Pe măsură ce anii se depun în trecutul nostru precum aluviunile aduse de un fluviu nărăvaș ce curge împotriva voinței noastre, ne înțelepțim. Sau cel puțin așa credem și așa ar fi de dorit. Recapitulările lucrurilor făcute în viață devin mai dese, iar cusururile pe care ni le găsim, mai multe. Devenim mai exigenți cu noi insine, iar lista lucrurilor nefăcute și care, prin urmare, ne provoacă ciudă, capătă și ea consistență. Regretele dau din coate, își fac loc și prind și ele un loc în față, gălăgioase și supărătoare. Pe măsură ce “mosorul” ni se deșiră, realizăm că multe lucruri nu mai pot fi corectate, iar cele nefăcute, cam așa vor rămâne. “Case closed” scrie pe majoritatea dintre ele. Unii mai ambițiosi se apucă să recupereze timpul pierdut, devenind de multe ori, pe ultima suta de metri, ridicoli. N-ai purtat toată viața minijup, n-o să-l îmbraci la 70 de ani chiar dacă Dumnezeu ți-a pastrat corpul în limite rezonabile! Iar dacă în tinerețe n-ai apucat să iubești un fotomodel – pentru că, sărac fiind, nu ți-au dat atenție decât fetele urâte – nu e cazul să recuperezi la senectute : nu vei avea parte iubirea adevărată, iar “admirația” celor din jur va fi falsă sau cel puțin vremelnică : foarte curând toți vor râde de tine ca de un prost.
Privitul în oglindă capătă și el alte nuante. Odată cu trecerea anilor, ea nu ne mai deconspiră numai ridurile și firele albe, ci si nemulțumirile interioare. Mulți refuză să se mai oglindească, fiind-le rușine de hălci întregi din viața lor. Chiar și așa, cu bube în Trecut, aceștia se încadrează în categoria “așa DA”: au facut cândva lucruri reprobabile, e-adevărat , însă acum se rușinează și asta e deja o greșeală recunoscută și, prin urmare, pe jumătate iertată.
Alții însă se privesc semeți în oglinzi, mândri chiar și de lucrurile imbecile ce se furișează printre “marile succese” din CV-ul lor . Ei n-au bun simț, nu-l au nici pe cel al măsurii, și nici al rușinii. Au lăsat în urma lor putoare și prăpăd, au mutilat vieți, și-au batjocorit semenii si sunt încântați că luciul oglinzii nu reușește să le întoarcă înapoi reculul jalnicului lor parcurs. De fapt, refuză să-l vadă. Pe aceștia anii nu i-au îmbrăcat frumos : au un crac mai lung, o mânecă lipsă, nasturii rupți și coatele roase. Așa vor parcurge ultimul tronson al vieții. Dar lor nu le pasă, pentru că își îmbracă deasupra pelerina nesimțirii și jubilează apoi, fericiți că lumea nu le va vedea adevărata împachetare.
Dintre toți cei de mai sus, aceia care admit încruntarea oglinzii și-și privesc critic anii dindărăt, mai au o șansă. Aceea de a se reseta, pe următorul itinerariu. De a alege drumul corect, cel care să ocolească mlaștinile și peșterile întunecate, cel care urmează razele soarelui și indicatoarele Binelui. Îi vor trage înapoi ceilalți? Mizerabilii? Niciodată. Pentru că, pur și simplu, vor merge pe drumuri diferite. Pe drumuri care, asemeni dreptelor paralele din geometrie, nu se vor intersecta niciodată. Nici măcar în fața oglinzii în care si unii și alții se oglindesc.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : FEROPTIM
Comentează