Foto : Elena Cristescu
Acustica numelui meu are o oarecare legătură cu marea, cu valurile și corăbiile avântate în larg. De altfel, când eram copil, eram deseori întrebată : “Tu ești Marina militară sau civilă?”. Și în funcție de starea mea din acel moment – belicoasă sau nu – venea și răspunsul. De regulă, raspundeam : “militară”, pentru că, mărturisesc – deși acum nu prea e în trend – mie-mi plăceau la nebunie filmele de război. Chiar și cele rusești. Mă emoționau profund și sfârșeam mereu dorindu-mi ca niciodată omenirea să nu mai treacă prin așa ceva. Lesne de intuit starea de spirit ce-mi însoțește evenimentele planetare ale ultimelor luni…
Din nou vă întrebați unde bat? Cum nimic nu e întămplător pe pământ, nici măcar introducerile mele, astazi o să vă invit… pe puntea și în măruntaiele uneia din “vedetele” Războiului Rece. Subiectul meu are legătură deci cu războiul , dar și cu marea. Pentru că episodul de astăzi este despre fregata PEDER SKRAM, unul din obiectivele pe care operatorii de turism din Copenhaga l-au inclus în lista celor “de neratat”, ale fascinantului lor oraș.
Se pare că Don Juan Manuel (1282- 1394), regentul Casiliei și al Leonului în secolul al XIV-lea , a fost cel care a folosit pentru prima dată termenul de „Război Rece”, înțelegand prin el un conflict început fără o declarație de război și încheiat fără un tratat de pace. În vremurile noastre, sintagma a desemnat conflictul desfășurat între 1945 și 1991, între țările lumii libere, pe de-o parte și URSS și țările intrate în orbita sovietică, de cealaltă parte. Se pare că o variantă a acestui tip de confruntare se întâmplă chiar și în zilele noastre, deși cele două „blocuri” sau „lagăre”, cum li s-a mai spus, au dispărut. Nu însă și ambițiile marilor puteri.”Atunci cand elefantii se luptă, iarba este cea călcată în picioare”, spune un înțelept proverb al africanilor din Swahili. Timp de mai bine de 45 de ani, superputerile lumii – fosta URSS si Statele Unite ale Americii – s-au luptat surd în arena de proporții mondiale a acestui așa numit Război Rece. Iar “iarba” turtita de acesti colosi suntem chiar noi, restul popoarelor lumii.
Analiștii politici susțin că “Războiul Rece” este departe de a se fi terminat, chiar dacă unele din componentele sale au devenit deja istorie, ba chiar “piese de muzeu”. Am scris cândva, pe când Moscova era încă “vizitabilă”, despre senzația de nod în gât pe care mi-a lăsat-o pătrunderea într-unul din bucărele lui Stalin, pitit bine printre catacombele spectaculosului metrou moscovit. Minute în șir , tin minte că am privit atunci butonul care ar fi putut genera, candva, printr-o simplă apăsare dementă, cel de-al treilea razboi mondial. Buncărul este acum obiectiv turistic, la fel cum “muzeu” a devenit și celebra Fregată “Peder Scram” din Copenhaga, un important pion danez și NATO din timpul recelui război.
Ziua în dreptul careia scrisesem, în programul nostru, “Peder Skram” a fost una dintre cele mai “caniculare” zile ale șederii noastre la Copenhaga. Atenție! “Canicularul” la danezi nu lasă mercurul termometrului să treacă de 25-27 de grade Celsius! Entuziasmate de cele (re)citite la micul dejun despre fregata “pensionară”, am pregătit pentru echipaj câteva sticluțe de vin neaoș românesc din rezervele noastre de “protocol” și, urmând traseul configurat de “GPS” cu numele “Elena”, am pornit-o spre zona deloc centrală, unde, de ani buni, este ancorată fregata. Autobuz, metrou, apoi un “autobuz plutitor”, care ne-a depus, după o scurtă croazieră destinată foto-shuttingului 😁, în zona militară istorică, numită Nyholm.
În drumul spre punctul în care era ancorată fregata, observăm un element interesant : priponite la mal , cateva… locuințe de închiriat pentru studenți ! Sunt locuințe plutitoare, un fel de “căsuțe pe apă”, cu doua niveluri, ușor austere în exterior, dar cinfortabile, zice-se, pe interior și, înțeleg, foarte avantajoase ca preț pentru tinerii studiosi ai Copenhagăi. Că veni vorba, chiriile în Danemarca sunt într-atât de mari, încât acele salarii întrecandu-le de câte 5-6 ori pe ale noastre, rămân fără o halcă importantă, după ce cetățeanul-chiriaș își achită obligațiile față de proprietar. În Copenhaga, marea majoritate a locuitorilor nu-și pot permite să dețină locuinte proprietate personală, deci locuiesc cu chirie.
Dar închid această paranteză, pentru că , iată, pășind cu spor, ajungem în zona militară de care vă vorbeam. Cladiri militare, inși în uniformă, camioane verzulii si un spirit cazon, dizolvat în aerul pe care-l respirăm. Nicio bicicletă. Un indicator înfipt în gazon ( gazon, nu cazon!😁) ne confirmă că suntem pe drumul cel bun : Fregata Peder Skram începe să fie semnalizată.
…După un mers forțat de circa 10 minute, silueta Fregatei se ițește în zare. Wow! Ce impunatoare siluetă, decupată din zările în care se ghicește orașul lasat departe!
O clipa am sentimentul că mă voi infiltra curând în pelicula unui film de război, dintr-acelea după care mă dădeam în vânt, în copilărie… Ne iese în cale un domn drăguț, trecut de a doua tinerețe. Este Tomas Tage Hansen, directorul Muzeului SKIBENE PÅ HOLMEN, alcătuit din trei nave de război : Fregata noastră , Senestet – o navă rapidă de atac , precum și un spectaculos submarin de război, unde nici nu banuiam că vom ajunge tot azi. PEDER SKRAM ( numele este al unui celebru amiral din marina daneză) este actualmente proprietatea Fundației private “Peder Skram” , înființată în 1995.
Dar până să ajungem să comparăm cele scrise prin pliantele turistice cu propriile noastre impresii, parcurgem cuvenitul “protocol” al primelor întâlniri : salutăm militărește și ne strângem călduros mâinile cu gazda noastră, cel cu care, fără să-l cunosc, întreținusem o susținută corespondență anterioară călătoriei. Pasionat de istorie, fostul patron al unei mici companii farmaceutice, Tomas a ales să-și investească primii ani de pensie în a-și oferi serviciile Fundației de care vă vorbeam, devenind parte în ecuația acestei “relicve” a Războiului Rece, proprietate a membrului NATO, Danemarca. Directorul Muzeului își ia alături mâna dreaptă – pe Finn Larsen, comandant de navă, cel care a slujit câțiva ani buni pe Peder Skram. De altfel, acest lucru s-a văzut pe tot parcursul vizitei, din patosul cu care Finn ne-a vorbit despre fiecare colțișor al fregatei ce i-a fost, ani buni, o a doua casă.
Povestea fregatei Peder Skram ne-a fost furnizată într-un cadru absolut special : la bordul navei, în cadrul unui “prânz cu ofițerii”, unde am avut ocazia să degustăm și noi, în fine, celebrele smørrebrød – acele sandwichuri “fără capac”, cu diverse umpluturi, pe care danezii le-au investit în funcția de “mâncare tradițională”.
Mestecând , așadar, smørrebrød, aflăm “ de la sursă” câteva detalii “biografice” ale obiectivului la bordul căruia ne aflăm.
Prezentarea continuă si în timpul plimbării noastre pe fregată, sus-jos, urmând un traseu conturat de Finn. “Nu v-ați plictisit să ascultati, de zeci de ori, aceleași explicații?” – il intreb, in soaptă, pe directorul Tomas Tage Hansen. “Nicidecum, de fiecare dată mi se pare la fel de fascinant!”
Timp de 22 de ani, Peder Skram a fost nava amiral a Marinei Daneze, precum și platforma de comandă pentru operațiunile defensive ale NATO in Marea Baltică. Scopul final? Acela de a direcționa grupul de nave de luptă ale Danemarcei și Germaniei Occidentale ( fregate, corvete, lansatoare de torpile și rachete, in scopul prevenirii unei invazii venită dinspre țările Pactului de la Varșovia. În perioada 1970-1983, Peder Skram s-a alăturat STANAVFORLANT – o “construcție” NATO, compusă , prin rotație, din câte 7-8 distrugătoare sau fregate, operând în Atlantic ca o singură unitate, timp de cate 3 luni.
…Urcăm și coborâm succesiv îngustele scări metalice ce leagă diferitele niveluri ale uriașei nave. “One hand for yourself and one for the ship” – imi susură la ureche Finn regula de bază a marinarilor, indicându-mi ca întotdeauna să mă țin cu două mâini de balustrada abruptelor scări. Aș voi fi în siguranță! Acum nava e încremenită la mal, dar nu mi-e greu să-mi imaginez tangajul , în timpul alunecării pe valuri… Vizităm sala motoarelor, privim , precum mâțele în calendar, sofisticatul pupitru de comandă, din loc în loc ne facem fotografii, justificându-ne foto-shuttingurile prin aceea că jurnalul nostru de călătorie este bogat ilustrat. Dar gazdele se bucură pentru această popularizare, căci încă nu există un flux mulțumitor de turiști pe fregată. Chiar dacă Finn întreține o susținută promovare a “Muzeului” pe pagina de Facebook a acestuia.
…O stare de tensiune pune stăpânire pe mine, în momentul în care ni se prezintă lansatoarele de torpile și rachete, cu detaliile de rigoare privind ritmul de încărcare și efectele de distrugere în masă. Cu decenii în urmă, încărcarea era manuală. Cu mare efort, ridic o astfel de “unealtă” a morții, înfrângand cu greu un acut sentiment al tristeții ce pune stăpânire pe mine : e imposibil de înțeles cum de locuitorii aceleiași planete pot să-și provoace unii altora atâta suferință, distrugerea ba chiar și moartea…
…Brrrr! Ni se oar ceva mai “pașnice” spațiile destinate vieții de zi cu zi a echipajului, a comandanților. Dormitoare, grupuri sanitare, bucătăria, sala de mese…200 de suflete “slujeau țara“, pe fregată. Confort? Ași! Viața nu e deloc ușoară în război , fie el și rece!..Finn ne arată patul în care a dormit el. O fotografie îngălbenită de vreme, lipită pe un dulap metalic, înfățișează o divă semidezbracată, dintre cele care le aminteau soldaților, pe front, de frumusețea vieții pe timp de pace…
În final suntem conduse în punctul cel mai înalt al fregatei, de unde zările ne așează “în palmă” panorama orașului . Un set de fotografii pun punct vizitei noastre pe fregată, nu înainte însă de a-mi nota în carnețel câteva cifre care intuiesc că-mi vor fi de folos în scrierea cărții : Peder Skram a fost prima navă de război din lume care a folosit, ca și propulsie, o combinație între turbinele cu gaz și motoarele Diesel. Cu toate cele 2755 de tone ale sale, fregata poate atinge o viteză de 30 de noduri ( 55 km pe oră) . Lungimea este de 112 metri, iar lățimea de 12. Nu-mi cereți să detaliez armamentul cu care era dotată nava, când funcționa “cu toate motoarele”: nu vă voi genera decât un fior pe șira spinării, care, de altfel, ne-a secerat și pe noi…Dar voi menționa un detaliu inedit, demn de o știre pe “România TV” : în 1982, un specialist venit să facă o revizie la bordul fregatei, a detonat, din greșeală o rachetă care, după ce a parcurs 34 de km, s-a înfipt într-o zonă populată cu case de vacanță din Lumsås. N-au fost distruse decât 4 case de vacanță, accidentul nu s-a soldat cu pagube umane, insă a fost tam-tam mare în presa vremii, iar specialistul ghinionist și-a compromis întreaga carieră. Oricum, se poate spune că a fost singurul “conflict armat” la care a participat Peder Skram! 😁
La finalul vizitei noastre fulger – ce, în paranteză fie spus, i-a produs o serioasă supărare lui Lars, care se pregătise să ne vorbească minim 3 ore despre cele 252 de încăperi ale “comorii” sale – am fost conduse la submarinul pe care-l remarcasem încă de pe puntea lui Peder Skram.
“- Sælen !” – s-a recomandat, cu o voce metalică, uriașul priponit la câteva zeci de metri de fregată. Ne-a primit la bordul său, după ce vocea mea interioară l-a rugat să nu ne scufunde, ci să ne păstreze la mal. Însoțindu-ne prin lăuntrul submarinului, comandantul său ne-a povestit despre anul 1990, în care Sælen își caștigase titlul de ultim submarin în slujba armatei daneze.
Același Sælen este și singurul submarin danez, care a participat la ostilități. Deși mi s-a părut mare de-a dreptul, am fost dezumflată aflând că “peștele de metal” pe care tocmai îl cutreieram, era de fapt unul din submarinele de talie mică, având propulsie Diesel-electrică și care fusese folosit în operațiunile de coastă, unde era dificil de detectat.
24 de marinari – în egală măsură bărbați și femei de data asta – își duceau traiul pe Sælen , locuind la 180 de mile adâncime, uneori și câte 3 luni neîntrerupte, fără să vadă soarele.. Poate și din acest motiv, numărul pozelor de familie il depășește pe cel al nudurilor, de pe vapoarele cu echipaje masculine! 😁
În anul 2002, Sælen a participat la actiunile antiteroriste din Mediterana. Nici nu a revenit bine in țara mumă, că a și fost redirecționat către Zona Golfului Persic, unde , alături de corveta Olfert Fischer, a participat la operațiuni cruciale ale celui de-al doilea război din Golf.
Concluzia unanimă, la finalul unei zile cu miros de război? Că este extraordinar să fii… cu picioarele pe pământ și să faci tot ce-ți stă în putință pentru ca omenirea să nu mai treacă prin războaie pe cât de nimicitoare, pe atât de absurde.
…Am sărbătorit această concluzie înțeleaptă, făcâ du-ne o triumfătoare poză de final, “la panou”, la o aruncătură de băț de fregată, în chip de drăgălașe marinărițe mioritice! După care ne-am reîntors la relaxanta “civilie”! 😉
Comentează