Bombănelile Marinei Editoriale

Oamenii care ne mint…

 

Oamenii care se uită în ochii mei și mă mint, mă deprimă. Mă revoltă și mă îngrozesc. Imi răstoarnă principiile, în deșartă rezerva de încredere, mă pun pe gânduri și, mai mult, pun gândurile pe mine.
Oamenii care mă mint ferindu-și privirea din calea mea, mă dor la fel de tare. Mi-e mai ușor însă cu ei, e drept, pentru că le simt minciuna și trădarea din felul în care-mi fentează propria privire : se fac că sunt brusc preocupați de un norișor de pe cer, de acu-n caru’ cu fân, de cioara de pe gard. Privirea lor o evită pe a mea, pentru că ei știu că, la întretăierea celor două priviri, se va naște scânteia care va face scrum încrederea mea în ei.
Oamenii care mă mint în general, mă dezgustă și mă îndepărtează de sufletul lor. Asta dacă au suflet… Minciuna lor rămâne să lucreze ca o rugină în al meu și, chiar dacă la început se vor ospăta din naivitatea mea recunoscută, sfârșitul va fi același : încrederea mea în ei va ajunge în lada de gunoi a istoriei.
Oamenii care mă mint sunt, de fapt, niște nefericiți. Pentru că, dacă ajungi să minți un om cinstit, ești de o mie de ori mai vinovat decât dacă vei minți un batalion de alți mincinoși.
Ei nu știu că minciuna lor va deveni bumerang. Și că, după ce-și vor freca palmele că „le-a reușit” și după ce mai pun un „ics” pe „Răbojul celor fraieriți”, vor trebui să se aștepte ca viața să le întoarcă minciuna într-un alt „ambalaj”.

6 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

  • Nu-mi placea Marina Almasan. Chiar o detestam. Daca ea a scri textul asta „Jos palaria”. Stimata Doamna – Ma inclin in fata dumneavoastra!

    • Nici mie nu-mi place întotdeauna de mine. Vă mulțumesc pt schimbarea de macaz! 😁
      Marina Almășan

  • Am întânlit oameni care mint si care in același timp spun niște adevăruri greu de crezut. De exemplu, întalnesc prin luna ianuarie o persoana care, in eventualitatea unei colaborări, mă avertizează din start că este rea. Am suficientă experiență de viață în care am supraviețuit, în compania unor oameni mai mult decât răi. Posibilitatea colaborării devine realitate, dar pentru scurt timp si se încheie din cauza caracterului greu de acceptat al respectivei. Zilele acestea, un venerabil conducator de firmă românească profitabilă, îmi mărturisește gândul că m-ar ține angajat doar in perioada de probă pe salariul pe care avea el de gând să-l ofere. Adică în momentul în care ajungeam la venitul cerut de mine (cu care fusese de acord), drumurile noastre urmau să se despartă. Credeți că am luat de glumă previziunea respectabilului? Inițial îți vine în minte : ”nu te cred”, dar oMUL e sincer, mai târziu iți va aminti că te-a avertizat.
    Să fim atenți nu doar la minciunile oAMENILOR ci și la adevărurile incredibile pe care ni le destăinuie.

  • Buna, Marina! Eu cred ca toti mintim cate putin in fiecare zi, fie minciuni mai mari sau mai mici. Cred ca nu exista oameni care sa nu minta, indiferent ce varsta au…ca asa e facut omul. Cateodata minciuna este chiar necesara. Eu de obicei mai trantesc oamenilor in fata ce simt in legatura cu comportamentul lor fata de mine sau ai mei si nu le convine. Iti spun eu, oamenii se indeparteaza de tine daca esti sincer cu ei si le spui ce nu vor sa auda. Toti am devenit niste falsi de la o vreme si ne e greu sa acceptam critici mai blande sau mai dure. Am ajuns sa cred ca e mai bine sa le canti in struna multora (adica sa-i minti), caci le place. O mare dezamagire e cand te minte cineva dintre ai tai…e tare dureros si revoltator! Sper ca ti-a placut raspunsul meu! Hai minte-ma frumos! :))

Publicitate