banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

De la fiul lui Andrei Pleșu, la alți fii și fiice…

 

Nu-i deloc ușor să fii copilul “Cuiva” ( din folosirea majusculei, înțelegeti, cu siguranță, unde bat).  “-De ce nu-i ușor?” – vor vocifera unii, măcinați de invidia că unora le este drumul lin prin viață doar pentru că poartă un nume celebru și că descind din familii cu moț. “Ba e chiar foarte ușor!” – continuă ei să mârâie : “Nu trebuie să te stresezi prea tare, pentru că traseele îți sunt deja configurate, ușile se dau în lături doar când îți spui numele sau, și mai bine, când părintele-ți faimos pune mâna pe telefon. Ai probleme? Te salvează tăticu’! Ai nevoie de ceva? Îți procură mămica! Nu ca noi, amărăștenii, care, pentru fiecare bornă clintită, pentru fiecare zid dărâmat și poartă desferecată trebuie să asudăm copios, să răsturnăm munți și să facem pact cu diavolii pământului…

   Personal, cred totuși că povara numelui nu e atât de ușor de dus. Și chiar dacă așezăm în balanță avantajele,  talerul cu dezavantaje trage uneori al naibii de greu. Si nu numai pentru tine, dar și pentru celebrul tău părinte, cel ce ți-a așezat în cârcă numele său îndelung lucrat. Nu “la sală”, ci “la carieră”. 

Când ești vlăstarul unui părinte “cu moț”, în primul rând toți se așteaptă de la tine să fii asemeni părintelui tău. De parcă gena celebrității se transmite obligatoriu de la părinte la copil și n-are voie să se împiedice pe drum și să-și julească genunchii, nemaiajungând întreagă la odraslă. Ți-e  părintele un celebru muzician? Musai trebuie să te zbengui și tu, pe  portativ, precum peștele în apă. Să fii afon?!? N-ai voie! Cum n-ai voie nici să fii un ins bleg și supraponderal, dacă mama ta a fost o gimnastă renumită sau o balerină de top. Ferească apoi sfântul să fii un looser sau un coate-goale, dacă tatăl tău a fost un mare actor  sau mama ta, vedetă de televiziune. 

Nu întotdeauna așchia și trunchiul încap  în același peisaj, chiar dacă proverbul cu pricina ne-a însoțit toată copilăria. De multe ori, copiii unor actori geniali devin ei înșiși actori,  neavând însă nimic în comun cu meseria asta. Pur și simplu, li s-au deschis uși și..”le-a plăcut ideea”. De dragul părintelui genial, lumea îi tolerează, îi aplaudă, mai cu noduri, mai cu murmure și se teme să le spună “Lasă-te de asta! Nu e pentru tine!”…

Un nume cu greutate valorează cam cât un “Sesam, deschide-te!” , netezind unor neaveniți drumul către , chipurile, celebritate. Aceasta este însă una artificială, un apendice al celebrității părintelui. Lumea de pe margine știe asta, vede asta și  judecă. Și pe tine – că te bagi, fără să ai o brumă de talent sau chemare , dar și pe părintele celebru – că te trage aiurea după el, fără să aibă motive, ci doar ambiții…

    Greu le este copiilor de oameni celebri pentru că așteptările celorlalți, în cazul lor, sunt mult mai mari, decât în cel al unor copii “normali”. Iar când așteptările sunt înșelate, lumea dezamăgită sau intrigată din jur își îndreaptă săgețile simultan, și către copil, dar mai ales către părinte : “Săracu’ X, ce copil idiot/afon/netrebnic etc are!”… Eșecurile copiilor, “deraierile” lor de la normalitate și comportamentul lor deviant sunt aruncate automat în cârca părinților. Sigur că, pe undeva, și aceștia au o vină, iar aceasta e bine pitită în acel trecut indepărtat,  în care odraselele parcurgeau,  în vehicolul răsfățului suprem, cei 7 ani de acasă.  Cu siguranță, Andrei Pleșu nu l-a învățat pe fiul său nici să consume droguri și nici să umble îmbrăcat în tatuaje, dar pesemne, în copilărie, nu i-a dat  – cum se spune – “mama de bătaie” necesară. Iar acum, iată, parintele plătește ponoasele “ de imagine”, căci la auzul infractiunii Pleșului junior, lumii-ntrebi i-a zburat imediat gândul  la valorosul său părinte, în cel mai fericit caz compătimindu-l. 

E grea haina celebrității părintelui tău. Fie vei gâfâi toată viața, pentru a te ridica la nivelul atins de acesta ( căci lumea asta așteaptă de la tine), fie te va durea fix în cot de lume și-ti vei trăi viața cum ai chef, aruncând lumini sau umbre pe imaginea celui ce te-a adus pe lume. Iar daca ești un nemernic, nu-ți va păsa niciodată că greselile tale vor ricoșa spre părintele tău, fie el încă viu, fie devenit demult praf de stele.

Fiica unuia dintre cei mai mari gazetari sportivi ai României își exprima recent revolta, pe pagina sa de socializare, acuzându-și contestatarii că fac referire la numele genialului său părinte. Din păcate, altminteri se pare că nu se poate. Lumea în care trăim este, de cele mai multe ori, insensibilă, superficiala și total neatentă la nuanțe și din acest motiv, uneori pe nedrept, toate poticnelile, rătăcirile sau greșelile noastre, vor întina , vrând-nevrând, amintirea celebrilor noștri părinți…

Rubrică oferită de :

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Cand un parinte amarastean alearga si se zbate pentru ca copilul sau sa nu fie mai prejos, sau jignit de odrasle de „bani gata”, sau de ” vedete” nu ii spune copilului, prin ce metode si cum face, ci il educa cu greu sa respecte normele morale, vechi si cunoscute de toti si sa nu jigneasca pe nimeni,…………. in timp ce potentatii de orice fel ( financiar sau spiritual ) se pare ca in spatele lipsei de timp pentru educarea odraslelor se bucura de fiecare obraznicie a acestora , ca de o dovada a superioritatii ……..uitand de vechea morala Romaneasca , ce ne-a facut deosebiti peste timp.
    Deci sa concluzionez : 75 % din tupeul si obraznicia acestor odrasle,este din vina parintilor si mai ales a tatilor, care de la „nivelul lor” considera ca si ce lasa in tualete e superior noua,…… asa ca nu va mai faceti iluzii despre contributia parintilor la caracterul odraslelor.
    Asta fiind si motivul pentru care suntem atat de dispretuiti si de cei de afara.

  • Stimata doamna Marina Almasan,
    Va felicit pentru tot ce face-ti. Aveti dreptate, asa este si am simtit-o si eu pe pielea mea ca fiul unor parinti oarecum cunoscuti in bransa lor si simt acum ca tata, ca baieteii mei au avut astfel de momente cand se simteau „baiatul lui”… Cu foarte multa rabdare, cu multa tactica dar si rugaciune am reusit sa indrept foarte mult situatia.
    Simt cu multa bucurie ca pot fi optimist. Deci cu incredere, cu atitudine foarte cumpanita, cu vorba buna si dulce care sa nu zgaraie E-ul nimanui si cu exemple foarte bine alese, trebuie perseverat dar pana la limita de a devini plictisitor. Munca aceasta de educare trebuie inceputa devreme si cu multa rabdare. Parintele trebuie sa devina cel mai bun prieten sau unul dintre prietenii buni a copilului. Sa stea cat poate cu copii, sa-i intrebe despre ce fac. In felul acesta copilul va capata incredere in parintele sau.
    Va urez din toata inima mult succes mai departe.

Femei de 10 pe Facebook