Bombănelile Marinei Editoriale

Nu te gândi că-l vei schimba!  Ia-l așa cum e! Sau… lasă-l în plata Domnului!   

 

 Acesta este  unul din sfaturile mele de femeie trecută prin viață. N-am apucat să i-l spun de prea multe ori fiicei mele, pentru că a tulit-o prea repede departe de mine, probabil ȘI pentru a se feri de sfaturile mele, catalogate deseori ca fiind “cicăleli”. Dar ce sfat părintesc scapă de această etichetă?… 

    Dar să revenim : una dintre cele mai grandioase greșeli pe care le facem noi, femeile, atunci cand ne alegem partenerul de viață, este ÎNGĂDUINȚA. În general e bine să fii tolerant, însă în astfel de decizii, pe care se presupune că le dorești a fi definitive, blânda toleranță poate duce în final la dezastre. Și cum nu avem decât o singură viață la dispoziție pentru a decupa din ea felii de fericire, e bine să judecăm de șapte ori și să tăiem o singură dată. 

Blânde, tolerante și extrem de îngăduitoare în “faza lor dintâi”, pretendentele la măritiș pășesc cu toatele  în Țara unei Mari Greșeli. ( wow, ce fain sună! 😁). Ele închid ochii la tare ale caracterului celuilalt, făcând în gând o păguboasă judecată : “Las’că după ce mă ia de nevastă, îl schimb io! În juma’ de an nu-l va mai recunoaște nimeni!”

   …Dar judecata de acasă arareori se potrivește cu cea din târg : odată devenită “nevastă” – rang la care, uneori, a visat o viață întreagă – femeia își pune în aplicare diabolicul plan al Schimbării. Începe, mai delicat sau mai abrupt, “ajustarea” celui lângă care și-a propus să petreacă restul vieții. În rare cazuri, procesul reușește. Mai cu seamă atunci când și-au luat ca soț un… “cârlig de rufe”! De gura nevestei, de teama soacrei sau din “neavând ce face”, unii “capi de familie” ( numai cu numele!) acceptă să se lase prelucrați. Ei realizează (prea tarziu!) că au ajuns “la stăpân” și că din angelica făptură pe care o curtaseră la început, făcându-și atâtea speranțe, s-a ales praful. Că vor trebui să învețe să nu miște-n front, dacă vor mâncare caldă, șosete curate și liniște în casă. Iar de se vor răzvrati, jar vor mânca :  și dimineața, și la prânz și seara! Femeile lor vor experimenta triumful victoriei, iar ei vor fi nevoiți să sugrume în fașă orice revoltă interioară. Va fi bucurie, de o parte și suferință ( în cel mai fericit caz, resemnare) de cealaltă. Fericire conjugală?!?Ași! Poate doar în aparență. După puțină vreme ei vor realiza că au ales să trăiască  într-o colivie, iar ele își vor da seama ca au alături nu un bărbat, ci un…papagal! 

   Dar mai există o situație : cea a familiilor conduse de bărbați adevărați, ai căror pantaloni adăpostesc ceea ce trebuie. Aici incercările de “schimbare” ale femeilor se vor ciocni de un refuz ferm. Prin urmare, planul inițial al candidatelor la măritiș va eșua, odată cu măritișul în sine. Vor trebui să renunțe la intențiile de a-și modela barbatul precum o plastilină : de e bețiv, va bea și de aici inainte, de e dezordonat, femeia va umbla după el in patru labe, strângâdu-i din urmă tot ceea ce lasă vraiște ; de e calic, va trebui să-și pună poftele-n cui, iar de soțul își iubește exagerat de mult mămica, nevasta  trebui să-și pună… ștreangul de gât!
Strădania femeilor de a schimba ceva din profilul inițial al jumătăților lor de viață, va deveni bolovanul de pe umerii lui Sisif, transferat pe ai lor, cei firavi. Nu vor exista izbanzi, va fi doar un lung șir de dispute, finalizate deseori cu lacrimi și valize împachetate. 

      Concluzia? Tot așa cum o mireasă care a ales să stea în dreapta unui mire căruia îi lipsește o ureche nu poate miza pe faptul că , după nuntă, acestuia îi va crește, la un moment dat,  urechea lipsă, tot așa femeile ce se cred specialiste în prognoze, pronosticuri și planuri de viitor, trebuie să-și bage mințile în cap și verigheta pe deget, să tacă și să suporte consecințele alegerii lor. Sau…să caște bine ochii , alegând în final să spună DA și să meargă  alături de celălalt  până la capătul vieții NUMAI în cazul vor fi sigure că, DA, pot trăi lângă el, cel de acum, așa cum este el, cu bunele și relele lui, propunandu-și să nu schimbe la el decât cel mult lenjeria, o dată pe zi. …Și asta doar acum, la început! 😜

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : PARUSAN

Publicitate