Oamenii nu sunt întotdeuna așa cum îi vedem noi. Pentru a le putea pune etichete, trebuie să-i cunoaștem noi înșine. Direct, fără mijlocutori. Să le cercetăm sufletele, să le cutreierăm faptele din trecut, să le ascultăm poveștile și, din freamătul istorisirii lor, să desprindem emoție sau minciună.
Prin “mână” mi-au trecut mii de oameni, în acești mulți ani de jurnalism. Am intervievat, cum se spune, “de la vlădică, la opincă”. Și-au deschis sufletul, privindu-mă în ochi, si academicieni, dar și țărani de la coada vacii. Și miniștri, dar și cerșetori. Și oameni cu multe zerouri în cont, dar și români care-și drămuiesc bănuții de pe o zi pe alta. Și artiști de renume, dar și oameni simpli, cu suflet frumos, numai buni de arătat la televizor. Am învățat să-i ascult, să-i înțeleg, să le ghicesc măștile, acolo unde era cazul, dar să le și respect dorința de a le purta, în public.
Cu adevărat i-am judecat pe oameni numai după ce i-am cunoscut personal. Bârfele și vorbele grele, care-mi vâjâie și mie, adesea, pe la urechi, nu mi-au clintit niciodată propriile păreri despre o anume persoană. Trecând eu însămi prin asta, știu ce suferință provoacă atunci când ești judecat de oameni care, practic, nu te cunosc, nu te-au vazut niciodată “pe viu”. A fi pus la zid de inși care știu despre tine cam câte știm noi despre era glaciară, este sinonim cu o execuție publică a unui nefericit căruia justiția i-a dat un verdict greșit. M-am ferit toată viața să apăs pe astfel de trăgaciuri…
Zilele trecute am avut ocazia s-o descopăr , intr-o alta ipostază, pe una dintre legendele folclorului românesc. Pe Maria Dragomiroiu o cunosc de decenii, mi-a fost invitată în repetate rânduri, la mai toate emisiunile pe care le-am semnat și moderat. I-am admirat cam tot ce era de văzut “la suprafață” : și chipul îngrijit și frumos, și părul acela nesfârșit, devenit leit-motivul tuturor interviurilor colegilor din presă, dar mi-a plăcut și cântul ei, și prezența pe scena, emanând talent, experiență, profesionalism.
Însă zilele trecute, la o întâlnire cu bătrâneii din Centrele Affinity, cu ocazia unui spectacol cu care, frecvent, managerii își bucură pacienții, am văzut o altă Marie. Care m-a tușat profund. Maria a susținut un recital de o oră, alături de niște instrumentiști veritabili, cu melodii mai vesele și mai triste, aidoma zilelor și întâmplărilor ce ne compun viața. Evenimentul nu era televizat, deci, teoretic, în mintea celor care-și fac “datoria” doar pentru bani și imagine, n-ar fi trebuit ca artista să-și dea duhul, pentru niște octogenari și chiar nonagenari, mulți dintre ei încremeniți în scaune cu rotile și măsurandu-și zilele între pastilele de dimineață și cele de seară.
Ceea ce am vazut însă, m-a mișcat profund. Am vazut o Marie dedicată sută la sută, exact așa cum o știu de pe scenele în fața cărora mii de oameni o privesc și o aplaudă. Am vazut o Marie empatică, oprindu-și de multe ori lacrimile ce-și făceau loc în colțul ochiului, la contactul vizual cu privirile emoționate ale celor adinați în fața sa , fascinați că , da, “ Maria cea adevărată e la câțiva metri în fața lor!”. …Am văzut o Marie sensibilă și delicată, apropiindu-se cu grație, la fiecare vers din cântec, de fiecare dintre cei din fața sa, luându-le mâinile tremurânde în ale sale, privindu-i în ochi și spunând , între melodii, câte o vorbă bună pentru fiecare.
Chiar și repertoriul ales de Maria pentru acea întâlnire “atipică”, spune multe despre ea : cantecele menite să le ridice starea de spirit celor din public, s-au amestecat cu unele emoționante despre viață, despre trecerea timpului, despre amintirile tinereții, despre copiii aduși pe lume și plecați fiecare spre viețile lor…
“Doamne, câtă emoție, să cânt în fața unor astfel de spectatori! Doamne, te gândești, privindu-i, ce e viața?!?…” – mi-a soptit Maria în final, imbrătișându-mă în culise. După care s-a reîntors, răbdătoare, printre “foștii oameni tineri” ce o aplaudaseră și a făcut fotografii cu fiecare dintre ei, oferindu-le cel mai important lucru pe care un mare artist poate să ofere : o părticică din sufletul său.
…În astfel de ocazii cunoști oamenii : când nu sunt ațintite spre ei camerele de luat vederi sau microfoanele reporterilor de la emisiunile de audiență. Când cuvintele lor nu fac parte dintr-o strategie de marketing, ci izvorăsc din suflet. Maria a trecut și acest test și rămâne pentru mine nu numai o mare artistă, ci și un mare om.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :125 MOTIVE SĂ ZÂMBEȘTI
Comentează