A trecut și Revelionul ăsta, anul vechi – cel alături de care am mărșăluit 365 de zile, bătând cadența speranțelor noastre mereu deșarte – a devenit o simpla amintire. Deocamdată fără praf pe ea, dar urmează și acesta..
Ne-am întrecut, zilele acestea, in a fi generoși, calzi, buni la suflet, empatici. Am dăruit ( mulți, doar sperând că “dăruind, vom dobândi” – cum sună un clișeu vânturat de campaniile umanitare), am observat deodată cât de mulți nefericiți ne populează împrejurul, ne-am amintit de inși cu care nu mai vorbiserăm de decenii, am întețit îmbrățișările, urările, risipa de cuvinte frumoase. Un preot găzduit, zilele trecute, de o televiziune de știri, observa că “am forwardat” din cale-afară. Și tot el se explica: adică am tot plimbat, de colo-colo, pe mesaje și rețele de socializare, aceleași mesaje standard, lipsite de conținut și sentiment, pe care noi înșine le-am primit de la alții, in loc să formulăm un simplu dar personal “Crăciun fericit, Ana!”, “La mulți ani, Vasile! “…Și , la urma urmei, n-am vrut decât să marcam acest final de an cu belsugul nostru de bunatate sufletească și generozitate extremă si, prin urmare, am devenit nepămantean de pozitivi, astfel încât nici măcar oglinda – dimineața, la bărbierit sau machiat – nu ne recunoștea.
….Clinchetul sampaniei de la miezul nopții a reașezat însă lucrurile pe făgașul normal. Inertial, am mai fost buni și ieri. Oleacă vom mai fi și azi-mâine. Vom mai transmite cuvinte frumoase, împachetate în zâmbete și legate cu fundița roșie a ipocriziei. Cateva cadouri, urări chipurile sincere, mesaje “copy-paste” către cei uitați din greșeală și care nu ne-au uitat pe noi. După care…totul va reveni în matca lui, doar că nu i se va mai subordona lui 2019, ci lui 2020. “La meme Jeanette, autrement coiffee”. Sau… aceeași Mărie, cu altă pălărie. Pălăria lui 2020, pe care ne-am așezat-o fiecare pe creștetul mai ciufulit sau mai aranjat al capului, burdușit , acesta din urmă, cu speranțe de mai bine. Vom redeveni, în sfârșit, ceea ce suntem : preocupați numai de noi, egoiști și invidioși, ascunzându-ne lenea și indiferența sub motivații care niciodată nu țin de noi, ci de cei care ne conduc, de cei care ne înconjoară, de țara în care trăim. Vom schimba urgent zâmbetele cu încruntarea (chiar dacă la un curs de schimb total nefavorabil nouă ), vom reîncepe să biciuim cu vorbele în stânga și-n dreapta, vom închide robinetul bunăvoinței, al toleranței, al dorinței de a pune umărul la binele din jur. Vom reîncepe să păcălim , să înșelăm , să tradăm, cu precădere oamenii care cred în noi. Ne vom pregăti kalasnikov-urile, țintind către aceleași capre ale vecinilor și ne vom fura căciula chiar și nouă înșine, căci fiecare an nou vine, din păcate, la pachet cu o îngrijorătoare naivitate, lipsă de maturitate și de înțelepciune. Vom redeveni “homo homini lupus est”, cel puțin până la Revelionul următor, lamentându-ne însă, nesfârșit și ipocrit : “Ce răi sunt oamenii!”, “Ce vremuri trăim!” , “Ce țară păcătoasa avem!”. Noi vom fi mereu singurii nevinovați, bine intenționați, cei fără de pată și fără de cusur, perfecții…
Și toate astea vor dura nici 360 de zile, după care vom redeveni buni si îngăduitori, pregătindu-ne temeinic pentru noul Crăciun, noul Revelion, noul an, în care vom fi, din nou, hiene….
Rubrică oferită de :
Comentează