Pe vremuri, aveam chei și atât. Cu ele descuiam uși, lacăte , valize și altele asemenea lor – lucruri concrete, ferecate la propriu. Mai aveam și chei pentru sufletele oamenilor, care pe atunci erau mult mai ușor de desferecat. Acum lumea s-a închis în sine și s-a umplut de neprieteni.
Pe vremuri nu trebuia să ții minte decât unde ai pus cheile. Cheia de la casă, de la birou, de la fișet ( dulapurile acelea metalice de prin instituții), norocoșii – cheia de la Dacie. Când eram mici, și noi umblam “cu cheia de gât” iar expresia asta ne bântuie mai toate amintirile copilăriei. Mai era și cheia sol, dar asta era pe cât de simplă, pe atât de inutilă.
Acum cheile s-au înmulțit și s-au sofisticat. Bunurile „de ținut ascunse” au devenit mult mai numeroase, la fel ca și hoții. Casele au dobândit uși metalice, cu chei bengoase, garajele se deschid cu telecomanda, ușile birourilor – cu cartele magnetice, mașinile fac „click” și se deschid de la distanță.
În paralel, ne-am umplut și de carduri. La început, banii – dacă-i aveai – încăpeau în portofele, la ciorap și uneori la CEC. Acum se chinuie prin bănci, în așteptarea unor dobânzi mereu derizorii, sau „sunt băgați”, cum se spune, „pe card”. Chestiunea asta le cam dă de furcă hoților și cerșetorilor. Aceștia din urmă nu mai pot spera la gesturi de mărinimie, pentru că și mărunțișul e tot pe card.
Dacă ai card, ai o sarcină în plus : să ții minte PIN-ul. Pentru asta faci, de la bun început, diverse combinații posibile, pentru a-ți fixa un PIN cât mai ușor de memorat : combini zile de naștere, vârste, numere de telefon, înălțimi. Greutăți mai puțin, pentru că acestea sunt fluctuante.
De regulă, nu ai un singur card. Poate doar un singur card de sănătate. Asta pentru că ai o singură sănătate. Dacă o ai. Dacă nu, tastezi codul PIN al cardului și statul îți plătește anumite servicii medicale. Stai liniștit, tot din banii tăi! Dar, cum spuneam , ai grijă să nu uiți PIN-ul!
Mai multe carduri înseamnă, în mod automat, mai multe PIN-uri și, implicit, o memorie mai bună. Va trebui să ți-o antrenezi oricum, pentru că în afară de PIN-uri, mai ai de memorat și diverse parole. Nu, nu au nicio legătură cu acel „Sesam, deschide-te!” din poveștile copilăriei! Acum nu ți se mai deschide nimic pur și simplu, ba, cel mai adesea, ți se trântesc uși în nas. Nu și însă dacă ai parola corectă. Uneori ea poate fi numele unui șef sau lider politic : rostirea acestuia îți poate deschide, la un moment dat, uși nebănuite. Dar nu la asta mă refeream, ci la un alt gen de parole. Bunăoară, cele din mediul virtual. Internetul nu poate trăi fără parole. Nici tu, pentru că ai senzația că aceste parole te protejează de privirile indiscrete. E doar o senzație.
Nici cu codurile nu stăm mai bine. Pe vremuri, exista un singur cod : cel din magazinele de pescărie, în care intrai îmbiat de sloganul ” Nicio masă fără pește!”. Acum ne ciocnim de coduri peste tot. Avem, în primul rând, unul numeric personal. Ne definește un cârnat de cifre, cu care defilăm prin lume, în legalitate. Ne oprim însă din defilat odată ce ajungem în fața blocului, pentru că aici trebuie musai să ne amintim codul de la interfon, altminteri riscăm să dormim sub cerul înstelat. Pentru cer nu-ți trebuie cod, nici parolă. E la liber și ajunge la toți.
Într-o lume de coduri, pinuri și parole, oamenii își găsesc cu greu locul printre cifre. Ce simplu era înainte, cu cheia de gât!…
PIN-uri, coduri și parole

Comentează