Vecinul alor mei, Nenea Danelin merge, de când îl știu, pe bicicletă. A fost profesor de geografie, neînsurat niciodată. Bugetar, cu bani puțini și vise mărețe. Cu o foarte bună părere despre sine, dar fără nicio victorie personală. Ba nu, mint! La un moment dat, prin anii ‘80, a publicat o carte despre “Vulcanii noroioși” și asta a fost “clipa lui de glorie”. Cartea stă țanțoșă și astăzi, în prim-planul sufrageriei lui minuscule de la parterul blocului, încremenită în “Epoca de aur” care i-a furnizat-o, fără să plătească un sfanț. Nimic n-a clintit dom’Danelin – “tânăr pensionar” de vreo 10 ani – din garsoniera pe care i-a dat-o Ceaușescu și pe care până acu’vreo două săptămani a împărțit-o cu o pisică vuluminoasă și plină de păr. Pisica a murit – a patra “rundă” de pisici a vecinului nostru, cultivată la îndemnul mamei, la rându-i profesoară. De Zoologie. Deși mama s-a dus demult, îndemnul a ramas în vigoare și dom’profesor a perpetuat prezența felinelor în casa sa. Îi țineau de urât. Oricum, trebuie să recunoaștem că e mult mai ușor de întreținut o mâță, decât o muiere. Muierea are nazuri, e veșnic nemulțumită, te pune la treabă, iar dacă-ți mai trântește si-un plod, atunci s-a dus pe apa Sâmbetei frumusețea vieții! Așa că Danelin al nostru a preferat să-și ducă singur traiul în cuibușorul lui de nebunii, în care singura emoție care i se mai întâmpla, era generată de venirea facturilor. In rest, totul era neschimbat : mileurile – la locul lor, mobila de la Pipera sufoca, gâfâind sub povara anilor, cei 30 de metri pătrați ai garsonierei, covorul de la Cisnădie …nu nu era în buline – bulinele erau de fapt amprentele moliilor hulpave, pe care “soluțiile” băbești ale defunctei sale mamei nu mai reușeau să le omoare. Deh, până și moliile s-au updatat, în zilele noastre.
Din pensia sa de bugetar, nea Danelin se descurcă binisor, de aceea nu simte nevoia să-și mai ia un job pe lângă, așa cum face majoritatea pensionarilor din bloc. Nu și Danelin. Danelin este fericit în dolce farniente-le său , purtandu-și solemn costumele demodate ale deceniilor trecute, plimbându-și sacoșa cadrilată de rafie la Obor și la supermarketurile din Floreasca. De regulă, calare pe bicicletă. Bicicleta este, de fapt, “mașina” lui Danelin, armăsarul său pur-sânge, care l-a servit cu smerenie întreaga viață : un Tohan, cumparat prin anii ‘80, cu banii primiți pe capodopera dedicată vulcanilor noroioși. La un moment dat, după Revoluție, lui Danelin i s-a propus să lucreze ca translator la o Multinatională. Multinationalele începuseră discret să se insinueze pe tărâmul mioritic. Danelin vorbea bine limba franceză și unul din foștii săi colegi de catedră de la școala unde predase neîntrerupt timp de 40 de ani și care devenise antreprenor, îi facuse legătura cu patronul francez. Danelin s-a dus la întâlnire ferchezuit ( pe atunci costumele din șifonierul mirosind a levănțică nu i se demodaseră încă) , ba imprumutase de la cineva o servietă de piele și un laptop, ca să impresioneze “partea franceză”. Oferta era de neratat, salariul ar fi fost de circa 5 ori mai mare decât cel de la școală. Danelin a cerut un timp de gândire și, dupa trei zile în care nu se știe cu cine s-o fi sfătuit, în afară de pisică, a trimis un mail politicos, in limba lui Voltaire, prin care declina oferta. “-De ce-ai refuzat, bă , prostule?!?” – l-au luat pe sus vecinii cărora le-a povestit întamplarea. Danelin a construit o motivație ridicolă, sprijinită pe ideea : “De ce să ies eu din zona mea de confort?”. Noul serviciu presupunea 12 ore pe zi, folosirea intensivă a computerului, obligatia de a veni la birou mereu la costum și cravată. Cum să se suie el pe bicicletă în costumul lui cel bun?!? “- Nu fii fraier! In doi ani îți iei mașină, Daneline, la banii ăștia! ” – i-a zis Stănescu, instalatorul blocului. Dar domnul Danelin nu era fraier, era doar puturos! La ce-i trebuia mașină ?!? Mașina înseamnă belea în plus, iar de bani mulți n-avea nevoie omul nostru, pentru că n-avea cu cine să-i cheltuie. “- Pai, însoară-te!” – continua șuvoiul de îndemnuri de la binevoitorii ce alcătuiau “opinia publica a blocului”. “- La ce-mi trebuie? Sunt atât de liniștit singur!” – replica el, e drept, cu jumătate de gură, pentru că în sinea sa, ideea îmbătrânirii de unul singur începuse să-l cam neliniștească. Dar femeile – toate câte s-au mai abătut pe la ușa lui, au făcut repede stânga-mprejur, dând nas în nas cu comoditatea profesorului Danelin. În viața oeicătui barbat, femeile vin, de regulă, cu pretenții, iar Danelin chiar n-avea chef să-și abandoneze bula de confort, pentru capriciile unei fuste.
….Zilele trecute, o vizită la ai mei m-a adus, accidental, în universul lui Danelin : un univers paralel, desprins dintr-o lume de care noi ăștia, activii sau hiperactivii nu vrem să auzim. Când am dat să iau liftul, ușa lui Danelin era dată în lături : vecinul nostru aștepta un curier care urma să-i aducă o sacosă plină cu pilule si ceaiuri medicinale. Nevăzandu-l ca de obicei în tocul ușii, am vârât capul în locuința mirosind a igrasie și încă a mâță. Danelin era prăbușit într-un fotoliu, cu un picior îmbrăcat în ditamai ghipsul ( căzuse de pe bicicletă) . În jur… parcă era un vapor pe cale de a se scufunda. Mai lipsea să cânte într-un colț o orchestră, aidoma Titanicului. În colț nu era însă decât un pian, cel pe care Danelin îl folosea ca suport de bibelouri și cărti și la care candva, prin facultate, cântase cu aplomb. Pentru că așa vroia mama.
S-a bucurat nespus că m-a văzut : avea nevoie de cineva cu care să trăncănească ( la trăncănit și bătut apa-n piuă nu-l întrecea nimeni). M-am așezat lângă bula lui de confort și, după un dialog de complezență de vreo 10 minute, m-am ridicat, promitându-i că-i voi face cunoștință cu o fostă contabilă, singură și ea, care cred că i s-ar fi potrivit. “ – Doar că are cam 100 de kile… “-Nu-i nimic! – îmi strigă dom’ profesor în urmă. Decât singur, mai bine așa! De altfel, Rubens este pictorul meu preferat! “
…Pe holul blocului am constatat că pantalonii mei erau doldora de păr de pisică și mi-a luat un sfer de oră să-i curăț.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : DIOLEX
Comentează