Fiecare din războaiele Planetei a fost declanșat într-o zi anume, cu un motiv anume. Primul război mondial a fost declanșat la 28 iunie 1914, prin atentatul de la Sarajevo. Cel de-al doilea – în prima zi a lui septemebrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Și așa mai departe. Istoria consemnează aceste date, intrate într-însa ( cum se spune: „intrate în istorie”!) și le păstrează cu sfințenie, în paginile dedicate marilor conflagrații care au schimbat hărți, destine, cursul istoriei însăși.
Pentru mine, ziua de azi va reprezenta probabil ziua istorică în care s-a declanșat războiul meu cu Casa de pensii. Până mai deunăzi, acest grupaj de cuvinte : CASA – DE – PENSII , nu însemna pentru mine mai mult decât un torent de înjurături, revărsat prin ziare, talk-show-uri și emisiuni informative. Cetățeanul de rând care nu a avut ( încă) de a face cu temuta insitituție nu știe despre ea decât că este „omul negru”, care își bate joc de o populație întreagă. Atât și nimic mai mult. Până mai ieri, m-am încadrat și eu, recunosc, în categoria de mai sus,cea a ignoranților.
Asta până când, iată, buzduganul batjocurii mioritice nu m-a lovit și pe mine. E drept, prin ricoșeu.
…Nu e o taină ceea ce vă spun : pentru un om în vârstă, care nu mai are mari așteptări de la viață și se hrănește mai mult cu amintirile vremurilor când „vai, ce bine era!”, cea mai așteptată zi a lunii o reprezintă ziua în care poștașul aduce pensia. Părinții mei se încadrează perfect în regula de mai sus. Doar că, zilele trecute, doar tatăl meu a fost fericit la întâlnirea cu poștașul. Mama a fost anunțată sec că pensia ei nu figurează în tolba acestuia. Cavaler din fire și protector cum n-am văzut să mai fie bărbat pe lumea asta, tatăl meu și-a luat cei peste 80 de ani în spinare și a înfruntat arșița, mergând – la indicațiile personajului poștaș – până la cuibul acestuia. La Poștă, adicătelea. Aici i s-a spus sec : ” Trebuie să vină doamna. Nu vă putem da dvs explicații”. Cale-ntoarsă, apoi supliciu înmulțit cu doi : peste 160 de ani au traversat, gâfâind, canicula, pentru a ajunge în același loc. Rezultatul : o privire pe o hârtie și un verdict : ” Ne-a venit o listă de la Casa de pensii, cu persoane cărora li s-a sistat plata pensiilor. Duceți-vă acolo și lămuriți!”. Scurt și cuprinzător. Puseuri de tensiune, emoții nejustificate, frici proprii vârstei a treia, toate înghesuite într-o bucățică de om, care a muncit pe brânci o viață întreagă, ca dascăl, arzând frumos pentru oamenii acestei țări.
Din acest moment, în scenă este necesară intrarea „terților”. Vine o vreme când, în viață, rolurile se inversează: după ce ne-au adus pe lume, ne-au crescut și ne-au vegheat o viață, părinții noștri devin, iată, copiii noștri, neajutorații noștri dragi, de care trebuie să avem grijă cu aceeași dragoste și dăruire cu care au făcut-o ei, decenii în șir.
Prin urmare, astăzi voi avea o întâlnire, memorabilă cu siguranță, la Instituția Bau-Bau, încercând să descifrez ițele unei noi batjocuri. Norocul mamei mele este notorietatea și spiritul justițiar al fiicei sale. Mă întreb însă, cum vor rezolva problema ceilalți nefericiți de pe „lista neagră” de la Poștă? Căci trăim într-o țară în care, dacă ești, la pachet, cinstit și neajutorat, mori cu dreptatea în brațe.
Nu, nu voi uza de chipul meu cunoscut, decât poate pentru a încasa zâmbetul politicos al portarului de la Casa de Pensii. În rest, mă voi lupta ca orice om de rând pentru restabilirea dreptății și, în primul rând, a respectului pe care instituțiile statului îl datorează nu numai mamei mele, ci fiecărui cetățean. Chiar și dacă vârsta înaintată a acestuia îl fac să nu mai „conteze”.
Comentează