Autor: prof. Denisa Ciaclan
Dragii mei, am folosit intenționat un vers din melodia regretatului cantautor Victor Socaciu, fiindcă, într-adevăr, mi-e dor de chefurile noastre de mai demult. În anii 80, am ajuns și eu în clasa a XI-a și eram foarte timidă. Eram nouă în clasa respectivă și aveam în clasă o colegă brunetă foarte frumoasă, care adora muzica și chefurile. De câte ori era un chef, mă lua cu ea, insista să mă fac frumoasă și hai la chef, dans , antren. Nu aveam ce face și mergeam, negociam cu tata care trebuia să mă ia din locuri depărtate de casă cu mașina și era clar că mă lasă până la ora 22 dacă a doua zi circulau mașinile cu soț (pentru cine nu știe, atunci se impusese restricție la circulația mașinilor, o săptămână circulau mașinile cu număr cu soț, în alta, mașinile cu număr fără soț, printre care și a noastră). Când circulam cu mașina noastră, aveam voie ceva mai mult. Ce să spun, la chefurile de mai demult era un fel special de a te distra: muzică bună, dansai, la bluesuri aveai noroc să dansezi cu persoana care-ți plăcea. Se înfiripau iubiri , iar hiturile pe care dansai rămâneau melodii-amintiri. Fetele se îmbrăcau în rochii, fuste și bluze (fustițe mini, cu bun gust) , aveau coafuri interesante, se purta părul permanent, lung sau scurt, iar coafurile erau asezonate cu cercei mari. Fetele voiau să le imite pe Madonna, C.C.Catch sau, dintre vedetele autohtone, pe Angela Similea sau Carmen Rădulescu. Băieții veneau cu costume sau, dimpotrivă, cu blugi și cămăși colorate, își făceau freză punk și erau foarte frumoși. Cum să nu te îndrăgostești de un june punk, care e manierat, îți aduce flori și te și dansează frumos? Da, păi, de obicei, chefurile astea se organizau cu ocazia zilelor de naștere, iar, dacă tu erai aniversata, primeai o grămadă de flori, dar și cărți, ursuleți. Florile erau, însă, piesa de rezistență. Aduceau după ele fluturașii care, știm noi, saltă. Chefurile de la 18 ani nu difereau prea mult de celelalte. Foarte frumoase erau și distracțiile dinaintea plecării băieților la armată…ce mai promisiuni, declarații de dragoste, o frumusețe.
Astăzi, muzica disco pop sau rock a fost înlocuită de manele. Tinerii de acum înțeleg că totul este ritm, că trebuie să danseze, să se miște. Nici nu mai contează relația dintre sentimente și muzică. Mulți spun: ”vai,ce fain ne-am îmbătat la chef”, ”vai, ăla era foarte beat, ce comic era!” Nu știu, eu în gașca mea așa ceva n-am avut, or fi fost în altă parte, nu zic nu, dar, poate, cazuri izolate. Acum, e ceva normal să bei până nu mai poți la chefuri și, mai ales, să te lauzi cu asta. Totuși, văd că ei se distrează, râd, cântă, așa cum făceam și noi. Muzica diferă, dar nu contează atât de mult. La majorate acum se dau bani, se merge îmbrăcat festiv, ca la o nuntă. Ar fi frumos să li se spună tinerilor care ating vârsta majoratului și despre responsabilitățile care decurg de la vârsta maturității, că nu faci ce vrei, ci respecți reguli, că nu poți fi mereu un rebel fără cauză. Cred că fiecare generație își trăiește tinerețea frumos, în felul ei. Bine, sunt și excepții, dar e bine să rămână excepții.Mă rog, dacă unii înlocuiesc ceaiul cu berea, e problema lor. Să nu-i condamnăm, zic. Și noi mai exageram. Un lucru să vă spun: devenind eu mare ca vârstă și profesoară totodată, am observat că unii adulți , dacă se află la chefuri, nu mai dansează, stau lipiți de scaune. Eu, nu. Dansez până nu mai pot, pe orice muzică. Dansez și-mi amintesc de tinerețe. De ce? Fiindcă, totuși, ”mi-e dor să mai merg la un ceai”
Comentează