Best seller Diverse Timp liber

“Sa ai întotdeauna la tine un carnețel cu citate” – Donald Trump

 

Donald Trump a rostit, la un moment dat, niște vorbe pe care fiecare dintre noi ar trebui să le ia în seamă . Iată ce ne îndeamnă președintele Statelor Unite ale Americii : “ Să ai întotdeauna la îndemână un carnețel cu citate ale unor oameni celebri. Ele te vor ajuta, dar și insufleți, în momentele dificile” . 

Încheiam editorialul meu din această dimineață,  promițându-vă câteva din vorbele de duh ale marelui filozof Confucius. E bine să le treceți în agenda cu citate pe care, potrivit indemnului lui Trump, trebuie s-o purtațoi veșnic cu voi.  

   Așadar, cu peste 2500 de ani în urmăm, ințeleptul Confucius asternea aceste gânduri pe hârtie. Citiți-le și recunoașteți, sincer : nu-i așa că sunt atât de actuale și astăzi? 

* Cum putem ști ce este moartea, dacă noi încă nu știm ce este viața?..

* Cândva, oamenii învățau ca să se împlinească. Acum învață, ca să-i impresioneze pe alții

* Când îți este greu, ascultă natura. Liniștea ei calmează mai mult decât o mie de cuvinte inutile

* Important în viață nu este să nu greșim, ci să ne ridicăm de fiecare dată când cădem. 

* Când vi se pare că un obiectiv este imposibil de atins, nu schimbați obiectivul, ci planul de acțiune

* Un om adevărat are pretenții față de sine însuși, în timp ce un om mărunt are pretenții față de cei din jur

* Nimic nu este cum pare a fi, dar nici total pe dos

* Fericirea este atunci când ești înțeles. Marea fericire este atunci când ești iubit. Adevărata fericire este atunci când iubești TU. 

* Un om care a făcut o greșeală și nu și-a îndreptat-o, înseamnă că a mai făcut una 

* Dacă urăști, înseamnă că te-au învins

* Simt un dispreț total față de cei care consideră înțelepciunea ca fiind preluarea gândirii altora, care cred că nesupunerea înseamnă curaj și care consideră că au făcut dreptate,  dezvăluind secretele ce le-au fost încredințate 

* Un om nervos este întotdeauna plin de venin

* Tăcerea este un prieten adevărat, care nu te va trăda niciodată

* Există trei mari greșeli, în comunicare : prima : să vorbești înainte de a fi cazul, a doua: să vorbești, când nu trebuie și a treia: să vorbești fără să ții cont de ceea ce spune interlocutorul 

* A frecventa oamenii răi și a asculta ceea ce spun ei, reprezintă primul pas spre a face tu însuți lucruri rele

* Cel care vorbește frumos și arată bine, rareori este adevărat

* Într-o țară în care există ordine, fii curajos în fapte, dar și în vorbe. Într-o țară în care nu domnește ordinea, fii curajos în fapte, dar prudent în ceea ce spui

* Uitați supărările, dar nu uitați niciodată binele care v-a fost făcut

* A te plânge de ceva rău, înseamnă a-l dubla. A lua în derâdere acel rău, înseamnă a-l nimici. 

* Trăiește așa cum îți dorești tu, și nu cei din jur. De murit, vei muri fără ei, iar victoriile le vei obține singur

* Înțeleptul nu-i critică niciodată pe cei puternici

* Dacă cineva vrea să te supere rău de tot, înseamnă că lui îi este, de fapt, mult mai rău decât vrea să-ți fie ție

* Omul lărgește Calea și nu Calea îl lărgește pe om

* Groaznic este nu că ați fost mințiți și furați, groaznic este că nu puteți uita acest lucru

* Nu contează cu ce viteză te îndrepți spre atingerea țelului tău. Important este să nu te oprești din drum

* Fiecare lucru are frumusețea lui, însă nu toți reușesc să o vadă

* Nu mă întristez, dacă  cei din jur nu mă înțeleg, mă întristez dacă eu nu-i înțeleg pe cei din jur

* Omul înțelept nu se rușinează de neajunsurile sale, ci îi este rușine să NU le îndrepte

* Trăsăturile naturale îi apropie pe oameni, obiceiurile îi deosebesc

* Scuipatul altora în spate te împinge, de fapt, înainte

 Există trei căi care duc spre cunoaștere : calea învățăturii, care este și cea mai nobilă cale, calea imitației – care este cea mai simplă și calea experienței personale, care este cea mai dureroasă

* Cu cât de judeci pe tine însuți mai sever și fără milă, cu atât îi vei judeca mai corect pe cei din jur

* Dacă, analizandu-ți faptele, consideri că nu ai de ce să te rușinezi, atunci de ce să te întristezi și de ce să-ți fie teamă?

* Dacă vei avea mult mai multe pretenții față de tine, decât față de cei din jur, atunci vei evita multe neplăceri

* Cea mai minunată imagine este cea a unui copil care pășește hotărât pe drumul vieții, după ce tu i-ai arătat Calea

* Gândește-te dacă ceea ce ai promis este drept și realizabil, pentru că orice promisiune devine, de fapt, o datorie

* Cel care mută munții din loc începe prin a muta pietricelele

* E mai simplu să aprinzi o lumânare mică, decât să tot blestemi întunericul

* Alegându-ți un drum, mergi pe el cu toată inima

* Un fiu care-și iubește părinții nu și-i va necăji decât atunci când se îmbolnăvește

Publicitate