Bombănelile Marinei Editoriale

..”Ce n-aș da să mă smotocească puțin bărbatul ăsta, chiar și la cei 80 de ani ai lui!”

… N-o sa mă credeți, dar fix acestea au fost cuvintele pe care le-am surprins în pauza transmisiei mele directe de vineri, de la ” Ne vedem la TVR”. Cuvintele aparțineau unei doamne cam de vârsta mea, aflată în public, iar bărbatul de 80 de ani nu era nimeni altul decât fermecatorul actor fără vârstă Florin Piersic, care ne era oaspete de seamă. ..Am zâmbit, pentru că în emisiune tocmai atinsesem razant problema multelor partenere frumoase, pe care Florin le-a avut alături în toate filmele și piesele sale, neapuncând însă ( sau abținându-mă cu greu, dacă e să fiu sinceră până la capăt) să dau curs speculațiilor potrivit cărora niciuna din ele nu a rămas neiubită de bărbatul fatal. De regulă, când spunem “bărbat fatal”, o spunem ironic, în zeflemea. Lui Piersic i se potrivește însă mănușă,fără a fi deloc o exagerare, căci farmecul său este cu adevărat irezistibil și, mai mult, atât de bine conservat, încât îi asculți poveștile cu sufletul la gură, te lași săgetată de privirea lui adâncă precum Groapa Marianelor și aproape automat ochii minții încep să lucreze, imaginându-te singură cu el, într-o ambianță romantică, admirându-i statura impunătoare, mâinile acelea mari, făcute parcă nu numai pentru a ține paloșul din recuzită, ci și pentru a frământa trupuri de femeie, în fine, privindu-i nesfârșit chipul acela frumos, peste care au trecut cele 4×20 de ani – cum îi place să se alinte – păstrându-i însă nealterate trasăturile de Don Juan..
Îmi amintesc, când eram mică, în blocul părinților mei locuia M.P, fiica unor medici veterinari din Cluj, buni prieteni ai părinților lui Florin. Florin devenise și el, așadar, măcar prin “moștenire”, bun prieten cu această M.P. , și cum prietenul la nevoie se cunoaște, în locuința de sub cer a lui M.P., din blocul cu 11 etaje, se întâmplau, sub ochii mei și ai babelor ce populau băncuța de la intrare, povești adevărate, cu feți-frumoși și zâne tulburătoare… Florin venea deseori în vizită la M.P. Intra, pe furiș în bloc, afundându-și chipul bălai în gulerul hainei, iar după vreo zece minute M.P. ieșea din bloc și se ducea la piață. Peste alte câteva minute,  în același bloc, intra, pitită sub eșarfe, pălării și ochelari de soare, Ea, diva, minunata artistă adulată de toți și ale ale cărei cântece nu contenim să le fredonăm și astăzi.. Povestea lor de dragoste, așa chinuită cum era, era de notorietate, iar eu, copil pe atunci, devenisem martorul său mut, neînțelegând pe atunci de ce chicotesc băbuțele de pe bancă… Mult mai târziu am înțeles eu cum stau lucrurile, și și mai târziu, după ce Soarta mi l-a adus în emisiuni pe uriașul actor, am înțeles și de ce se dădeau femeile în vânt după el.
Emisiunea de ieri mi-a confirmat faptul că trecerea anilor nu lovește decât în trupul nostru – și nu întotdeauna dramatic – că sufletul imageramâne de multe ori intact, iar farmecul – de neschimbat. Timp de două ore am fost invidiată, știu, de milioane de femei din România… Iar fotografia “teatrală”, ușor provocatoare, pe care am făcut-o alături năstrușnicul meu invitat, la ieșirea din emisie, chiar a reușit să bage în boală pe câte cineva! Dar nu m-am supărat : până la urmă, gelozia e o dovadă de iubire, nu-i așa?