar”, care , grație presei și televiziunilor, aproape că a devenit un loc comun , a creat o adevărată isterie, în rândul românilor. Toți s-au întrecut în a inventa tot soiul de inițiative patriotarde, un fel de “variațiuni pe teme de “100” : 100 de personalități ale istoriei, 100 de melodii românești, 100 de localități in care bla-bla-bla… s-au vânturat mulți bani, pe seama acestor 100 de lumânări, înfipte-n tortul țării. Probabil, ne iesea de câteva spitale și școli. N-am zis că e rău să-ti sărbătorești patria, Doamne ferește! Dimpotrivă! Ea trebuie omagiată în fiecare zi, prin ceea ce facem. Discret, fără tamtam….În ultimele luni, cuvântul “centenar” ne-a perforat urechile. Multi l-au vânturat, de colo-colo, fără să înțeleagă prea multe din el. Devenise aproape o modă, “să faci ceva de Centenar”. Am auzit, bunăoară, la nu stiu ce post de radio prins în mașină, între două semafoare, un intervievat cules din stradă, care , la întrebarea “Ce semnificație are acest “centenar?” a răspuns , cu seninătate, că aniversăm căderea Comunismului. Câți ani, de atunci? – a insistat reporterul, reținându-și cu greu râsul. “Păi, 25, nu? Doar e centenar!”
…Că știu sau nu, cărui eveniment din istorie i s-au asortat cei 100 de ani, românii s-au îmbulzit la parada militară, continuată firesc cu cârnații și vinul fiert de la Târgul de Crăciun, ba la unii chiar cu niscaiva proteste degerate – acțiuni așezate la același nivel valoric, pe scala sentimentelor personale. Toți au vrut să marcheze cumva speciala zi. Așa era “trendul”. Mulți și-au infipt câte un steguleț tricolor pe casă, la balcon, în piept sau chiar la mașina personală (foarte rar, una românească, mai totdeauna un brand străin, chiar dacă achiziționat cu mare efort, la mâna a șaptea) . Și-au înfipt tricolorul în BMW, fluturându-l in trafic, mândri nevoie mare că sunt români… Am depistat și eu un astfel de “patriot” , printre vecinii de pe stradă, “gestul lui patriotic” lui, manifestat prin stegulețele cu care și-a “pavoazat” rabla cu nume răsunător, reamintindu-mi de o mai veche dispută avută cu el, în vară. Încerca atunci să mă convingă că trăim într-o țară de c- – -t și că singura soluție e “ să fugi dracului, unde vezi cu ochii și sa lași totul în urma ta!”. “- V-ați răzgândit, înțeleg!” – l-am tachinat, ironic, trecând pe lângă mașina împopoțonată cu stegulețe, fixate cu scoci la fiecare din cele două oglinzi laterale. “- Le-am primit de la o brutărie, azi dimineață, când am luat pâine: eu unul și nevastă-mea unul – s-a scuzat omul. – Și..ce naiba să fac? M-a obligat nevastă-mea să le pun, că cică așa fac toți! Și…le-am pus, ce? am nevoie de scandal în casă?!?”
A trecut 1 Decembrie, cu gălăgie multă și sentiment puțin. Adevărata dragoste de țară e în noi, nu în stradă. Ea tace și își vede de treabă, îndemnându-ne să facem lucruri care împing țara asta înainte. Sau măcar care nu o prăbușesc și mai tare în abisuri…
rubrică oferită de :
Comentează