Mie și lui Vic ne plăceau foarte mult aniversările. De fapt, nu știu dacă neapărat bucuria unor astfel de sărbători făcea parte din ADN-ul lui, dar o adoptase repede pe a mea și drept urmare, din clipa când destinul ne-a împreunat, ne-am răsfățat mereu reciproc, pe la toate aniversările noastre : zilele de naștere, aniversările căsătoriei, ziua de naștere a fiului nostru si, firește, ale celorlalți oameni dragi nouă. Să nu vă gândiți că verbul “a ne răsfăța” însemna neapărat cheltuieli nechibzuite. De când ne știm, eram mai mereu înglodați în credite la bănci : ba pentru cumpărarea locuinței, ba a casei de vacanță de la Cornu, ba a mașinilor : toate s-au născut din sudoare și răbdare. “Mătuși Tamara” nu aveam niciunul dintre noi. Doar obiective de atins și tenacitatea aferentă. Plus iubirea, care ne era catalizator neprețuit!
Dar să revenim la aniversări. Ele nu se întâmplau așadar cu risipă de bani, ci doar cu investiție de iubire și imaginație. Cadourile erau simbolice, însă încărcate de semnificații și obligatoriu însoțite de mesaje cu tâlc, în versuri sau chiar puse pe muzică. Îmi amintesc cu plăcere de momentul oferirii unor astfel de daruri : el începea cu mica bucurie – generată de ruperea ambalajului cadoului propriu-zis și continua cu marea bucurie pe care ne-o provoca, reciproc, lecturarea textului de pe ilustratele însoțitoare. Am păstrat
nenumărate de astfel de “dovezi”, pe care le-am recitit, în aceste zile, cu mare emoție. Abia apoi veneau micuțele petreceri în familie, la care participau obligatoriu părinții mei : mama Ada și Padre – cum le spunea Vic – , Sergiu cu soția lui și, firește, copiii noștri. Uneori aveam bucuria să-i adunăm la masă și pe părinții lui Vic. Mai răruț însă, căci vârsta și distanța deveneau, cu fiecare an care trecea, un vrăjmaș din ce în ce mai mare.
Aniversările rotunde erau marcate ceva mai special. Aici mă dădeam peste cap și organizam, ca surpriză, câte un city-break în afara țării și nu neapărat pe bani, ci reușind să le propun “complicilor” de acolo câte un “barter” atipic : de regulă, aceștia erau încântați dacă le organizam câte un mic spectacol pentru comunitățile românești, care să-l conțină pe Victor cap de afiș și pe mine – prezentator. Victor nu știa nimic, până în momentul în care totul era pus la punct și-i spuneam, anticipând câtă bucurie îi voi produce : “- Vic, dragul meu, de ziua noastră ( 3 august) vei cânta în orașul…X! “ Și soțul meu se bucura, odată pentru că întâlnirile cu diaspora îi provocau mare plăcere, dar mai cu seamă pentru că știam amândoi că, scăzând cele câteva ore dedicate acțiunii în sine, rămâneau cele câteva zile, pe care ni le dedicam nouă.
În fotografia alăturată suntem, bunăoară, împreună cu Dan Ghibernea, bun amic al meu, din perioada studenției și pe care, la finele anilor 90, l-am regăsit ca Ambasador al Romaniei la Londra.
Dar cele mai frumoase daruri rămân cântecele scrise de Victor în astfel de momente speciale, de regulă aniversările căsătoriei noastre. Ritualul era mereu același : dis de dimineață, după ce ne felicitam reciproc, întinzându-ne darurile materiale însoțite de mesajele spirituale, Victor își lua chitara și-mi spunea : “Hai să vezi ce cântec am scris despre noi!” …și mă dădea gata cu câte o melodie, multe dintre ele sfârșind imprimate și incluse pe albume, altele rămânând în ceea ce scriitorii numesc “literatura de sertar”.
Unul din cântecele pe care Victor mi l-a cântat pentru prima oară la aniversarea a 10 ani de la prima noastră colaborare la TVR ( și care a însemnat, practic, prima “cărămidă” la temelia edificiului iubirii noastre!) mi-a fost oferit în chip de …”flori”! Țin minte și acum cuvintele lui Vic ( pe care, firește, le redau aproximativ, dintr-o memorie greu încercată!) : “- Iubita mea, flori nu am apucat să-ți iau, dar îți ofer un altfel de buchet!”…după care , la chitară, mi-a cântat cântecul căruia îi este dedicat episodul de astăzi. “-E cumva o melodie “electorală”? – l-am întrebat, râzând, atunci, făcand aluzie la “cele trei flori” din text, care m-au dus cu gândul la cei trei trandafiri din sigla PSD-ului de atunci. Victor încă nu era politician, dar ..l-am pus pe
ganduri. “-Aoleu, așa pare?!? Eu doar mi-am amintit de ceeq ce îmi tot spuneai, pe la începuturile noastre, că “..să nu-ți mai iau buchete de câte 25 de fire , că sunt suficiente doar 3!” Am zâmbit amândoi, mintindu-ne de începuturile noastre, apoi Vic mi-a mai cântat odată “cadoul”, la insistențele mele și, după ceva vreme, în CD-ul pe care l-a editat anul următor, am regăsit, la numărul 5 ( Victor știa că e cifra mea norocoasă!) melodia “Buchetul”
….Și astăzi, când țin în mână CD-ul cu pricina, îmi amintesc cu emoție de “prima auditie” a “Buchetului”, cu siguranță unul dintre cele mai frumoase buchete de flori pe care le-am primit vreodată, în viața mea…
Știu că nu ați auzit melodia la care mă refer, dar acum, dacă tot i-ați aflat povestea, haideți s-o ascultăm împreună!
Foarte frumos ! Atât comentariul tău Marina ,cât și cântecele lui Victor .Te felicit pentru ceea ce faci ! Se vede ca v-ati iubit cu adevărat. Felicitări!!!!!