Bombănelile Marinei Editoriale

Sindromul babei care fuge pe scări

 

Legătura dintre cauză și efect este indestructibilă. 

Interactiunea dintre cauză și efect reprezintă una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor. Spre exemplu , Isaac Newton a stabilit relația dintre forța gravitației ( cauză, adicătelea) și traiectoria liniară a căderii corpurilor ( efectul, cum s-ar zice). Mărul va cădea întotdeauna de sus în jos și nu pentru că un vierme i-a ros codița, ci pentru că-l atrage Pământul. Așa a zis Newton, cu mulți-multi ani în urmă, cand nu existau talk-show-uri și analiști atoateștiutori. 

Nu mă așez lângă el, lânga ilustrul om de știință, căci devin supărător de minusculă, însă pot spune că am fost fascinată didntotdeauna de fenomenul cauzalității, reușind să-mi explic – chiar și numai pentru mine, DE CE se întâmplă lucruri, în jurul meu. Și n-ar fi rău să-mi urmați exemplul, încercând să aflați de fiecare dată de ce un lucru s-a întâmplat. Evenimente, reacții, stări, chiar și simple încruntări ale celor din jur , sunt – toate – generate de ceva anume. Niciodată un om nu se revoltă “de-a-n boulea”, niciodată un eveniment neplăcut nu se naște din neant, nici măcar zilele noastre bune ( puține, câte sunt) nu se-ntâmplă pur și simplu. Toate cele de mai sus au o cauză. Dacă suntem curioși, o putem cerceta. Dacă nu, ne supărăm, ne enervăm, ne bucurăm și întristăm, mestecându-ne prostește stările, fără a încerca să schimbăm,  să întreținem sau chiar să amplificăm ( atunci când efectul e pozitiv) cauza care le-a generat. 

Bunăoară, dacă oamenii ies în stradă sau se ascund în mină – e semn că ceva , undeva, nu funcționează. Cineva n-a gândit cum trebuie , n-a făcut ce trebuie sau, pur și simplu, nu i-a păsat.  Ne pleacă tinerii peste hotare? – buba nu e în capul lor, ci în al celor “de la butoane”. Gimnastele noastre nu mai aduc aur în țară? – să nu le judecăm pe ele, haideți să căutăm cauzele. Supraponderalii se înmulțesc precum copiii din flori? – oare nu suntem curioși de ce? …Neglijăm educația – să ne așteptăm ca procentul de absolvenți idioți să crească simțitor. Refuzăm comunicarea cu angajații? – performanțele lor vor scădea, invers proporțional cu cantitatea de ură, îndreptată împotriva șefilor. Așezăm medicii sub tirul unor acuzații nefondate ? – sictirul în care-și vor face meseria nu are motive să nu crească. Tăiem bugetul unei emisiuni de televiziune? Să nu ne mirăm că ea va arăta precum un cur de maimuță și că telespectatorul îi va întoarce spatele. Tăiem salarii sau refuzăm să le creștem, chiar dacă cei ce-o cer, își fac treaba cu brio? – să ne așteptăm așadar la revolte și uri nemăsurate, îndreptate spre noi! Și tot așa, în tot ceea ce facem sau nu facem. Toate vor genera un efect. 

Nu există întâmplare în jurul nostru, în viața noastră ba chiar înlăuntrul nostru, care să nu fie iscată de ceva anume. Iar ignora cauzele unui efect, și a mai și acționa în consecință,  înseamnă a fi un…ignorant, cu acte în regulă. 

Înțelepciunea populară a exprimat cel mai bine acest lucru, prin acea pe cât de simplă, pe atât de elocventă zicere : “Împingi o babă pe scări și pe urmă o întrebi de ce fuge”.

….și atunci, mă întreb eu, oare chiar mai există oameni care cred că revoltele mele sunt iscate din senin?!?

 

Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : RILASTIL AQUA INTENSE

Publicitate