banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De ce-l iubesc eu pe Confucius

 

Multă lume mă întreabă, de unde această “aplecare” a mea către Confucius. De ce-l tot citez, în postările mele. Cu cât m-or fi plătit chinezii, ca să fac reclamă unui personaj al culturii lor? ( da, există și neghiobi care pun astfel de întrebări! ). 

Poate că e momentul să mă explic, pentru a nu crede cârcotașii că, pur și simplu, fac pe deșteapta. 

N-am știut despre Confucius mai multe decât cele învățate la școală. Adică, mai precis, faptul că  a fost un important gânditor chinez, ale cărui idei au stat la baza așa numitului  “confucianism”. Deci, nu știam mai multe decât știați, probabil, majoritatea dintre voi. Am ajuns însă, la un moment dat, printr-o fericită întâmplare, să-i vizitez țara și, mai mult , într-o bună zi, chiar templul ce-i poartă numele. Așa cum fac de obicei, înainte de a vizita un obiectiv turistic, m-am pus pe citit. Și despre templu, dar mai cu seamă despre Confucius. Am fost de-a dreptul fascinată. 

Rezultatele documentării mele, îmbinate cu impresiile pe care mi le-a produs vizitarea templului, le-am adunat în primul meu jurnal de călătorie, intitulat “10 zile la Beijing”. Cu permisiunea voastră, redau mai jos capitolul dedicat marelui filozof. 

Și uite-așa veți înțelege de ce îl iubesc eu atât de mult pe Confucius. 

Lecția de istorie

Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră, atunci când vine vorba de şcoală, mai simţiţi încă impulsul de a vă repezi în ultima bancă, unde se poate copia mai bine sau, pur şi simplu, unde se poate pierde vremea, ba chiar trage un pui de somn. Totuşi, am să vă rog să rămâneţi cu cartea în mână, preţ de câteva pagini, pentru că am să vă vorbesc despre un personaj fermecător.

Cu 2 500 de ani în urmă, la mii de kilometri de Europa, mintea strălucită a unuia dintre cei mai importanţi filozofi ai omenirii năştea gânduri adânci, potrivite perfect chiar și vremurilor de astăzi.

“Ceea ce nu doreşti să ţi se facă ţie, să nu faci nici tu altora. Nu contează cât de încet mergi, cât timp nu te opreşti. Cel care este stăpânul minţii sale, este stăpânul universului. Când vezi un om bun, încearcă să-l imiţi, când vezi un om rău, analizează-te.Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte….”

Folosind o delicată licenţă, aş putea spune că, de fapt, Confucius nu a existat. Numele cu care a intrat în istorie nu este decât o „găselniţă” latină, pe care misionarii creştini ce i-au citit învăţăturile sute de ani mai târziu, i-au atribuit-o marelui gânditor Kong Qiu. Chinezii îi spun, în semn de respect, „Kong Fu-zi”, adică „Maestrul”. 

Într-o Chină măcinată de războaie, filozoful idealist a încercat, prin gândurile sale,  să instaureze pacea şi să rezolve marile probleme ale poporului său. Unica sa armă erau sfaturile lui înţelepte. Lui Confucius îi aparţine conceptul avansat, potrivit căruia toată lumea are dreptul la educaţie, dar şi acela că NOBIL nu este cel născut într-o familie nobilă, ci cel care este educat şi civilizat. Cărţile spun că ilustrul filozof a fost extrem de iubit de chinezi şi că cei peste 3 000 de discipoli ai săi ar fi petrecut trei ani lângă mormântul mentorului lor. Tot ei au fondat, după moartea Maestrului, şcoala de gândire care-i poartă numele. Confucianismul a fost ideologia oficială a statului chinez timp de mai bine de 2 000 de ani. Şi, la fel cum nicio revoluţie din lume nu poate înlătura creştinismul, tot astfel confucianismul a rămas adânc înrădăcinat în traiul de zi cu zi al chinezului, în modul lui de a se comporta, în felul cum gândeşte, cum îşi stabileşte valorile, în politica, arta şi cultura acestui mare popor.

…Cu aceste informaţii în minte, ieşim din staţia de metrou Yonghegong. Şuvoaiele de turişti, purtând , aproape la unison,  aparate de fotografiat şi umbreluţe de soare, ne conduc către intrarea în Templul Confucius. De 700 de ani, de fapt, toate drumurile par a duce către acest loc, chiar dacă, înfățișarea  templului s-a schimbat mereu, el fiind refăcut în repetate rânduri.

Forma actuală îşi are sorgintea în anul 1302, când împăratul de atunci al Chinei a bătut din palme, declanşând construcţia celei mai importante şi mai mari – pe atunci –  instituţii de educaţie imperială. Templul Confucius este si astăzi un monument impresionant, alcătuit dintr-o sumedenie de clădiri şi aflat sub protecţia statului chinez. 

Achităm 30 de yuani de căciulă ( aproximativ 20 de Ron)  şi începem explorarea celor 22 de hectare prin a studia harta de la intrare: un ax central, pe care sunt aliniate clădirile principale: Poarta Maestrului, Poarta, respectiv Sala Marelui Succes, Sala Yong şi Yilun, Pavilionul Jingyi. Privim apoi spre est şi vest: sunt fix aceleaşi clădiri, demonstrând o dată în plus că simetria stăpânea și atunci gândirea arhitecţilor chinezi. Păstrând  harta în minte, ne începem expediţia prin istorie… Identificăm clădirile, le cutreierăm cu pasul, citind explicaţiile aferente de pe cele în care semnele chinezeşti sunt dublate de versiunea engleză. Din loc în loc, câte o statuie im- punătoare a marelui Confucius ne aminteşte că ne aflăm pe teritoriul său. Îmi fac o fotografie lângă una din ele, încercând să-mi împreunez palmele,  aşa cum face Maestrul imortalizat de sculptorul cu nume necunoscut. O ghidă chinezoaică îmi explică faptul că această poziţie a mâinilor simbolizează răbdarea, ca principală virtute a omului. Cum, în general, sunt o fire repezită, îmi propun să exersez cât mai mult această poziţie acasă, pentru a-mi reaminti astfel cât de important este, în viaţă, să ai răbdare. „Bagă la cap, mama!” îmi întăreşte Victor gândurile.”Să nu mai fii atât de repezită! “…Iată cum ajunge oul să învețe găina!…

În clădirea centrală a Templului Confucius, împăratul Quianlong obişnuia să ţină, cu sute de ani în urmă, prelegeri. S-au păstrat, de atunci, mobilierul imperial şi ustensilele de scris. Admir tavanul spectaculos, sculptat şi pictat de maeştrii vremurilor de mult apuse, mulţi dintre ei pierduți în anonimat. Din cele patru intrări ale clădirii centrale pornesc, spre cele patru puncte cardinale, tot atâtea poduri de piatră peste un canal circular. În gândirea arhitecţilor de atunci, acest lucru simboliza răspândirea în lume a cunoaşterii, a gândirii înţelepţilor.

Unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale vizitei noastre a fost — sunt la unison cu fiul meu, ceea ce se întâmplă destul de rar! — sala impresionantă în care, pe o lungime impresionantă, stau rânduite, în picioare, uriaşe blocuri de piatră. Sunt aidoma unor oșteni dintr-o armată a înțelepciunii..Deşi afişele bilingve de pe pereţi mi-o interzic, îmi plimb, pe furiş, palma pe suprafaţa lor, înţesată de semne ale scrierii chineze. Gestul îmi dă o senzaţie stranie, de întoarcere în trecut… Citim pe panoul de la intrare: 189 de table din piatră, pe care trei dinastii succesive au gravat 51 624 de nume, date şi locuri de naştere, precum şi diferite rezultate obţinute în urma unor felurite cercetări. Însă cele mai spectaculoase elemente scrijelite pe uriaşele blocuri de piatră sunt cele 630 000 de caractere chinezești, pe care cunoscutul caligraf Jiang Heng le-a gravat, timp de aproape… 13 ani! Iată răbdarea la care cred că se refereau mâinile lui Confucius! Dintr-o nouă şi furişată mângâiere, încerc să intuiesc, în micuţele şanţuri scrijelite în piatră, pagini din lucrările confucianiste, scrieri istorice, partituri muzicale, poeme şi altele asemenea lor, încărcate de istorie, înţelepciune şi har.

La ieşire, îmi dau seama că am uitat ceva şi îl rog pe Victor să ne întoarcem. Nu, nu-mi mai este teamă că ne va merge rău — potrivit unei stupide superstiţii mioritice — căci sunt sigură  că, de azi înainte,  Confucius va fi cu noi: îmi achiziţionez, de la nelipsitul stand de suveniruri, o statuetă minusculă, „de birou”, care-l ilustrează pe magnificul gânditor chinez, ţinându-şi mâinile în poziţia intrată în istorie.

P.S. Astăzi, mai spre asfințit, vă promit o listă cu cateva dintre cele mai actuale gânduri ale marelui filozof. Atenție! Ele au fost puse pe hârtie cu peste 2500 de ani în urmă! 

Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook